Modelul fericirii la români (I). (Ne)Fericirea românilor la timpul trecut
În „Barometrul Global al Fericirii” realizat de Worldwide Independent Network of Market Research pentru anul 2011, clasament care include 58 de țări din majoritatea zonelor lumii, topul celor la fericite țări este compus din Nigeria (cu un procent de 84% de “fericiți” între cei chestionați), Olanda (77%), Elveția (76%), Ghana și Fiji (72%). La polul opus al acestui clasament, se afla România, chiar pe ultimul loc, fiind considerată cel mai nefericit loc de pe pământ. Iar acesta nu este singurul studiu din care rezultă că nu stăm prea grozav cu fericirea.
În 2013, rata netă de fericire, măsurată ca diferențe între cei ce se declară mai degrabă fericiți și cei mai degrabă nefericiți, ne dezvăluie că pe primele locuri se află țările din America Latină (scor +71), urmate de statele din Europa occidentală (scor +36), în cadrul cărora, pe primele locuri se află țările nordice ale Europei. România, cu un scor de -10, se afla la egalitate cu Teritoriile Palestiniene și cu Siria.
Ce ne spun toate aceste date?
În primul rând, la nivel de țară, aceste rezultate ne vorbesc de câteva surse puternice de nefericire ale românilor care n-au fost abordate și/sau ameliorate de guverne prin politicile sociale și economice. Prin urmare, principalii declanșatori ai nefericirii pentru majoritatea românilor derivă din siguranța prezentă și viitoare și din perspectiva imediată a satisfacerii nevoilor de bază (vezi mai jos: Sursele fericirii la români).
O altă posibilă interpretare a nefericirii românești este legată de modelul cultural specific românesc. Astfel, înclinația spre nefericire a majorității românilor din urmă cu un deceniu, ne aduce în prim plan mentalul colectiv ancorat încă într-o lume străveche a credințelor anacronice, a unor seturi de convingeri care promovează prea adesea pesimismul, fatalismul, resemnarea și prea puțin optimismul, credința într-un viitor mai bun, preluarea destinului în propriile mâini. Într-un astfel de model cultural, valori precum autonomia, raționalitatea prospectivă, individualismul și laicul sunt destul de reduse ca importanță, în vreme ce, heteronomia, raționalitatea retrospectivă, colectivismul și sacrul domină mentalul colectiv. Problema potențială majoră într-un astfel de model cultural este căutarea fericirii în afara noastră și practica curentă a unui stil irațional de gândire. Schimbarea de pe iraționalitate pe raționalitatea nu este deloc una ușor accesibilă și lesne de făcut, ci, dimpotrivă, presupune modernizarea mentalității colective prin schimbarea fundamentelor educaționale.
Cu tot acest pesimism cultural, există și alte studii mai recente despre fericirea românească care ne arată o imagine mai optimistă.
World Happiness Index
Datele furnizate de ancheta Gallup, prin scala Cantril – prin care ne evaluăm calitatea vieții, „cât de satisfăcuți suntem de viața noastră” pe o scală cu 11 trepte, de la 0 la 10 (0 – cea mai neplăcută viață posibilă și 10 – cea mai frumoasă viață posibilă) – sunt mai pozitive cu privire la fericirea medie din spațiul românesc. Conform Raportului Global despre Fericire din 2012, România ocupa locul 80 din peste 150 de țări, iar în 2015, locul 86 cu un scor de 5,124 din 10. Deși tendința era de descreștere, în raportul din 2019 World Happiness Index (cu date valabile pentru 2016-2018) ne arată că România a reușit un progres remarcabil față de trecut, urcând pe locul 48, înregistrând un scor mediu de 6,07 din 10. Probabil, după cum suntem deja obișnuiți, și acesta poate fi un paradox al dinamicii noastre sociale și culturale.
Astfel, în perioada 2005-2007 și 2012-2014, România a înregistrat un ușor regres de -0,094, iar în 2016-2018 a avut o creștere spectaculoasă, făcând un salt de 38 de poziții, a 15-a din lume, cu +0,851. Din UE, doar Bulgaria a avut o creștere ceva mai mare, fiind totuși o țară mult mai mică decât România.
