Elon Musk, între a fi om de carieră și simplu om
„Vei ajunge să pleci puțin cu pluta dacă lucrezi 120 de ore pe săptămână. Au fost momente când, câteva săptămâni… nu am numărat exact, însă dormeam pentru câteva ore, lucram, dormeam iar puțin, apoi iar lucram, iar asta șapte zile pe săptămână”. Astfel crede Elon Musk despre ceea ce consideră „un an cumplit din cariera mea. Dureros până la limita nebuniei”.
El a vorbit într-un interviu acordat jurnalistei Kara Swisher de la The Recode, despre anul 2018, programul nebun de lucru pe care îl are și provocările ca CEO al Tesla și SpaceX. „Cu siguranță am ars câțiva neuroni în timpul acestui proces. Să conduc și SpaceX și Tesla este incredibil de dificil. Am simțit că am îmbătrânit cinci ani în acest an, să fiu sincer. Cel mai cumplit an din cariera mea. Dureros până la limita nebuniei”.
În cadrul interviului Musk spune acum că…a tăiat din orele de muncă, undeva la „80 sau 90” pe săptămână și „e destul de suportabil”.
Singurătatea alergătorului de cursă lungă
CEO-ul Tesla a pus comportamentul controversat din ultima perioadă pe seama acestui program nebun de lucru. Anul acesta Musk s-a certat cu investitorii: a spus că va scoate Tesla de pe bursă. După acest “incident”, compania Tesla a acceptat să numească doi noi directori independenţi şi să înfiinţeze o comisie care să monitorizeze comunicaţiile oficiale ale lui Elon Musk. Elon Musk catalogase procesul drept „nejustificat”.
Chiar dacă, în cazul lui Musk vorbim despre singurătatea alergătorului de cursă lungă, după cum subliniază unii dintre analiști, cu siguranță omenirii îi va lipsi geniala “nebunie” a lui Musk în fruntea Tesla. După Musk nu va veni potopul, dar e clar că Tesla va trece prin schimbări.
Să nu uităm că acest om născut în 1971 în Africa de Sud, pasionat de computere, a creat până să împlinească vârsta de 12 ani un joc video, numit Blastar. Joc pe care l-a vândut pentru circa 500 de dolari. Studiile universitare le-a început în Canada, de unde s-a transferat la Universitatea din Pennsylvania. Unde a obţinut diplome în economie şi fizică. Ulterior a fost admis la Stanford, în California, pentru un doctorat în fizică. Acum, după cum s-a exprimat, dorește să respire puțin. Ceea ce nu i-a oprit pe cei care îi urmăresc cariera să se întrebe “oare ce mai preg[te;te c\t timp se …odihnește”, cunoscut fiind spiritul vulcanic al lui Musk.