Pentru toate gusturile: Destinațiile preferate de români în această perioadă
Destinațiile preferate de români sunt în primul rând cele din România. Majoritatea turiștilor, cam trei sferturi, iar regula e valabilă de zece ani, merg în România. Destinațiile de bază rămân foarte clar tot Valea Prahovei, Poiana Brașov, Bran, Moeciu, pentru că sunt în centrul țării, se ajunge ușor la ele. Sunt preferate mai ales de bucureșteni care sunt principalul emitent turistic din România, vorbim de o populație oficial de aproximativ două milioane, neoficial cu rezidenți ajunge la trei milioane poate și mai mult.
Dar există o creștere ca tendință și pentru orașele turistice. Se înregistrează o creștere pe orașe ca Sighișoara, Sibiu, Brașov. Orașele au o atmosferă frumoasă de sărbători, mai ales cele istorice. Sunt turiști, nu foarte mulți față de cei care merg în stațiunile montane, dar sunt.
Turismul rural e la fel foarte dezvoltat. Nu mai vorbim doar de Bucovina, Bran, Moeciu sau Maramureș. S-a diversificat și paleta de destinații și pentru turismul rural și nu numai. Foarte mult crește de exemplu și județul Neamț care e similar Bucovinei. Are vestigii, tradiții, manăstiri, muzee, cetăți. Există o categorie de turiști care nu mai vor doar să petreacă și să mănânce, vor să și viziteze, să ia parte la obiceiuri și tradiții.
Totodată, în ceea ce privește destinațiile din afara țării, consultanții în turism spun că Românii încep să se orienteze spre țările exotice, în special fiind la mare căutare orașul Dubai. Deși înainte, ținta concediilor pe timp de iarnă erau țări precum Egipt, Tunisia, Turcia, locuitorii României aleg în ultimii ani, în număr din ce în ce mai mare, destinații turistice exotice, precum Thailanda, Indonezia, Malaezia, Caraibe, Cuba, Maldive, Mauritius, Zanzibar, Mexic.
Cât cheltuim?
Pentru țări ca Malaezia, Indonezia sau Thailanda un român ar trebui să plătească pentru un sejur de 11 nopți în jur de 1500-2000 de euro per persoană.
La ski în Austria și Bulgaria
Românii sunt mari amatori ai sporturilor de iarnă astfel că mulți au obiceiul să plece în luna decembrie în concediu la schi în Austria sau Bulgaria.
În funcție de buget, românii aleg să petreacă sărbătorile de iarnă fie pe Valea Prahovei, la schi, fie în Maramureș (prețurile pornesc din jurul prețului de 100-200 de lei pe noapte, unele pensiuni oferă o masă inclusă, demipensiune sau toate mesele incluse ) sau Nordul Bucovinei. Nici litoralul nu este ocolit de iubitorii Mării Negre, pe care nu-i sperie frigul.
Pensionarii din România aleg să-și petreacă sărbătorile de Crăciun și Revelion în stațiunile balneare. Spre exemplu, o persoană fie ea pensionară sau nu ar trebui să achite pentru o noapte în stațiunile: Călimănești, Căciulata minim 60 de lei pe noapte, cazarea de persoană. Prețurile la un hotel de lux din stațiunea Băile Felix pot ajunge de sejur la peste 1500 de lei de persoană.