Este nevoie de mult curaj să ne asumăm ceea ce suntem

Când ne referim la tulburări emoționale asociate tipologiei de lideri, manageri, antreprenori, vorbim despre nivelul ridicat de stres, burnout, anxietate ridicată și, uneori, atacuri de panică, depresie, tulburări de somn. Toate cele menționate sunt generate de rolul pe care aceste persoane îl au în structura organizațională și de așteptările pe care le au ceilalți de la acest rol, și pe care ei cred că trebuie să le îndeplinească într-un anume mod.

Vorbim mult de stres și burnout, granița dintre cele două fiind ușor de depășit. Stresul implică prea multe tipuri de presiune, fiind o urmare a faptului că se cere de la noi prea mult din punct de vedere fizic sau psihic. Este o experiență normală, însă, și apare în fiecare zi, în diverse forme de manifestare. Dar dacă există și o perioadă îndelungată de stres, fără etape de odihnă și relaxare, atunci apare riscul de burnout. Acesta este, în mod clar, o extenuare cronică, iar atunci când se manifestă, persoana afectată nu mai simte nimic, nu mai poate face nimic și este total lipsită de motivație. Până la semnele evidente, e bine să le observăm pe cele mai subtile.

Există semne că un angajat se află în pragul unei clacări fizice sau nervoase. În primul rând, persoana poate începe să lipsească de la serviciu, cu sau fără explicație, poate să apară tendința de izolare față de colegi, iar uneori, în mod vizibil, și o igienă precară. Poate apărea, de asemenea, tendința de evitare a contactului social. Alte semne importante sunt simptomele depresive, cum ar fi lipsa speranței sau gândurile suicidare, apoi stările de anxietate, durerile de burtă, insomnia, irascibilitatea crescută, schimbări extreme de stare sau crize de nervi, atacuri de panică puternice, care se caracterizează prin stare de frică exacerbată, dureri în piept sau dificultăți în respirație.

Citește și: Stresul e o realitate cu multe feţe – nu e întodeauna rău și de evitat

Simptomele fizice pot ascunde emoții reprimate

Emoțiile și traumele reprimate conduc la boli care altfel nu au o explicație medicală concretă. Analizele sunt bune, nu sunt modificări funcționale și totuși avem repetate stări de rău. „Soma” înseamnă corp, așadar simptomele somatice se referă la senzațiile și experiențele fizice pe care le avem și care, aparent, nu au o cauză medicală, ci doar una psihică. Somatizările apar atunci când nu reușim să procesăm evenimentele stresante sau traumatizante din viața noastră. Deseori, persoanele care au somatizări nu sunt conștiente de legătura care există între emoțiile lor și simptomele fizice care apar și pe care le experimentează. Simptome cum ar fi, de exemplu, greața, starea de amețeală, durerile din corp etc.

Atunci când suferim o traumă, reacțiile inițiale includ confuzie, durere, anxietate, furie, frică, rușine etc. Când nu ne dăm voie să trăim aceste emoții sau când evenimentul traumatizant este prea copleșitor pentru creierul nostru și acesta nu-l poate procesa, apar răspunsuri întârziate la trauma respectivă, uneori chiar și peste ani (probleme de somn, coșmaruri, flashbackuri, anxietate etc.). De aceea, rolul ședințelor de terapie este să ajute persoana să proceseze aceste evenimente traumatizante care sunt înmagazinate în creier și în corp.

Să ne ascultăm organismul înseamnă să fim atenți la senzațiile care apar în corp

El ne transmite mesaje în permanență și, dacă învățăm să fim atenți la ceea ce spune, putem să găsim mult mai ușor starea de armonie interioară. Din păcate, trăim într-o societate unde se pune foarte mult preț pe a gândi, și nu pe a simți, așa că cele mai multe persoane trăiesc deconectate de la corp. Tocmai de aceea, la un moment dat, apar, așa, de nicăieri, atacuri de panică sau stări de nefericire, fiindcă nu am fost învățați să fim atenți la nevoile corpului nostru și la emoțiile care apar. Cea mai simplă metodă de a învăța să ne ascultăm corpul este să petrecem câteva minute cu el, în fiecare zi, timp în care putem observa toate senzațiile pe care le avem. Vom simți, de exemplu, diferențe de temperatură, zone din corp tensionate sau relaxate ș.a.m.d. În timp, prin această practică zilnică, a ne asculta corpul devine un automatism. Pur și simplu, începem să îl „locuim” cu totul.

Chiar dacă se simt epuizați, oamenilor le este greu să se oprească din a munci în continuare. Dar nu toți sunt workaholici. Nu toate persoanele care rămân uneori peste program pentru un proiect important suferă de această adicție. Persoanele care sunt workaholice au o dependență negativă față de muncă, își pierd interesul față de orice alte activități. Renunță la relațiile cu familia, la relațiile sociale, la hobby-uri și pun serviciul mai presus chiar și de sănătate. Deseori, suferă de insecuritate profundă, de anxietate și depresie. Resorturile interioare sunt anxietatea ridicată, alimentată de frica de eșec, dependența față de putere și control, pentru a primi aprobarea și recunoașterea publică a succesului, plus nivelul crescut de adrenalină din corp. Serviciul este o adicție și găsesc în el un mod de a se distanța de emoțiile pe care le este teamă să le trăiască. Este un fel de a se amorți pe ei înșiși. Au nevoie să controleze totul.

