Antrenament pentru viaţă. Despre înstărirea binelui: Calea Mecanică

Adică în starea de bine. Pe scurt, mare parte din metodă este un efort fizic complex, cu o cadenţă de 2–3–4 ori pe săptămână, hidroterapie, respiraţie corectă, meditaţie activă, o dietă raţională, dar nu stresantă, odihnă atunci când se poate şi o atitudine relaxată asupra posesiunilor materiale. Acceptarea, fără resemnare totuşi, a lumii înconjurătoare şi echilibrul între aspectul material al vieţii şi cel al trăirii în sine este esenţial şi poate fi menţinut numai prin strădanie continuă. Sfinţii, spiritele înalte şi geniile au alte trebuinţe. Metoda aceasta este pentru oamenii normali, ca mine, fără destine universale, care vor o viaţă densă, fără complexe, dar şi fără aroganţă.

Ne putem imagina viaţa ca pe un podiş al satisfacţiei (nu neapărat al fericirii continue, acest lucru nu e posibil, fericirea este doar punctuală şi abruptă), în care gropile (pesimismul, atitudinea negativă) au fost umplute cu dealurile (optimismul exagerat). Această muncă de excavare şi reamenajare a teritoriului psihic poate fi grea şi intensă la tinereţe, dar ne cultivă pentru mai târziu „întinsele plaiuri ale vânătorii”.

Un adult cu acest mod de viaţă îşi poate creşte şi copiii cu aceleaşi obişnuinţe

În cazul copiilor, calea poate fi aplicată de la vârste fragede de către părinţi, cu răbdare şi blândeţe. Asta se poate întâmpla numai dacă părinţii au ei înşişi o viaţă echilibrată, cu o preocupare constantă pentru sănătatea trăirii. Vincenz Priessnitz – acum 200 ani, un terapeut autodidact din Silezia austriacă şi considerat fondatorul hidroterapiei – a sistematizat ideea de profilaxie bazată pe metode naturale astfel: APĂ, AER, DIETĂ, MIŞCARE. Discuţia asupra acestor principii este amplă, dar oricine poate urma acest model, raţiunea, experienţa şi tenacitatea ducând împreună la rezultate optime. Un adult cu acest mod de viaţă îşi poate creşte şi copiii cu aceleaşi obişnuinţe. Altfel, trebuie să fie preocupat mai întâi de schimbarea propriei atitudini în scurt timp şi apoi să aducă întregii familii cunoaşterea, înţelegerea şi cadenţa obiceiurilor.

Mulţi copii îşi petrec astăzi timpul liber în medii artificiale şi (supra)confortabile, cu temperaturi constante, pereţi etanși, pardoseli netede şi sunt înconjuraţi de „ferestre” digitale. Aşa cum zahărul este metoda rapidă de a obţine energie pentru timp scurt, aşa şi instrumentele aflate la îndemâna copiilor oferă satisfacţie facilă imaginaţiei, dar mai ales ocupă gândirea. Adică ocupă timpul pentru gândirea şi trăirea experienţelor proprii. Şi oamenii mari fac asta destul de des, preocuparea pentru propria experienţă direct este tot mai redusă. Este şi aceasta o explicație pentru succesul cinematografelor şi al televiziunilor. E mult mai confortabil să asiști la poveștile altora în fotoliu timp de două–trei ore decât să-ți fie frig sau foame cine știe pe unde, în creierii munților sau în largul oceanului. Apoi sunt oameni care nu pot face nimic fără să asculte muzică. Poate că e o teamă de neant sau este un suport pentru timiditate. Nu vorbesc aici despre cei care doar ascultă muzică. Mulţi aleargă sau fac mişcare cu căştile în urechi, iar creierul, o parte din el, ascultă muzica, în loc să asculte natura, respiraţia, paşii, bătăile inimii.
Reconectarea capului de vehicul este, în opinia mea, cheia în trăirea „naturală”. Şi în Calea Mecanică. Omul a evoluat prin adaptare continuă la medii şi situaţii diverse, de la confortabile la vitrege sau periculoase. Mai ales inteligenţa a crescut în aceleaşi provocări. Natura, aventura, mediile noi, disconfortul parţial şi excitarea permanentă a nevoii de cunoaştere sunt ingredientele noastre în taberele pentru copiii zdraveni. Sunt identice cu cele pentru oamenii mai mari, care vor să schimbe macazul vieţii.

