Peste 10.000 de femei pledează pentru echitatea de gen și eliminarea prejudecăților
Mars, unul dintre cei mai mari producători de dulciuri, ciocolată, alimente și hrană pentru animale de companie din lume, a adunat și analizat vocea a peste 10.000 de femei din peste 88 de țări, căutând răspunsul la o singură întrebare: Ce trebuie schimbat pentru ca mai multe femei să își atingă potențialul maxim? De Ziua Internațională a Femeii, compania folosește rezultatele studiului lor pentru a susține schimbarea și pentru a îndemna și alte companii să li se alăture în promovarea egalității de gen.
Potrivit Forumului Economic Mondial, ne-ar lua aproximativ 132 de ani pentru a atinge egalitatea de gen la nivel global. Companii precum Mars au la dispoziție o serie de instrumente pentru a face o diferență în acestă direcție, inclusiv prin capacitatea lor de a contribui la cercetări și inovații care vor transforma societatea noastră într-una mai deschisă și mai incluzivă. În viziunea asumată de Mars, egalitatea de gen este esențială nu doar pentru a spori perpectivele de creștere ale unei afaceri, ci este esențială și pentru a ajuta femeile să-și atingă potențialul maxim. Pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la urgența acestei probleme, Mars se bazează pe rezultatele campaniei lor de crowdsourcing – numită #HereToBeHeard – pentru a încuraja pe toată lumea, inclusiv părțile direct interesate, sectorul privat, guvernul și persoanele fizice, să asculte, să învețe și să participe alături de noi în promovarea egalității de gen.
Mars a colectat recomandări pentru companii despre cum ar putea sprijini mai mult femeile pentru a-și atinge potențialul maxim:
Reprezentare egală pentru femei – inclusiv în poziții de top management
Mars consideră că femeile au un rol important în afaceri – fie în sala de consiliu, în magazin sau în agricultură – iar datele sunt clare cu privire la importanța echității de gen. Potrivit unor cercetări realizate de McKinsey și de Banca Mondială, companiile care au implementat o politică clară și echitabilă privind diversitatea de gen la toate nivelurile înregistrează rezultate mai bune. Pentru a atinge acest deziderat, compania se angajează și pledează pentru crearea unui mediu de lucru în care – indiferent de gen – fiecare individ are oportunitatea de a-și atinge potențialul. Mars Europa Centrală a fost unul dintre pionerii schimbării în regiune și a implementat o politică clară în ceea ce privește diversitatea și egalitatea de gen. Observând statisticile din primul trimestru al anului 2023, femeile ocupă aproximativ 50% din pozițiile de management superior.
„Mars Europa Centrală promovează în mod activ oportunități profesionale egale pentru bărbați și femei. Suntem mândri că în funcțiile de management superior din Europa Centrală avem 45% femei. Acesta este rezultatul creării pe termen lung a unui mediu de lucru incluziv în care toată lumea poate prospera indiferent de gen. Împărtășim, de asemenea, inspirația noastră dincolo de Mars, deoarece dorim ca mai multe femei să-și aducă contribuțiile valoroase în afaceri și în alte instituții.” – Daria Maslovskaia, People & Organisation Director Mars Europa Centrală.
Susțineți femeile să-și atingă ambițiile
Creați programe de mentorat și formare și oferiți sponsorizări menite să sprijine femeile din medii și comunități diverse. Mars este un susținător puternic al dezvoltării și, în special, al dezvoltării leadershipului prin programe de mentorat precum Women Leading Purposefully – în cadrul căruia au participat deja 500 de femei.
Asigurați condiții de lucru flexibile
O abordare flexibilă va face posibilă armonizarea activității profesionale cu viața personală. Acesta este un element important de luat în considerare când organizați activitatea într-o companie. De fapt, cei care caută un loc de muncă astăzi decid foarte des să accepte o ofertă în funcție de cât de mult aceasta le permite armonizare vieții profesionale cu cea personală. O ofertă de muncă care presupune flexibilitate, precum munca la distanță, orele flexibile, poziții cu jumătate de normă, ore reduse și/sau contracte de muncă partajate pot cântări mult în decizia unui potențial angajat. Oglindind această tendință, echilibrul dintre viața profesională și cea privată a fost întotdeauna o prioritate la Mars. Evoluția profesională a Danielei Hlavackova, Demand Director Mars Europa Centrală, este o mărturie în acest sens:
„Aici, la Mars, am reușit să acumulez experiență în diferite poziții și în diferite funcții, segmente și regiuni, fără a compromite nevoile mele personale și familiale. Când am fost promovată într-o poziție de conducere, am avut ocazia să lucrez flexibil și să-mi împart timpul între serviciu și casă. Am auzit adesea stereotipul că un rol de lider senior nu poate fi gestionat de o mamă cu copii mici. Am vrut să demonstrez contrariul: m-am întors la muncă mai devreme decât este obișnuit în Cehia și pe o poziție superioară celeia pe care mă aflam când am plecat în concediul de maternitate. Vreau să mă asigur că aceste oportunități sunt disponibile tuturor femeilor, așa că noi, cei de la Mars, sprijinim mamele și le ascultăm nevoile.” –Daniela Hlavackova, Demand Director Mars Europa Centrală.
Acționați prin intermediul brandurilor companiei, dezvoltând mesaje de marketing și publicate cât mai incluzive din punct de vedere al genului
Pe lângă companii în sine, brandurile și agențiile de publicitate au responsabilitatea de a contribui la crearea unei lumi mai egale prin producerea de conținut „nestereotipat” care îi prezintă pe toți indivizii ca fiind autentici, multidimensionali și împuterniciți. Mars a atins paritatea în reprezentarea bărbaților și femeilor în roluri de conducere în publicitate, ceea ce este confirmat și prin lansarea recentă a unui personaj nou-nouț – M&M’s Purple. Prin introducerea celui mai nou membru al brandului, gama M&M este acum echilibrată din punct de vedere al genului. Compania continuă să-și revizuiască publicitățile anual pentru a identifica și a reduce prejudecățile de gen, în parteneriat cu o organizație de cercetare non-profit. Prin colectarea de informații, ei identifică unde și cum Mars își poate îmbunătăți imaginea și aspectul în viitor.