Conform Gallup, factorii care contribuie și explică gradul mediu de fericire la nivel de țară sunt: venitul național (PIB-ul), serviciile de asistență socială, speranța de viață la naștere, libertatea de a face propriile alegeri, de a lua propriile decizii, generozitatea, percepția corupției, experiența emoțiilor pozitive și a celor negative. Totuși, analizând fiecare dintre acești factori în clasamentul mondial, România nu se află într-o poziție privilegiată: Astfel, după nivelul venitului național per capita suntem pe locul 48, libertatea de a face propriile alegeri pe locul 57, după speranța de viață la naștere pe locul 61, după nivelul emoțiilor pozitive pe locul 80, iar a celor negative pe 62, după aprecierea serviciilor de asistență socială pe 86, la generozitate pe locul 102 și, la percepția corupției, locul 146.
Cu alte cuvinte, experiența trăită a vieții în spațiul românesc, mai ales dacă ne referim la experiența socială și economică a majorității românilor, putem spune că aceasta înclină mai degrabă spre nefericire decât spre fericire. Dincolo de specificul cultural, există un context socio-economic nu foarte favorabil sporirii fericirii românești la nivel de țară. Dar acest context social și economic poate fi schimbat, îmbunătățit la nivel de societate românească printr-o serie de reforme sociale și economice care ar putea avea un impact semnificativ în următorii 5-10 ani. De cealaltă parte, schimbarea mentalului colectiv, a fundamentelor educației este un proces mult mai complicat și de durată la nivel de societate. Aici, ca să fim optimiști, există schimbarea, îmbunătățirea individuală, asumarea autonomiei și practica unui stil rațional de gândire care sunt decisive în învățarea fericirii și controlul nefericirii. Dar nu este deloc ușor.
Sursele fericirii la români
În vederea îmbunătățirii fericirii la nivel de țară este esențială înțelegerea specificului românesc al fericirii privită ca satisfacție cu viața. În acest sens, studiul Result Development din 2018-2019 cu privire la modelul fericirii specific culturii românești ne dezvăluie care sunt principalele surse de fericire ale celor mai mulți, fiind o cauză primordială a modelului individual, subiectiv de fericire.
În ordine ierarhică, începând cu primul loc, acestea sunt: 1. Starea de siguranță; 2. Realizările din viață; 3. Securitatea viitoare; 4. Satisfacerea propriilor nevoi; 5. Realizarea propriilor idealuri; 6. Aprecierea profesională; 7. Relațiile personale; 8. Controlul propriei vieți; 9. Standardul de viață; 10. Veniturile obținute; 11. Integrarea în comunitate; 12. Sănătatea personală; 13. Locul actual de muncă; 14. Valorificarea propriului potențial; 15. Modul de petrecere a timpului liber; 16. Profesia aleasă; 17. Viața de familie; 18. Implicarea în viața comunității; 19. Fericirea de azi (experiența emoțiilor pozitive trăite azi); 20. Fericirea asociată zilei de ieri (experiența emoțiilor pozitive asociate zilei de ieri) și, pe locul 21. Relațiile cu vecinii.
Dacă analizăm mai în profunzime aceste surse, ne dăm seama că o bună parte din ele, sunt mai degrabă surse de nefericire decât de fericire. Pentru că ne indică ceea ce este dominant astăzi în experiența trăită a vieții pentru cei mai mulți dintre români: teama prezentă și viitoare, imperativul și urgența nevoilor și, doar pe locul 5 apar, în cele din urmă, și idealurile. De cealaltă parte, printre cele mai neglijate aspecte ale sării de bine sunt fericirea, asociată atât zilei de ieri, cât mai ales celei de azi, modul de petrecere a timpului liber.
Prin urmare, stările emoționale consumate sunt mai mult legate de latura negativă a existenței noastre, de anxietate, depresie, furie, decât de aspectele pozitive ale vieții, de liniște, calm, bucurie, speranță etc.
În cazul multor români, nevoile domină idealul de viață bună ceea ce duce, inevitabil, la desconsiderarea bucuriei vieții de zi cu zi, la un fel de model cultural irațional masochist.
Acest lucru este confirmat de importanța controlului propriei vieți (locul 8) și de valorificarea propriului potențial (locul 14), surse esențiale pentru îmbunătățirea fericirii generale, de durată, modelate fiind de valori precum raționalitatea și autonomia. Dar iată că, aceste două surse ale fericirii de durată sunt mult mai puțin importante în mentalitatea colectivă românească decât ar trebui să fie pentru o schimbare de perspectivă asupra stării de bine, de preluare a controlului ei într-un mod activ, autentic, individual.
Sursa foto: Pixabay
Citește și: Modelul fericirii la români (II). Români fericiți vs. români nefericiți
