Între bullying și burnout
Se vorbește tot mai mult despre reducerea conflictelor la nivel de grup sau de organizație – atât în școli, cât și în organizații, instituții, companii. O creștere a atitudinii pozitive față de învățare și dezvoltare personală poate rezolva multe lucruri. Este nevoie de o anumită educație în acest sens? Se pare că da.
În perioada 11-12 mai va avea loc, pentru prima dată în România, workshop-ul “Dinamici sistemice în educație”, eveniment organizat de STURZ – Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie și Quantum Connection. Workshop-ul este dedicat tuturor celor interesați de inovație în dezvoltarea potențialului uman – de la cadre didactice, lideri în educație, până la traineri, consilieri şi terapeuți și părinți.
Facilitator al celor două zile de workshop va fi Bibi Schreuder – pedagog cu peste 25 de ani de experiență în învățământul din Olanda, promotor al pedagogiei sistemice şi co-fondator al Institutului Bert Hellinger.
Scopul principal al workshop-ului este să clarifice cum putem se poate facilita un mediu de educaţie şi dezvoltare sănătos, prin armonizarea dinamicilor sistemice personale şi profesionale. În acest sens, am stat de vorbă cu Adina Benghea – co-fondator al STURZ.
***
Care este potenţialul acestei abordări în educaţie? Vorbim despre promovarea unei noi perspective pentru sistemul educaţional din România.
Metoda explorării dinamicilor sistemice într-o organizație educațională aduce claritate unor aspecte precum: blocaje în evoluția sistemului, lipsa resurselor de orice fel, conflicte recurente, dificultăți de învățare, incompatibilitatea dintre pregătirea școlară și cerințele actuale de pe piața muncii, relevând sursa acestora, în legătură cu unul sau mai multe principii sistemice încălcate în timp. Odată descoperită sursa, putem interveni sistemic, din poziția și din rolul pe care îl avem fiecare dintre noi în legătură cu educația: cadru didactic, elev, părinte, formator, terapeut sau altele.
Referitor la școli, iată, fenomenul de bullying este luat în colimator la nivel mondial. Ce n-aș fi dat eu, pe vremea mea, în comuniștii ani 80, ca acest fenomen cu care aveam de-a face la școală să fi fost recunoscut. Nimeni nu îl definea. Profesorii îl ignorau. Doar părinții mai veneau la școală, la insistențele tale, să reclame că ai fost hărțuit, ba chiar bătut. Dar, în cele din urmă, pentru că nu se făcea nimic și lucrurile erau lăsate să se rezolve de la sine, nu mai rămânea decât să îți faci singur dreptate. Senatul României a votat în unanimitate, anul trecut, modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Legea va defini, preveni şi interzice violența psihologică, adică bullying-ul, în spațiile destinate educației, precum şcolile şi grădiniţele. Ca organizator al acestui workshop ne puteți spune cum se poate “trece” peste acest fenomen? A cui este vina sau, mai bine zis – există vreun vinovat? Credeți că se pot descurca cadrele didactice din România cu un asemenea fenomen?
Munca sistemică ne permite să facem zoom-out în astfel de situații și să observăm cărui scop mai mare servește problema tratată inițial, inclusiv bullying-ul. Undeva, ceva nu este pus în ordine, onorat, recunoscut, echilibrat și, în consecință, iese la suprafață inclusiv prin agresivitate. Bullying-ul devine, astfel, o consecință a unui dezechilibru către care avem nevoie să ne uităm cu lentile sistemice. Este un tipar care se regăsește nu doar în educație, ci și în societate, în general. Sistemul școlar, la fel care oricare alt sistem, are nevoie să fie complet.
Uneori, persoane sau evenimente pot fi lăsate pe dinafară, trecute cu vederea din motive de suferință, rușine, lucruri nespuse. În astfel de situații, este posibil ca elevii, sau profesorii, prin dificultățile cu care se confruntă în mod repetat, să indice înspre astfel de situații în care s-a creat un dezechilibru. Prin urmare, nu căutăm un vinovat, ci privim înspre un factor mai mare care declanșează dezechilibrul. Bibi Schredeur explică pe larg acest fenomen în articolul “Thanks to all the bullies” (https://ioctiesp.wordpress.com/2014/11/04/thanks-to-all-bullies-by-bibi-schreuder/).
