Jobul și menirea. Lupta dintre împlinire și necesitate

Câți dintre noi nu ne-am oprit la un moment dat din activitatea profesională, pentru a ne întreba dacă ceea ce facem ne împlinește? Mii de zile, nopți, chiar, în care am trudit pentru a ocupa o funcție, de care să ne simțim mândri. Și lupta aceasta s-a oprit într-o zi, când ne-am trezit că am ajuns acolo unde ne doream, însă nu ne-am găsit liniștea, ci, din contră, ne-am întrebat ce urmează mai departe de statutul social, de bani, de mândria de a fi cineva.

Acesta este momentul în care ajungem să ne și autoevaluăm: oare aceasta este menirea mea, aceasta mă face să mă simt liber cu toate că muncesc, dau tot ce e mai bun din mine aici sau, din contra, simt că nu mă mai regăsesc într-o companie pentru care am muncit ani de-a rândul?

Ce este de făcut? Care este următorul pas către împlinirea profesională, dacă în prima parte a carierei am ajuns doar să urcăm pe scara ierarhică fără a ne găsi menirea?

Am discutat despre ce trebuie să facem dacă am ajuns la jumătatea carierei, undeva în jurul vârstei de 35-40 de ani, însă nu mai avem unde să urcăm profesional cu Anne Pleșuvescu, Executive Coach.

De ce ajungem să ne simțim neîmpliniți profesional?

Cu certitudine, dacă ne simțim neîmpliniți profesional înseamnă că avem nevoie de o schimbare, pentru că nu ne mai regăsim în ceea ce facem. Fie nu ne mai place, fie ni s-au schimbat valorile, principiile, pentru că noi ne-am schimbat. Anne Pleșuvescu ne-a explicat această schimbare: ”De foarte multe ori, oamenii vor carieră, înțelegând prin asta să ajungă într-o poziție de conducere, pentru a fi văzuți, observați, pentru a face bani, crezând că este unul dintre refugiile pe care le avem în mintea noastră că, dacă o vom face, asta ne va aduce fericire. Se spune că de-a lungul vieții noastre mintea găsește diferite refugii, când suntem mici sunt părinții, apoi ne dăm seama că nu sunt ei refugiul de care avem nevoie, apoi găsim în prieteni, după găsim în carieră și cam pe aici ne blocăm o lungă perioadă de timp, în refugiul acesta care se numește carieră și bani”. Ajungem, astfel, să acumulăm și frustrări, pentru că nu am ajuns oricum într-o poziție profesională, ci pe măsura chinurilor, și nu știm cum să le rezolvăm.

Aflați într-o astfel de situație, există oameni care au curaj și spun – STOP, vreau să fac altceva, ceva ce mă face să mă simt împlinit. Iar cei mai mulți, mai ales dacă ne referim la manageri, merg către zona de antreprenoriat, susține Anne Pleșuvescu. Adică fac o schimbare totală, unii dintre ei aleg chiar să lucreze la stat. Însă se pare că nu calea pe care o vor urma este importantă, susține aceasta, ci cum încearcă să își găsească liniștea, cum încearcă să se simtă liberi, pentru că vor să se înțeleagă mai bine pe ei: “Pare că e mai mult o căutare, dacă te uiți la comportamentul oamenilor. Oamenii ajung să schimbe macazul, sigur că vor întâlni și aici greutăți, dificultăți, dar va fi mai bine. Ceea ce spun toți din cei cu care am stat de vorbă e că se simt liberi în momentul în care se duc în antreprenoriat, se pot exprima așa cum simt și, culmea, deși muncesc mai mult, pentru că și asta este o chestiune foarte interesantă, nu sunt la fel de obosiți, iar una peste alta, pun și mai multă energie”.

Cum trecem de la un job bine plătit la aflarea menirii?

Ajungi să îți dai seama de adevărata menire doar atunci când te înțelegi mai bine, atunci devii și mai liniștit. Pentru că, în căutarea menirii, ne oprim în joburi care ne dau siguranța unui statut sau doar a unui trai decent. Iar corporațiile joacă aici un rol major, pentru că, blocat în sistemele care generează succes indiferent de omul care joacă doar un anumit rol, începi să simți că procedurile te depărtează de ceea ce ai putea tu să fii. Iar Anne Pleșuvescu explică de ce ajungem să ne pierdem pe drumul către menirea noastră într-un job care asigură o anumită ciclicitate: “Cunosc oameni care, aflați în poziții de conducere mai mici sau mai mari, au descoperit spiritualitatea (prin care trebuie să înțelegem ce este cu noi, de ce suntem pe lumea asta) și dintr-o dată nu le-au mai plăcut transformările din jurul lor. Mă refer aici la casă mare, mașină foarte scumpă. Au început să înțeleagă încetul cu încetul că liniștea și pacea interioară nu vin din ce se întâmplă în exterior. Cu cât reușești să găsești răspunsuri într-o anumită direcție, cu atât devii mai calm, mai liniștit și accepți contextul în care te afli”.

