Ce m-au învățat doi călugări despre parenting, social media și productivitate
Nu vă temeți, nu e musai să fiți religioși ca să urmați învățămintele respective și să vă bucurați de utilitatea lor. Deși credința sau smerenia v-ar da, ce-i drept, un mare avantaj.
Voi vorbi despre două sfaturi pe care le-am primit în momente-cheie din viața mea profesională de la doi călugări. Acestea m-au marcat pentru totdeauna, atât ca tată, cât și ca profesionist.
Prin primăvara lui 2010 mă aflam în ceea ce a fost primul mare impas din cariera mea pe cont propriu. Lucram la firma mea de circa șase luni, când am aflat pe propria-mi piele de ce experții în dezvoltarea de start-up-uri spun că niciun plan de afaceri nu rezistă în faţa primei întâlniri cu clientul.
Eram conversion copywriter, adică redactam conținut care să fie atât pe placul utilizatorilor site-urilor clienților mei, cât şi pe „placul” motoarelor de căutare. Fiind un domeniu foarte specific, mă loveam de faptul că oamenii nu înţelegeau ce făceam eu. Lipsa de înțelegere s-a tradus mai întâi în lipsă de implicare din partea lor și, mai apoi, în întârzierea sau chiar neplata facturilor.
Citeşte şi: Românul care a renunţat la propria companie şi apoi la un post de manager pentru a fi mai liniştit
După câteva astfel de episoade, m-a cuprins o stare profundă de frustrare pe clienții care nu sunt educați, care NU ÎNȚELEG și nu știu să aprecieze cât de mult bine vreau (și chiar pot) să le fac prin serviciile pe care le ofer. Faptul că lucram și pe „mărunțiș”, tocmai ca să pot ajuta cât mai multe firme, făcea ca toată povestea să fie și mai frustrantă.
În acest context, am văzut, la un moment dat, un interviu cu Părintele Arsenie Papacioc, un mare călugăr, preot, fost deținut politic. Niște tineri de vârsta mea i se plângeau despre decăderea morală a societății de azi, despre corupție etc. și îl întrebau încontinuu, cu foarte mult năduf: CE-I DE FĂCUT?
Părintele a răspuns foarte senin, cu înțelepciunea bunicului care-și sfătuiește nepotul: PUNE-TE TU LA PUNCT.
- Da, părinte, dar nu mai sunt modele morale pe care să le urmăm.
- Înseamnă că tu trebuie să fii modelul ăla, deci pune-te la punct. Ăsta e răspunsul.
Acest „pune-te tu la punct”, spus cu atâta drag, atât de simplu și pe românește, m-a scuturat din rărunchi. Asta și pentru că tocmai ratasem un contract extraordinar tocmai din cauza faptului că nu eram destul de calificat (a se citi pus la punct) pentru el.
Bine, bine, dar ce legătură are asta cu productivitatea, parentingul sau social media?
Are o foarte mare legătură, pentru că în momentul în care mi-am dat orgoliul la o parte, abia atunci am putut vedea foarte limpede câteva lucruri de genul:
- Sunt, de fapt, destui clienți buni, doar că nu sunt eu destul de pregătit pentru ei.
- Există suficienți oameni buni care mi-ar putea fi angajați, dar ei nu ar vrea să lucreze pentru mine fiindcă, din nou, nu sunt eu destul de pregătit pentru a le oferi un job pe măsură.
- Copiii mei vor fi mult mai liniștiți dacă eu, ca părinte, îmi voi găsi timpul și acea energie interioară pentru a mă juca și a mă distra cu ei.
- Dacă eu, ca părinte, reușesc să-mi înving reflexul de a-mi verifica telefonul din cinci în cinci minute în afara orelor de program ca să fiu 100% prezent alături de familie și să facem ceva interesant împreună, nici copiilor nu le va mai trebui să stea prea mult cu ochii-n tabletă. Ca să nu mai vorbim de puterea exemplului personal.
Cum spuneam la început, e nevoie de un pic de smerenie ca să poți să-ți asumi că, de fapt, problema s-ar putea să fie la tine, într-o măsură adesea inconfortabil de mare. Partea bună este că și soluția este tot la tine.