De la bullying, trecem la un alt fenomen, și acesta îngrijorător: burnout. Ca și în cazul bullying-ului, Revista CARIERE a acordat spații ample acestui subiect care macină omenirea în secolul vitezei și tehnologiei. Putem vorbi despre burnout ca despre un fel de Mister Hyde al engagementului? Cum se poate evita și ce e de făcut?
Burnoutul este adesea asociat cu un tipar familial, în care mereu ai fost nevoit să-ți asumi mai mult decât era firesc pentru rolul tău de copil. Persoanele care lucrează în educație și au acest tipar ajung cu ușurință să dea mai mult, să facă sacrificii personale foarte mari, până la epuizarea resurselor proprii. Poate fi o nevoie de a fi văzut, recunoscut. Tiparul constă în a prelua, în mod constant, sarcina altcuiva. Acesta este adesea pornit din sentimentul că celălalt nu este suficient de puternic pentru a-și îndeplini singur sarcina.
Cumva, percepția este: „O voi face eu pentru tine și ție îți va fi mai ușor”. Persoanele care au acest tipar sunt în mod inconștient conectate la una sau mai multe persoane din familia de origine, care nu au fost capabile să facă ceea ce aveau de făcut în rolul lor. Acest aspect se traduce într-o stare permanentă de: „Fă!fă!fă!, muncește cât mai mult, în permanență, fii responsabil și pentru ce nu este al tău!”. Însă atunci când faci munca în locul altcuiva, nu știi niciodată când ai terminat….dar corpul tău se oprește într-o zi!
Consider că primul pas pentru evitarea unor astfel de situații constă în a deveni conștient de propriul tipar, printr-o creștere a stării personale de prezență. Al doilea pas este să ceri sprijin din partea familiei, a colegilor și a specialiștilor.
Ne puteți explica un pic ce înseamnă pedagogia sistemică și care sunt beneficiile ei pe termen lung? Pentru România în mod special?
Pedagogia sistemică este concentrată asupra pedagogilor (cadre didactice și părinți) și îi învață despre modul în care funcționează sistemele, cum copiii au nevoie de un sistem care este complet și în ordine. De asemenea, aceasta le oferă părinților instrumente utile pentru a le putea genera copiilor starea de siguranță, asumându-și poziția de adult. Atunci când adulții sunt în poziția de adulți, copiii pot fi copii.
Rezultatele sunt: profesorii sunt mai puțin obosiți, se îmbolnăvesc mai rar, iar burnout-ul se rărește; copiii se pot relaxa și sunt mai interesați de învățare. Atunci când copiii se simt în siguranță, nu mai sunt preocupați să-și apere familia și își pot folosi această energie pentru învățare, joacă și contacte sociale.
Pedagogia sistemică reunește toți actorii implicați: instituția, cadrele didactice, familiile, elevii.
Pentru România, pedagogia sistemică poate aduce oportunitatea revitalizării sistemului educațional, printr-o recunoaștere și acceptare a ceea ce este acum, exact așa cum este, ca o evoluție firească la tot ce a fost, prin care integrăm ceea ce este exclus, onorăm ceea ce a oferit valoare și dăm șansa prezentului să permită creșterea dintr-un loc de acceptare.
Adina Benghea a fondat Centrul STURZ în 2015, din dorința de a aduce inovație în educație, în special pentru creșterea conștientizării importanței rolului comun pe care părinții și pedagogii îl au în primii ani de viață ai unui copil. Adina s-a format în explorarea dinamicilor sistemice în familie cu Barbara Morgan și Dragoș Riti și în explorarea dinamicilor sistemice în organizație cu trainerii de la institututl Bert Hellinger din Olanda și, în prezent, facilitează, în supervizare, constelații familiale și organizaționale.