Cum să eviți dezechilibrul dintre muncă și viață

Imaginați-vă următorul scenariu: o familie cu doi copii, un apartament de trei camere într-un bloc de zece etaje, părinții lucrează de acasă, iar copiii fac școala on-line.

Mama și-a stabilit biroul în bucătărie, ca să mai trebăluiască ceva între rundele de convorbiri pe Zoom și răspunsul la e-mail-urile urgente.

Tata stă în sufragerie, cu casca telefonului în ureche și ochii lipiți pe tabelele din excel pline de cifre care trebuie analizate.

Copiii, cel mare în clasa a șasea și cel mic în clasa a treia, stau fiecare în câte un dormitor, și încearcă să se concentreze la lecțiile pe care profesorii se străduiesc să le predea cât mai pe înțelesul micilor auditori.

Cu toții sunt „călare pe Internet”, la fel ca cel puțin jumătate din vecinii din bloc și trei sferturi din cartier. Nu-i de mirare că la fiecare zece minute se aude un strigăt de protest sau o vorbă de duh adresată zeului Internet sau furnizorului de servicii, pentru mesaje de genul „Firefox not responding” sau „You have no internet conection”.

Părinții încearcă să mai fenteze sistemul de supervizare al angajatorului, care stă cu ochii pe ei ca pe butelie, și mai dau o fugă să vadă ce fac copiii sau să mai bage niște rufe în mașina de spălat. Apoi, când abia s-au întors și au deschis ecranul de pe Zoom sau Skype ca să participe la ședința de la ora 14:00, copiii dau buzna în bucătărie, cerând cu insistență mâncare, sau năvălesc precum o furtună în sufragerie, strigând ca din gură de șarpe că nu mai merge mouse-ul sau s-a stins monitorul.

De, plăcerile lucrului de acasă.

Cei dintre voi care au lucrat sau încă lucrează de acasă, vă aduceți aminte ce v-ați spus când s-a trecut la această variantă de lucru? Super, mă scol și eu mai târziu, nu mai trebuie să-mi bat capul cu ce mă îmbrac azi, nu mai pierd timpul cu drumul la și de la serviciu, scap de nebunia de la birou, de permanentul bruiaj cauzat de vocile colegilor care mă împiedică să mă concentrez, nu mai sunt obligat să suport toate hachițele șefului sau să văd în fiecare zi mutra nesuferită a lui X, în sfârșit pot să lucrez în liniște. Aleluia!

Așa e că asta v-a trecut prin cap? Cam cât a durat „euforia”? O săptămână? Nici măcar.

Ați descoperit mai devreme decât v-ați fi așteptat că a lucra de acasă nu e nici pe departe așa cum v-ați imaginat. Și iată de ce:

• stai toată ziua, literalmente toată ziua, cu ochii în ecranul calculatorului.
• vorbești la telefon până când simți că urechea îți ia foc.
• verifici obsesiv e-mail-urile, ca nu cumva să-ți scape vreunul important, la care trebuie să răspunzi urgent.
• jonglezi cu mai multe fișiere deschise în același timp pe ecran, încercând să compari informațiile sau să preiei datele dintr-un fișier în altul, până când simți că-ți ies ochii din cap la propriu.
• fugi până la baie sau până la bucătărie, să-ți faci repede o cafea, ca să nu lipsești prea mult din fața ecranului (valabil mai ales pentru cei la care angajatorul are o aplicație de monotorizare a timpului petrecut în fața calculatorului).
• simți tot mai acut nevoia de a te mișca iar spatele și mijlocul încep să protesteze tot mai vehement față de sedentarismul autoimpus.
• uiți de trecerea timpului și te trezești că la ora 20:00 ești încă la calculator, rezolvând probleme de serviciu, deși programul de lucru s-a terminat cam de multișor.
• ai tot mai intens senzația că pereții încep să se strângă în jurul tău și spațiul se micșorează pe zi ce trece.
• treningul sau, mai rău, pijamaua devin ținuta vestimentară preferată, cu excepția situațiilor în care trebuie să participi la o întâlnire on-line și atunci îți iei o cămașă sau o bluză și îți dai un pic cu pieptănul prin păr.
• îți ieși mai ușor din sărite când ceva sau cineva te întrerupe și te scoate din ritm.
• îți lipsesc prânzurile luate cu colegii și porția de „bârfă” împărtășită cu umor și detașare în aceste pauze.
• deschizi mai des ușa frigiderului ca să te aprovizionezi cu „crănțănele” iar colăceii încep, pe nesimțite, să cucerească noi teritorii din talie și abdomen.
• îți vine să-l strângi de gât pe vecinul care se apucă să dea cu bormașina în miezul zilei sau pe vecina de alături care e mare pasionată de șnițele și, odată la două zile, îți distruge cu măiestrie nervii în ritmul loviturilor de ciocan.
• începi să uiți regulile de circulație, în rarele momente când mai ieși cu mașina pe șosea (e cât se poate de real).
• ajungi să fii bun prieten cu cei de la firmele de curierat, care îți aduc pachetele comandate on-line, pentru că nu mai ai nici timp, nici chef să mergi la cumpărături în magazin.
• începe să-ți fie din ce în ce mai greu să ieși din casă.
• ai tot mai acut sentimentul că echilibrul dintre viața ta personală și cea profesională s-a cam dus de râpă.

Citește continuarea articolului pe Revista Psychologies