Iar asumarea acestui fapt, mie mi-a adus, în cele din urmă, satisfacția de a lucra cu niște clienți buni și, totodată, copii mai liniștiți. Liniștea că totul se rezolvă (și la firmă, și acasă) atâta timp cât eu reușesc să mă pun la punct.
DECI, PÂNĂ LA URMĂ, CE ÎNSEAMNĂ SĂ TE PUI LA PUNCT?
Primul răspuns mi l-am dat în acea primăvară a lui 2010, și anume că a te pune la punct înseamnă să nu te mai plângi pentru lucruri pe care oricum nu le poți controla și, în schimb, să te pregătești pentru ceea ce-ți dorești.
Al doilea răspuns, poate și mai greu de asumat decât primul, mi-a venit în primăvara lui 2015, când eram proprietarul unei agenții de marketing online care creștea încontinuu, dar care îmi lua mult prea mult timp și energie.
Lecţia a venit tot de la un duhovnic: un călugăr grec de la Muntele Athos, Părintele Paisie. Acesta avea o vorbă, pe care o repeta mereu, văzând cât de copleșit este omul contemporan de grijile materiale și de interminabila alergătură de zi cu zi.
Vorba asta suna cam așa: SIMPLIFICAȚI-VĂ VIAȚA. Ideea lui era că dacă noi, ca oameni, am învăța să trăim mai simplu, atunci am fi mult mai liniștiți. Dar pentru că vrem să le avem pe toate și să le facem pe toate, ajungem să alergăm de dimineața până seara ca să ne trezim apoi mai plini de stres și de tulburare – nicidecum mai fericiți.
Am râs când am auzit că banii nu aduc fericirea, dar fiecare vrea să se convingă singur de asta. Dar, de fapt, e un lucru foarte trist. Am scris într-un număr anterior al Revistei CARIERE cum am renunțat întâi la propria agenție, ulterior și la un job managerial foarte bun și apoi ne-am mutat cu familia la țară pentru a fi mai liniștiți. Asta pentru că nu cred că un om poate fi cu adevărat liniștit dacă nu-și simplifică viața.
Aud adesea de prieteni care, după ce aleargă toată ziua la serviciu, fug apoi cu copiii să-i ducă într-o zi la înot, în altă zi la baschet, în altă zi la dansuri, karate, pian etc. Toate astea au evident utilitatea lor, dar mi se pare că din dorința de-a ne pregăti copiii pentru viață, semănăm deja de mici în ei acest sindrom al programului prelungit și al alergăturii continue. Al programului pe care este musai să îl ai superîncărcat, dacă vrei să fii „în rând cu lumea” – cu lumea stresată și consumistă, care, în goana după a face și a avea, nu mai are timp să se bucure de ce i se întâmplă.
Citeşte şi: Fii prezent în viitor – interviu cu futurologul Gerd Leonhard (I)
FII PREZENT!
Personal, în familia noastră ne ferim cât putem de a intra în acest ritm și căutăm să ne petrecem cât mai mult timp împreună cu cei patru copii ai noștri. Un lucru de care ne dăm seama este că atunci când tu, ca părinte, ești suficient de prezent în viața copiilor și-ți formezi o relație cu ei, se reduce destul de mult și nevoia de alergat la activități extracuriculare, și nevoia de timp petrecut pe calculator.
Păi bine, dar noi nu avem cum să fim atât de prezenți. Nu ne putem muta la țară. Noi avem servicii solicitante, care ne ocupă foarte mult timp, avem rate de plătit, un anumit statut de menținut. Să ne punem la punct și să ne simplificăm viața. Fiecare, în felul lui, poate găsi aplicarea acestor principii în viața lui atunci când se hotărăște cu adevărat să o facă.
Simplu de zis, greu de făcut, ar spune unii. Și pe bună dreptate. Greu, dar necesar le-ar răspunde alții. Tot pe bună dreptate.
Acest material a fost preluat din Revista CARIERE, numărul 249, ediția iulie-august, 2018.
Mai multe detalii despre abonare găsiți aici.
