Criza trece, viata merita traita!
Din ce in ce mai multi manageri se regasesc in urmatoarea descriere: rataciti prin multinationale, in haosul contractelor, demoralizati din cauza salariilor, din cauza creditelor, a datoriilor, a targeturilor si taskurilor rezolvate la ore tarzii in noapte… Nu-si mai gasesc timp sa se gandeasca la familie, prieteni, hobby-uri, simplele placeri ale vietii?!!
Din perspectiva stilului de viata, am identificat trei categorii de manageri. Managerii care isi permit un an sabatic. Managerii care au alte prioritati si planuri financiare si indura stresul. (Pana cand? Stresul scade randamentul, creste nervozitatea, stare care se transmite in intreaga organizatie.) Si manageri despre care am ales sa discutam in articol, care incearca sa iasa din acest vartej periculos si imbratiseaza o alta filozofie de viata. Aceasta presupune crearea unor momente de relaxare, cultivarea pasiunilor, poate chiar intoarcerea la esenta si concentrarea pe bogatia spirituala.
O viata echilibrata in criza
In unele cazuri, nevoia de a schimba stilul de viata apare de la sine. "In prima parte a acestui an am realizat – mai acut decat in anii trecuti – cat de putin timp imi acordam mie insami. Toata energia mea zilnica era impartita, incercand sa jonglez cu nenumaratele cerinte din partea tuturor. Intalnirile cu mine insami sau pentru mine erau mereu primele anulate in incercarea de a mai indesa un nou meeting important in agenda deja plina, de 12 ore de munca", spune Gabi Lungu, Managing Partner la The Practice. Odata acceptata aceasta nevoie, au aparut si primele schimbari. O vacanta departe de e-mailuri si telefoane, in care a Gabi a inteles ca sunt multe lucruri considerate "foarte importante" care, de fapt, nu conteaza. "M-am intors cu alt spirit. Incerc sa iau lucrurile asa cum sunt, sa-mi fac viata frumoasa prin lucruri mici si simple, sa nu ma mai zbat decat pentru ceea ce merita cu adevarat pe termen lung, sa imi aduc aminte ca si eu sunt "foarte importanta", declara Gabi Lungu.
In alte cazuri, managerii incearca sa isi creeze un "microclimat propriu". Este si cazul Ancai Bidian, CEO la KIWI Finance. "Trebuie sa avem o viata mentala echilibrata si in perioadele foarte favorabile si in cele tulburi. Pe mine ma ajuta intotdeauna comunicarea cu persoanele dragi, intr-un mediu cunoscut. Este felul meu de a-mi delimita si securiza un microclimat propriu in care stiu ca valorile imi raman neatinse si ca lucrurile importante in viata vor rezista oricaror stimuli externi si temporari", sustine ea. Lavinia Bularca, Director de Marketing la Sixt New Kopel, sustine ca dincolo de valul zilnic de provocari si de schimbari, de agitatia pe care o resimtim in randul oamenilor cu care interactionam zilnic, cel mai important lucru este sa-ti mentii echilibrul personal. Cum poti face asta? "Sunt o persoana activa si optimista, iar acest lucru imi da puterea sa merg mai departe indiferent de circumstante. Astazi, lumea nu se mai gandeste la micile placeri ale vietii. Tot ceea ce conteaza este programul de zi cu zi asupra caruia ne concentram. Eu am incercat sa ma indepartez de acest cerc "vicios" si imi propun de fiecare data sa imi acord putin timp doar pentru mine insami", declara Lavinia Bularca.
Surse de fericire
Gabi Lungu si-a descoperit cateva surse de fericire in activitati simple, precum: mersul pe bicicleta, sportul si meditatia. "Plimbarile cu bicicleta sunt scurte, dar imi fac placere. Am inceput sa practic meditatia. Cele 10-15 minute in care nu gandesc ma ajuta sa-mi limpezesc mintea. Am reinceput sa fac sport. Am descoperit statul in curte, in linistea serii, in bratele sotului meu, privind iarba si florile… Orice ingrijorare e repede alungata cu un si asta va trece…, povesteste Managing Partenerul The Practice. Evadarea peste granite, drumetiile, concertele si iesirile cu prietenii sunt refugiile Simonei Onuta, Manager Media, Communications si CSR la Philip Morris. "Plec departe de oras de cate ori am ocazia. Muzica, snowboardul si scuba diving (atunci cand se poate), micile obiecte neinsemnate pe care le adun din fiecare calatorie (cani), dansul si momentele in care ma joc cu baietelul meu sunt cateva dintre sursele de fericire", spune ea.
