Am învățat să spun NU și să nu-mi mai bat joc de timpul meu personal – Prințesa Urbană

Prințesa Urbană, sau Ioana Macoveiciuc, s-a născut și a crescut în Piatra Neamț, prima ei casă. La 18 ani a intrat la Facultatea de Jurnalism, la București, atunci a început viața sa de om mare. S-a angajat încă din timpul facultății, a început să scrie pentru diverse reviste și ziare, a avut mai multe joburi în televiziuni, agenții de publicitate și redacții de presă. Din 2007 scrie și pe blogul personal, printesaurbana.ro, care a crescut treptat, organic. De când este părinte, din 2012, scrie mult despre viața de familie, iar comunitatea blogului a devenit tot mai interesată de subiecte legate de educație. A dezvoltat o serie de evenimente gratuite pentru părinți și mai multe grupuri de Facebook de sprijin emoțional. În 2015 a apărut prima sa carte, un volum autobiografic numit „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă”. De atunci și până acum a publicat alte patru titluri pentru adulți și 36 pentru copii. Seria cu Ema și Eric este extrem de populară! Între timp blogul a ajuns și el la peste 5 milioane de accesări anual. De reținut: are doi copii de 11, respectiv 9 ani. Descoperiți povestea Prințesei Urbane într-un interviu acordat în exclusivitate Revistei CARIERE pentru secțiunea Work Life Balance!

Ați anunțat că v-ați mutat în Olanda? De ce ați făcut asta?

Am emigrat cu familia (și pisica) în Regatul Țărilor de Jos în ianuarie 2022. Vrem să vedem cum e viața într-o țară cu altă abordare asupra educației și familiei, cred că e păcat să nu avem cât mai multe experiențe în timpul vieții noastre, iar copiilor le face bine pe termen lung expunerea la un mediu cultural atât de divers cum este o țară în care trăiesc la un loc peste 130 de naționalități.

Scrieți pe blog că sunteți fost jurnalist. De ce ați părăsit jurnalismul și cum ați ajuns la a fi antreprenor?

Nu sunt un jurnalist clasic, dar munca mea pe blog îmi permite să îmi fac în continuare meseria de jurnalist, așa cum am învățat că trebuie ea făcută în facultate: cu responsabilitate și respect față de interesul public. Scriu frecvent reportaje, public interviuri, portrete și multe articole de opinie prin care încerc să-mi aduc contribuția la o schimbare în bine a societății. Pentru că mi-am dorit să am libertate în alegerea subiectelor (iar asta e greu când ești angajatul unui trust de presă a cărei conducere are propria agendă), dar și pentru că am vrut să rămân aproape de copiii mei cât mai mult, am hotărât să renunț la un serviciu clasic și să investesc timp în a-mi dezvolta propriile canale de comunicare. Treptat mi s-au alăturat diverse companii și branduri cu care împărtășesc valori comune și alături de care am dezvoltat proiecte care îmi aduc un venit suficient pentru nevoile noastre.

Cum reușiți să faceți față vieții de zi cu zi? Cum vă împărțiți timpul între „job” și familie?

Cu o organizare foarte bună și multă flexibilitate, reușesc să gestionez cât de cât bine agenda zilnică, deși se întâmplă să mai scriu noaptea și în weekenduri, să lucrez haotic, din mașină sau din sala de așteptare de la cursurile de înot. Pot lucra în orice condiții de zgomot, încerc să fiu atentă la semnalele corpului meu, să mă și odihnesc, nu am așteptări prea mari în toate zilele, am grijă de sănătatea mea emoțională, deleg sarcinile care pot fi făcute de altcineva, îmi păstrez timp și pentru lucrurile care mă încarcă (mici pauze în care mă mișc, alerg, citesc, fac yoga, vorbesc cu prietenele mele, râd cu copiii), am învățat să spun NU și să nu-mi mai bat joc de timpul meu personal.

Aveți sau ați avut un mentor? Dacă da, care este cel mai bun sfat/exemplu primit de la mentor?

Stilul meu de a scrie a fost influențat de profesorul meu de Tehnici de redactare din cadrul Facultății de Jurnalism, Sorin Preda. El m-a învățat să fiu extrem de critică cu tot ce scriu, să recitesc și să tai fără milă, să scurtez, să rămân la obiect, să nu mă mulțumesc cu un text OK, să-l scriu de fiecare dată pe cel mai bun posibil în momentul acela.

Aveți un motto după care vă ghidați în viață?

Încerc să las orice loc în care ajung mai frumos, mai bun și mai curat decât l-am găsit.

Așa cum ați scris și pe blog, de când ați devenit mămică, subiectele despre copii sunt mai numeroase pe blog. În acest sens, ne puteți spune părerea dvs despre educația din România?

Cred că e grozav că tot mai mulți părinți și dascăli investesc timp în a înțelege nevoile emoționale și educaționale ale copiilor (dar și pe ale lor), că timpul de conectare, de joc și de ascultare crește. Copiii noștri au nevoie să îi vedem așa cum sunt, să crească liberi de așteptările și nevoile neîmplinite ale părinților, iar dascălii au și ei nevoie de sprijin emoțional și instituțional pentru a se putea ocupa mai bine de construirea unei relații autentice cu elevii lor.

Se vorbește des despre bullying-ul din școli. Cum sau ce facem pentru a rezolva acest „trend” negativ? Cum comunicăm cu copiii despre bullying?

Pentru mine, bullyingul este o problemă a adulților din cauza căreia suferă enorm copiii. Părinții trebuie să aibă mare grijă de propria igienă emoțională, de felul în care vorbesc cu și despre alții, copiii observă lucrurile acestea la părinții lor, le internalizează și ajung să le practice la rândul lor din dorința de control și putere. E nevoie de multă educație emoțională din copilăria mică, părintele și copilul împreună trebuie să înțeleagă ce sunt emoțiile, cum funcționează, ce facem cu emoțiile greu de dus, ca furia și frica, cum le putem exprima sănătos, de ce nu rănim, ce facem când suntem victimă sau martor. Copiii trebuie să știe că niciodată nu trebuie să rănească sau să fie răniți, iar când asta se întâmplă, e nevoie să ceară ajutorul adulților (profesori, părinți, consilieri școlari).

Despre gradul de civilizație din România ce ne puteți spune?

Cred că e nevoie de multă educație civică, ecologică și emoțională pentru copii în școli și pentru adulți în mass media și în spațiul public.

Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să înceapă o afacere de la zero dar habar nu au ce să facă?

I-aș invita să se uite bine la lucrurile care le aduc bucurie și pe care le pot face în folosul altora. I-aș invita să își aleagă modele, mentori în acel domeniu și să învețe cât mai mult de la ei. Să facă multă școală pe subiect și să învețe să gestioneze critica. Să facă multe probe și să învețe din greșeli. Și să aibă răbdare, puține lucruri bune trainice, se nasc peste noapte.

Există studii care atestă că există oameni care lucrează în corporații sau multinaționale sau care pur și simplu merg la un job doar pentru salariu și nu pentru că le-ar plăcea ceea ce fac. Ce sfat le-ati da?

Dacă ei consideră că viața lor e bună așa, nu au nevoie de sfaturi. Dacă însă simt că își irosesc viața, i-aș invita să-și caute drumul care le dă sens, nu doar bani.

*Acest material este susținut de Sodexo Benefits and Rewards Services.