Este într-adevăr posibil aşa ceva?

Departe de aglomeraţia oraşului, de mijloacele media, de poluare şi de stres, copiii învaţă să respire, să îşi modeleze corpul şi spiritul, să înţeleagă natura, universul şi lumea înconjurătoare. Este într-adevăr posibil aşa ceva? În lumea în care trăim?
Natura este mediul în care omul şi-a îmbunătăţit gena în milioane de ani. Este mediul ideal în continuare, aşa că trebuie să ţinem cont de asta în creşterea copiilor, nu putem pune în contradicţie mediul natural cu dezvoltarea armonioasă. Deocamdată planeta este destul de confortabilă. Ne ocupăm însă, în inconştienţa şi cotropirile noastre, să distrugem delicateţea unui echilibru miraculos. Probabil că va fi nevoie, la un moment dat, să populăm alte sisteme, dacă minţile de geniu vor putea gândi la nesfârşit. Noi, ceilalţi, măcar să nu stricăm prea mult în jurul nostru. Copiii trebuie să cunoască profund natura şi universul, să înţeleagă ce trebuie schimbat pentru a exista în continuare. Într-o generaţie sau două va trebui să apară omul universal.

Tenacitatea, spiritul de luptător, descoperirea plăcerilor simple, formarea principiilor de alimentaţie sănătoasă, dezvoltarea calităţilor motrice, inocularea respectului pentru natură, cunoașterea și educația. Aceste lucruri pe care le-am enumerat fac parte din rădăcina solidă a unui om sănătos. În lumea reală, copiii trebuie să-şi crească lăstarii şi în vânt, şi în furtună, şi în soare torid, şi în lupta pentru lumină, şi în simbioză cu ceilalţi. Într-o anumită măsură, copiii nu trebuie crescuţi în medii aseptice, unde nu au de-a face cu viaţa reală, bună şi rea, aşa cum este de fapt. Trebuie să cunoască şi să conştientizeze orice le poate face rău sau le poate aduce bunăstare. De aceea coroanele lor diferite prin sămânţa familiei vor fi întărite prin hrana oferită de valorile adânci şi prin adaptarea la mediul cu provocări. Copiii care cresc „zdravăn” vor fi precauţi, dar nu temători.

Lipsa de confort şi viaţa materială împuţinată te fac să apreciezi ceea ce ai

Şcolile libere, în natură, sunt un fenomen în creştere în ţările vestice, unde conceptul a câştigat tot mai mult teren în ultimii ani. E un fenomen care devine „la modă” şi în România. Noi susţinem astfel de şcoli diverse, în natură, de mai mult de 30 ani. Terapia cu instrumentele naturii va fi tot mai căutată. Nu are şi nu poate avea contraindicaţii sau efecte adverse.
Spre exemplu, Survival Camp (unul dintre programele satului de vacanță) se adresează tinerilor şi vârstnicilor deopotrivă, care pot redescoperi traiul simplu, cu mijloace primitive. Ce înseamnă mai exact acest trai simplu?
De câte ori ajungem în situaţii-limită sau dificile, revenirea la viaţa normală este o desfătare. Simplul fapt că faci un foc sau găseşti apă de băut, că ai parcurs obstacole, că ai trecut o creastă pe viscol, apoi construieşti un adăpost şi te încălzeşti în sacul de dormit sau mănânci orice cu prieteni nefandosiţi în jur este trăire pură. Iată deci că lipsa de confort şi viaţă materială împuţinată te fac să apreciezi ceea ce ai. Are efect cu siguranţă, doar că nu ţine o veşnicie. Când nu mai ai entuziasm, supune-te din nou la cazne!

Cezar Cotescu este arhitectul unui colț de Românie, o oază de natură construită de la zero pe locul unui maidan, în județul Vâlcea. Căci așa a luat naștere satul de vacanță Frații Jderi – Utopia Verde.
Numele proiectului său izvorăște din ideea de comunitate a oamenilor care împărtăşesc aceleaşi valori: onestitatea, simţul onoarei, curajul, spiritul de luptător și este asociat cu principiile de viață ale „fondatorului” care prețuiește o existență caracterizată de lucruri simple și durabile. Principiile omului și ale proiectului sunt reflectate în rândurile de mai jos, un îndrumar autentic despre ceea ce înțelege Cezar prin pregătire și antrenament pentru viață.

Articol preluat din numărul 240/septembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici