Care sunt factorii care îţi influenţează calitatea vieţii

„Calitatea vieţii este aflată în strânsă legătură cu satisfacţia faţă de viaţă – adică modul în care o persoană se poziţionează faţă de viaţă ca întreg", spune Raina Şaguna, psihoterapeut integrativ & psiholog-clinician.

Satisfacția se poate măsura prin folosirea unor indicatori care privesc aspecte concrete ale vieţii, de exemplu: satisfacţia faţă de serviciu, faţă de viaţa de familie, faţă de nivelul financiar, faţă de petrecerea timpului liber sau față de starea de sănătate.

„Aristotel spune că nu există o reţetă unică de a ajunge la fericire şi nici o formă unică de manifestare a acesteia, pentru că semnificaţia ei depinde de fiecare în parte.”

Cu alte cuvinte, subiectivismul, modul fiecăruia de a fi, ne influenţează perspectiva asupra vieţii.

„Oamenii întreabă mereu care este scopul vieţii dacă oricum totul este sortit pieirii? Chiar dacă mulţi dintre noi căutăm răspunsuri la această întrebare în afara noastră, cel mai bine ar fi dacă am urma metoda lui Socrate şi am privi în interiorul nostru. Scopul nostru cel mai important ar putea să fie o sănătate bună şi bogăţie intelectuală – acestea ne pot oferi o rezervă inepuizabilă de idei, independenţă şi o viaţă morală."

„Echilibrul interior rezultă din conştientizarea faptului că nu lucrurile în sine ne deranjează, ci interpretarea pe care noi ştim să le-o dăm. Cu cât lucrăm mai mult la acest aspect, cu atât reuşim să ne poziţionăm faţă de evenimentele de viaţă sau faţă de viaţa însăşi, aşa încât să ne şi putem da voie să ne bucurăm de ea.”

Factorul genetic și capacitatea de a fi fericit

Cercetătorii au descoperit, în ultimii ani, că unele popoare sunt predispuse să fie mai fericite decât altele și aceasta se datorează unei secvențe de ADN care le permite indivizilor să fie mai rezistenți la durere și să resimtă mai intens senzația de plăcere. Unul dintre cele mai recente studii semnat de Michael Minkov și Michael Bond – „Genes may contribute to making some nations happier than others”– a fost publicat anul acesta de Springer Journal of Happiness Studies.

Raina Șaguna ne reamintește că ereditatea este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite de la o generaţie la alta, sub forma codului genetic, informaţii de specificitate, ce privesc individul. Totuși, psihoterapeutul apreciază că moştenirea genetică apare ca un complex de predispoziţii şi potenţialităţi, şi nu ca o transmitere liniară a trăsăturilor antecesorilor.

„Diversitatea psihologică umană are cu certitudine şi o rădăcină ereditară, dar nu poate fi redusă la aceasta. Ceea ce ţine de ereditate se poate exprima în diferite etape ale vieţii sau poate rămâne în stare latentă, în absenţa unui factor activator. Pe de altă parte, factorul ereditar nu se exprimă în aceeaşi măsură în diversele aspecte ale vieţii psihice; unele persoane poartă amprenta eredităţii mai puternic, altele mai puţin."

„Poate că unii indivizi se nasc cu anumite sensibilităţi, datorită eredităţii, însă mediul, experienţa de viaţă, modul în care o persoană se poziţionează faţă de ceea ce i se întâmplă este ceea ce poate ţine în frâu aceste sensibilităţi, pentru a nu degenera în afecţiuni psihice.”

Educația ca sursă de împlinire

Psihoterapeutul arată că motivaţia şi încrederea în sine sunt factori importanţi ai succesului, iar emoţiile negative precum tristeţea, furia, frica sau anxietatea pot să influenţeze negativ calitatea vieţii. „Din momentul în care sunt concepute, fiinţele umane încep parcurgerea unui proces al schimbării, care va continua pe parcursul vieţii. Astfel, o singură celulă devine în timp o persoană vie, care respiră, merge, vorbeşte. Deşi această celulă se transformă într-un individ unic, schimbările prin care trec oamenii de-a lungul vieţii au anumite elemente comune."

„Un factor cu acţiune preponderent conştientă şi deliberată asupra evoluției individuale este educaţia. Aceasta are efect asupra dezvoltării în condiţiile menţinerii unui optimum «între ceea ce poate individul la un moment dat şi ceea ce i se oferă».”

„Educaţia este dependentă de ereditate şi de calitatea factorilor de mediu. Totuşi, ea nu poate reechilibra o ereditate profund afectată, şi nici nu poate compensa un mediu dizarmonic sau viciat de prezenţa unor factori ca: violenţă, abandon, absenţa confortului afectiv în familie, boli şi suferinţe. Însă, poate contribui la îmbogăţirea experienţei în mod organizat, conform cu un scop, insistând asupra realizării unei corelaţii optime între aspectul informativ şi cel formativ al acelei experienţe."

„Educaţia nu numai că oferă ceea ce urmează să se asimileze, aceasta realizând-o şi mediul, dar se preocupă în plus şi de «modul cum să se asimileze», de conştientizarea necesităţii de a învinge anumite obstacole.”

Trăsături ale oamenilor autorealizați

– spontaneitatea;
– nevoia de intimitate;
– acceptarea realităţii;
– acceptarea de sine; a celorlalţi şi a lumii înconjurătoare;
– concentrare pe soluţionarea problemelor, şi nu asupra propriei persoane;
– aer calm, relaxat, echilibrat;
– autonomie/independenţă;
– perspectivă vie asupra oamenilor şi lucrurilor şi nestereotipă;
– se identifică în mare măsură cu întreaga umanitate;
– relaţii personale profunde şi intens emoţionale, nu superficiale;
– nu confundă scopurile cu mijloacele;
– simț al umorului mai mult filosofic, decât ostil;
– în loc de a se adapta pur şi simplu la mediu, îl transcend.

Autorealizarea – treapta cea mai de sus a nevoilor umane

Scopul nostru ultim este, potrivit lui Abraham Maslow, atingerea celei mai de sus trepte ale nevoilor individuale, acea etapă în care ajungem să fim stăpâni pe noi înşine şi pe propria viaţă. „Pentru o dezvoltare sănătoasă, echilibrată, Maslow a creat o teorie a «autorealizării». Aceasta se află pe treapta cea mai de sus a piramidei nevoilor umane. Pentru Maslow, experienţele «de vârf» ale oamenilor autorealizați” sunt aspecte naturale ale celor mai înalte preocupări omeneşti. Începând cu nevoile fizice, oamenii sunt motivaţi de orice le asigură hrană şi adăpost.

Odată ce aceste nevoi sunt satisfăcute, ei «urcă» în ierarhie şi devin motivaţi de nevoia de siguranţă şi stabilitate. Odată satisfăcut acest nivel, persoana «urcă» din nou în ierarhie, la nivelul nevoilor sociale şi al intimităţii, iubirii, unde persoana este motivată de relaţiile interpersonale şi, mai ales, de calitatea acestora. În topul ierarhiei este autorealizarea, acel nivel în care individul este preocupat şi porneşte în împlinirea propriilor visuri, devenind ceea ce îşi doreşte să devină.”

Acest material a fost publicat în numărul 229 al Revistei CARIERE, din iulie 2016.