CEASUL simbolul stilului
Achiziţionarea unui ceas nu trebuie dictată de tendinţele modei. Ceea ce contează este ca modelul ales să se asorteze cu stilul tău vestimentar şi ca dimensiunea lui să se armonizeze cu mărimea şi proporţiile corpului tău.
Un ceas mic şi delicat va părea aproape invizibil pe mâna unei femei înalte, în timp ce un ceas mare, eventual un model bărbătesc, se va remarca la mâna unei persoane cu osatură puternică. Mai mult, un astfel de model remarcabil va atrage privirile asupra încheieturii mâinii, una dintre cele mai senzuale părţi ale corpului unei femei, şi va fi de ajuns pentru a puncta, sau chiar a ridica, valoarea estetică a întregii ţinute.
Pe de altă parte, mignonele ar trebui să opteze pentru un ceas care să fie în armonie cu dimensiunea palmei şi cu mărimea încheieturii. Un ceas mic, dar cu un model autentic (de exemplu cu o curea cu cristale aplicate sau o curea dintr-o piele de crocodil sau de şarpe) va fi cu siguranţă o bijuterie remarcabilă pentru o persoană de statură mică.
Şi în cazul bărbaţilor dimensiunea ceasului trebuie aleasă cu grijă; bărbaţii cu palme mici şi încheieturi subţiri nu vor fi deloc avantajaţi dacă vor decide să poarte ceasuri mari, ca cele ale piloţilor de curse.
Un alt aspect important de care e bine să ţii cont când îţi alegi ceasul de mână este propria nuanţă a pielii. Dacă pielea ta are un ton rece (cu o tentă uşor rozalie), atunci ţi se vor potrivi ceasurile din oţel inoxidabil, aur alb sau platină, iar dacă pielea ta are un ton cald, atunci un ceas cu carcasa din aur galben sau roşiatic va arăta atractiv la mâna ta.
Adevăraţii cunoscători ştiu însă că dincolo de valoarea estetică a unui ceas, ceea ce îl face cu adevărat special vine din calitatea materialului din care este realizată carcasa, mecanismul care-i asigură buna funcţionare şi precizia, şi nu în ultimul rând, din funcţiunile suplimentare şi detaliile aparent minore care vorbesc despre personalitatea unui ceas.
De aceea, când te hotărăşti să-ţi cumperi un ceas de preţ, este important să afli cât mai multe informaţii despre lucrurile fundamentale care dau valoare unui ceas.
Primul pas îl reprezintă alegerea materialului din care este fabricată carcasa, elementul crucial pentru aspectul ceasului. Astfel, oţelul inoxidabil este un aliaj uşor şi rezistent la coroziune, însă se zgârie uşor. Titaniumul este întâlnit la ceasurile sport-elegante; este tot un aliaj uşor şi rezistent, dar prelucrarea lui este dificilă, iar reparaţiile sunt costisitoare. Ceasul cu carcasă ceramică face parte din categoria accesoriilor de lux şi este considerat un model avangardist. Materialul ceramic este durabil (oxidul de zirconiu este folosit şi de NASA pentru navetele spaţiale) şi rezistă la temperaturi înalte. Dacă vrei să ai un ceas care să iasă în evidenţă, poţi opta pentru un model cu carcasă din aur galben; este strălucitor şi clasic, dar materialul este moale şi se poate mătui în timp. Pentru un ceas elegant, poţi alege un model cu carcasă din aur cu o tentă roşiatică, însă trebuie să ai grijă cu un astfel de ceas deoarece se poate zgâria foarte uşor.
După ce te-ai hotărât asupra materialului din care vrei să fie fabricată carcasa, interesează-te şi în legătură cu mecanismul ceasului pe care ţi-l doreşti. Un mecanism „deştept“ are o rezervă de putere care să-i permită funcţionarea pe o perioadă cât mai lungă de timp fără să fie întors (în cazul ceasurilor cu întoarcere manuală) sau fără ca purtătorul ceasului să facă vreo mişcare (în cazul ceasurilor automatice). De asemenea, mecanismul este cu atât mai valoros cu cât se folosesc mai multe rubine de ceas la realizarea lui. Acestea au rolul de a minimiza frecarea şi implicit de a reduce uzura mecanismului. Şi nu în ultimul rând, un ceas de calitate ţine cont de anii bisecţi şi afişează corect data. Asta până în 28 februarie 2100, când vom fi nevoiţi să resetăm toate mecanismele (altminteri, în loc de 1 martie, ceasurile vor afişa 29 februarie).
Mai sunt şi alte câteva detalii aparent minore, dar care te vor influenţa în alegerea pe care o vei face. Dacă eşti o persoană care preferă să nu-şi scoată ceasul de la mână în momentul în care intră în apă, atunci cu siguranţă vei căuta un ceas care să reziste în apă. Un astfel de ceas este modelul unisex „Formula 1“ de la Tag Heuer, care rezistă şi la o adâncime de 200 m.
Dacă îţi plac vehiculele de viteză (pe două sau patru roţi) atunci probabil că vei aprecia un model cu remontoar tip pilot, care permite piloţilor de curse să întoarcă ceasul chiar şi atunci când poartă mănuşi, sau un model cu tahimetru, adică cu numere pe rama ceasului care să permită calcularea vitezei de deplasare. Dacă îţi doreşti un ceas care să reziste la zgârieturi atunci vei căuta un ceas cu cadran din safir, iar pentru mai multă siguranţă ai putea alege un model cu carcasă rabatabilă care va proteja geamul de safir al ceasului (cel mai cunoscut este modelul Jaeger- Le Coultre Reverso lansat în anul 1931).
Şi la final, iată câteva recomandări privind modul în care purtăm ceasul. Acesta trebuie purtat pe încheietura mâinii; nici prea strâns, ca să nu-ţi oprescă circulaţia sângelui, dar nici prea larg, cât să cadă şi să pară că ai împrumutat ceasul altcuiva. În niciun caz nu-l vei purta peste manşeta cămăşilor, decât dacă dintr-odată ai realizat că ai o alergie puternică la materialul din care este realizat ceasul. Iar în ceea ce priveşte mâna la care îl porţi, aceasta este de obicei mâna stângă (asta în cazul în care nu eşti o persoană stângace). Totuşi, conform principiilor medicinei tradiţionale chineze, acesta nu este un obicei sănătos, deoarece bateria sau funcţionarea mecanismului unui ceas pot perturba fluxul de energie corespunzător meridianului inimii, care străbate braţul stâng.