Povești bretone pentru stare de bine și bun gust
Se spune că basmele auzite în copilărie ori pe parcursul vieții ne pot ajuta să avem o viaţă mai armonioasă. Se știe, de asemenea, că poveștile, ca metafore ale dezvoltării, reușesc să stimuleze creativitatea.
Uneori, poveștile se întâlnesc într-un spațiu al lor. Un asemenea spațiu îl reprezintă “Nominoë” – „creperie-băcănie bretonă” din București. O „ambasadă” a Bretaniei prin decor, atmosferă, mica bibliotecă alcatuită exclusiv din cărți despre Bretania și multe altele. Laolaltă cu starea de bine și de bun gust se află legendele bretone – de altfel pasiunea celui care deține această creperie: Olavy-Theodor Pecou, povestitor cu o viață…de poveste. A trăit în Bretania – a ajuns acolo acum 36 de ani, când părinții săi au fugit din România, timp de 20 de ani a fost corporatist, s-a reîntors și a deschis Nominoë (unde soția sa, româncă, este chef) în septembrie anul trecut. Cei doi au început prin a se forma în meseria de „crepier”, în Bretania, unde in vara anului 2017 au urmat o formare personalizată la „Ecole Creperie Le Roïc”.
Dacă ai un vis
Însuși numele creperiei este “de basm”. Nominoë fiind primul rege al Bretaniei, „Tatal Patriei” („Tad ar Vro”) cum îi spun bretonii, cel care a unificat Bretania. Clătite sărate făcute din făină de hrișcă bretonă bio, fără gluten, clătite dulci, salate, omlete, gofre, cidru artizanal breton – elaborat în cea mai veche cidrărie artizanală bretonă încă în activitate (brut, dulce și bio – toate 3 premiate cu medalia de aur la ultimul Concurs Agricol de la Paris), bere artizanală românească, toate pot fi găsite și…savurate aici.
După cum spune Olavy-Thedor, “dacă ai un vis și îți urmezi cu pasiune acest vis este imposibil să nu reușești, oricât de greu ar fi”. Uneori, căile basmului pot fi nebănuite.