Chopin interpretat de Ion Bogdan Ştefanescu pe un flaut… de aur!
Ultima zi a lunii ianuarie (vineri, 31 ianuarie – 19.00) aduce la Sala Radio muzica lui Chopin, de la a cărui naștere se împlinesc 210 ani. Delicatețe, sensibilitate, eleganță artistocratică sunt câteva dintre atributele asociate creațiilor sale, care au stârnit admirația marilor artiști și elitelor societății franceze ce frecventau saloanele pariziene. Hugo, Balzac, Delacroix, Lamartine, dar și muzicienii Lizst, Berlioz, Rossini sau Mendelssohn se numără printre cei care au avut privilegiul de a-l asculta pe Chopin la Paris. Acesta și-a dedicat aproape întreaga sa creație exclusiv pianului, purtând atât capacitatea tehnică a instrumentului, cât și virtuozitatea extraordinară cerută interpretului spre limite neatinse până atunci.
Veți asculta la Sala Radio, Variaţiuni pe o temă de Rossini de Chopin, în aranjamentul pentru flaut şi orchestră al Doinei Rotaru, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio și a apreciatului flautist Ion Bogdan Ştefanescu. Acesta are privilegiul de a cânta pe un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu.
Evenimentul va fi dirijat de Tateo Nakajima, care a studiat la Conservatorul Regal din Toronto și Conservatorul din Utrecht (Olanda). Programul serii cupinde și uvertura Coţofana hoaţă de ROSSINI, Concertino în Re major pentru flaut şi orchestră de Cécile Chaminade (prima femeie compozitor distinsă cu Legiunea de Onoare a Franței) și Simfonia nr. 3 – Renana de Schumann.
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.