Lavinia Bularca prefera lectura cand vrea sa isi regaseasca linistea sufleteasca. "Ce poate fi mai placut decat sa citesti o carte sau sa asculti muzica preferata? O alta solutie care pentru mine functioneaza este plimbatul cu masina. Si aici nu ma refer la curse in viteza sau la plimbarea prin Bucuresti in locuri aglomerate, ci la plimbari in afara orasului, sau la un weekend petrecut alaturi de familie undeva in provincie, care se combina cu iesiri in aer liber".
Placeri pastrate cu sfintenie
Lavinia Bularca nu face nici un compromis cu ziua de duminica. "Este ziua in care am momentele mele de relaxare totala, in care toate lucrurile se intampla in mod organizat si linistit si reusesc sa ma incarc cu energia necesara unei noi saptamani. Printre activitatile desfasurate pe parcursul acestei zile se numara o plimbare in parc alaturi de prieteni, precum si masa de pranz alaturi de familie". Si, nu in ultimul rand, muzica preferata – Trupa Enigma, pe care o asculta acasa sau in masina.
"Timpul de calitate petrecut zilnic alaturi de sotul meu, vacantele dese in doi, cafeaua cu lapte din fiecare dimineata si croissantele din weekend…" sunt micile placeri ale lui Gabi Lungu.
Daca as avea timp…
Imaginati-va ca aveti la dispozitie un an intreg pentru vacanta! Ce planuri va faceti? "Sunt atat de multe lucruri pe care as dori sa le fac in tot acest timp. As vizita India, Japonia, Egipt si Portugalia. As urma o scoala de dansuri sportive, chiar si o scoala de motociclisti. Cu siguranta, intr-un an se pot face multe lucruri, mai ales ca fac parte din pasiunile tale, din dorintele tale care, probabil, te vor ajuta pe parcursul intregii vieti", spune Lavinia Bularca.
Gabi Lungu "ar petrece cu voluptate fiecare secunda undeva in mijlocul naturii, cat mai departe de orase aglomerate, de ritm turbat, de ego-uri expandate". "As citi carti care sa-mi bucure mintea, m-as insoti de oameni care sa-mi bucure sufletul. As medita la lucruri mai inalte, as face sport exact cat mi-as dori fara nici un program anume si as manca gustos la ore regulate. Pe scurt: as trai simplu, cum rar ne mai este permis in valtoarea complicata a lumii de azi", spune ea. Desi vine din domeniul financiar-bancar, Anca Bidian viseaza o vacanta lunga in care… ar scrie. "As invata sa retraiesc impreuna cu fiica mea franturi de adolescenta cu frumusete si puritate. Si as scrie! Despre toate si despre nimic, despre viata si oameni".
Criza si intoarcerea la esenta
Exista voci care sustin ca, poate, criza financiara are legatura si cu o slaba calitate a leadershipului si ca a ne concentra pe partea materiala ne face sa ratam esenta lucrurilor. "Cred ca orice are legatura cu leadershipul in viata. Si criza si businessul si viata personala. Dar nu stiu daca foloseste la ceva sa atribuim cuiva vreo vina pentru aceasta criza. Poate ca este un ciclu firesc pe scara istoriei, poate ca trebuie sa existe reculuri si ajustari ca sa ne continuam cursa aceasta care se cheama viata la viteze si acumulari din ce in ce mai mari, fara sa mai avem timpul necesar pentru a ne intreba incotro si pentru ce. Din acest punct de vedere, pierdem intr-adevar esenta si profunzimea lucrurilor. Altfel spus, nu mai vedem padurea din cauza copacilor", spune Anca Bidian.
Intr-o nota pozitiva, Lavinia Bularca crede ca actualul context economic va face oamenii mai sensibili la lucrurile cu adevarat importante pentru viata lor personala. "Eu insami am devenit mai sensibila la aspectele personale, la acele lucruri cu adevarat relevante. Mult prea des ne abatem de la ceea ce conteaza si nu vedem esenta lucrurilor".
Gabi Lungu considera fenomenele economice actuale ca pe o "criza a lacomiei". "Aceasta ne e data pentru a ne reaminti ca, de fapt, the very best in life is free. In ceea ce priveste leadershipul, este adevarat ca daca esti prea identificat cu rolul de manager, poti uita uneori ca cei pe care ii coordonezi sunt si oameni, nu doar angajati. Daca esti prea concentrat pe business, poti uita ca banii sunt o consecinta sau un instrument si nu un scop in sine".
Mahatma Gandhi spunea: "Pastreaza-ti modul de viata pozitiv, pentru ca acesta poate deveni destinul". Iar noi am descoperit ca exista si povesti cu manageri impliniti pe plan profesional, care isi pastreaza si cultiva obiceiurile, care nu ratacesc in valtoarea vremurilor si traiesc in adevaratul sens al cuvantului.