Citește și: Locul de muncă este principalul factor declanșator al burnoutului – Ce e de făcut?

Când o persoană nu este însă workaholică, dificultatea de a se opri din muncă și de a lua o pauză ține de un mesaj inoculat în copilărie, pe care este posibil să-l fi primit sub forma: „Dacă stai, ești leneș” ori „Trebuie mereu să faci ceva”. Sau, dacă nu ne-am văzut părinții luând o pauză, nu am avut de unde să învățăm acest comportament sănătos, de-a ne lua timp să ne odihnim. Deci, este nevoie să construim acest comportament. Adică să ne oferim nouă înșine permisiunea de a lua o pauză sau, pur și simplu, să ne oprim, din când în când.

Viața personală nu poate fi separată de cea profesională. Ori de câte ori există o perturbare în oricare dintre aceste paliere, persoana va simți un impact pe celălalt palier. Cât de mare va fi acest impact ține însă de inteligența emoțională, adică de modul în care identificăm și gestionăm emoțiile. Trebuie să ne amintim mereu că suntem oameni, nu roboți.

Controalele psihologice ale angajaților sunt necesare

În mediul de business, în majoritatea cazurilor, există așteptarea de a corespunde, de a avea o mască și de a fi într-un anumit fel. Acest lucru pune o presiune foarte mare pe toate persoanele care se află în această poziție. Este ca și când nu ai avea voie să îți arăți vulnerabilitatea, fiindcă ea este asociată cu ideea de a fi slab. Când, de fapt, vulnerabilitatea face parte din conceptul de a fi om. Evident, în mediul social, toți jucăm un rol și ne comportăm conform acelui rol. Există însă, uneori, așteptarea ca o persoană să fie cu totul și cu totul altcineva pentru a corespunde. Și cred că în acel moment încep problemele, pentru că, de fapt, ți se cere să te anulezi pe tine ca persoană și să devii cineva care nu ești.

Dacă ar exista controale psihologice periodice pentru angajați, făcute temeinic, nu doar bifate, lucrurile ar putea fi discutate, înțelese, asumate, nu ascunse sub preș. Controlul psihologic este un prilej de evaluare a stării psihice și emoționale a angajatului respectiv, foarte necesar pentru a-i putea oferi susținerea de care are nevoie dacă trece printr-o perioadă dificilă.

Angajatorii sunt responsabili pentru un mediu de lucru securizant pentru angajat

În păstrarea echilibrului dintre muncă și viața personală, oamenilor le e greu să delimiteze cât este responsabilitatea angajatorului și cât a angajatului. Responsabilitatea angajatorului este aceea de a crea un mediu securizant pentru angajat. Mă refer la îndeplinirea obligațiilor contractuale față de angajat și la crearea unui cadru în care angajatul să se simtă respectat și valorizat. Nimeni nu se simte bine atunci când este criticat, când există așteptarea să lucreze suplimentar fără a fi plătit, când superiorii se răstesc, în loc să comunice.

Cred că poți să îi oferi cuiva un feedback despre ceea ce nu a făcut bine, sau unde are de făcut îmbunătățiri, într-un mod care să arate respect față de el, ca persoană. Cu siguranță că, în mod ideal, compania îi poate oferi angajatului atât accesul la asigurarea de sănătate, cât și sprijin pentru asistență psihoterapeutică. Când acest lucru nu este, însă, posibil, și când apar situații în care angajatul simte că sănătatea lui fizică și cea emoțională au de suferit, este responsabilitatea lui să lupte pentru drepturile sale. Fie merge la departamentul HR și expune problema, fie, dacă acest lucru nu funcționează, încearcă să-și găsească alt job și caută sprijinul unui psihoterapeut.

Dacă angajatorul nu își îndeplinește responsabilitățile față de noi, suntem datori să facem noi ceea ce ne stă în putere. Până la urmă, cea mai importantă responsabilitate pe care o avem este aceea de a ne face o viață de care să ne bucurăm și care să ne aducă satisfacție și mulțumire.

Începând cu această toamnă, Revista CARIERE adaugă la seria evenimentelor sale prima conferință dedicată sănătății angajaților. Vom discuta despre managementul stresului și depresiei din dublă perspectivă: angajat – angajator. Evenimentul va reuni peste 100 de participanți – top și middle manageri, factori de decizie din diverse companii, lideri de opinie, antreprenori, dar și oameni interesați de starea lor de bine și a echipelor în care lucrează.

Pentru detalii și înscriere click aici.

Acest material a fost preluat din numărul 251 al Revistei CARIERE,

ediția din octombrie 2018.

Mai multe detalii despre abonare și punctele de difuzare găsiți aici.