Dar de ce nu urmăm schimbarea, dacă ne simțim neîmpliniți acolo unde am ajuns profesional? Unii simt care este realitatea, însă își spun minciuna despre cât de bine se simt în acea postură de conducere, care le satisface nevoia de a avea cât mai multe lucruri. Anne Pleșuvescu ne-a vorbit despre durerea care poate apărea în jurul vârstei de 45-50 de ani, când ai bani, carieră, dar îți dai seama că nu este ceea ce ar fi trebuit să faci și că altele sunt lucrurile care te-ar fi făcut să te simți împlinit. Mai exact, ajungi să îți dai seama că cei 30 de ani petrecuți într-o singură direcție au fost o greșeală, dar pentru a schimba macazul ai nevoie de o capacitate de autogestionare imensă. Sunt însă și lideri, manageri care nu vor să recunoască și merg mai departe, cu plăcerea de a acumula și de a fi șefi, un fel de dependență de a face bani, fără să aibă tăria de a recunoaște că beneficiile nu le aduc fericirea.

Căutarea menirii pentru cei care nu au joburi de conducere

Ne-am fi așteptat ca pentru angajații care nu au un job de conducere, schimbarea să fie mai ușoară, să poată renunța mai ușor la job cu gândul că își vor găsi împlinirea profesională în altă parte. La fel ca și pentru manageri, și la cei care nu au joburi de conducere, schimbarea ține de curaj, iar acum un job în cadrul unei multinaționale, unde salariile sunt mari, bonusurile la fel, ne putem trezi că suntem într-o închisoare perfectă.“E genul de închisoare în care îi dai deținutului cheia, o poartă la gât și se încuie și singur. Nu trebuie să asiguri personal auxiliar, pentru că între timp oamenii sunt convinși că nu pot trăi fără siguranța jobului. Vezi oameni chinuiți realmente în joburile lor, dar care nu renunță”, susține Executive coacher-ul.

Care este rolul colegilor în găsirea împlinirii profesionale?

În orice context ne-am afla, fie că lucrăm într-o corporație și ocupăm o funcție de conducere sau, din contră, dacă suntem pe cont propriu și avem propria afacere, învățăm să trecem prin diverse dificultăți. Toate ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să ne gestionăm emoțiile și să ajungem să rezolvăm orice situație.

Dacă vedem în job doar un proces repetitiv, îl vom percepe ca pe ceva care ne limitează. Suntem parte a unui întreg, iar cele mai multe dintre dificultățile prin care trecem vin din relațiile cu ceilalți, indiferent de poziția ocupată. Când oamenii ajung sa fie sătui, îmbătrâniți, obosiți și îmbolnăviți, pentru că simt că nu mai pot gestiona lucrurile din jur, iau decizia să schimbe macazul, dar fără să își dea seama că senzația că în altă parte va fi mai bine este ceva temporar.

Anne Pleșuvescu ne-a făcut să înțelegem ce se întâmplă cu noi când schimbam contextul în care muncim: “Ai puterea de face o nouă echipă, poate lucrezi singur și componenta de relaționare de tip echipă cu oamenii dificili dispare și vine liniștea. Apoi, te focusezi pe ceea ce ai de făcut, trebuie să fii mai atent la ce faci și astfel pierzi focusul pe ce spunea un coleg sau altul, pe lucrurile care te deranjau zilnic. Mintea ta se relaxează făcând, acum, alte lucruri. Totul va ține până când ne adaptăm la noua situație, iar refugiul dat de schimbare se va dizolva și din nou ne vom confrunta cu aceleași probleme cu care ne-am confruntat dintotdeauna”.

Schimbarea vine din capacitatea de a renunța

Puțini au făcut pasul către schimbare acum, în pandemie, mulți au mers către reconfigurarea profesională sau către o altă abordare a afacerii pentru a supraviețui. Însă și aici este vorba despre capacitatea de a renunța la ceea ce ai făcut ani de zile, la ceea ce ai făcut într-o afacere, iar această capacitate îți poate aduce supraviețuirea, uneori. “Renunți la ce ai făcut până acum, ca să te duci într-o altă direcție, îți trebuie mult curaj, care vine din încrederea în sine. Cei care au reușit să facă asta acum, în aceste vremuri de schimbare, dau dovadă de stăpânire de sine”, este de părere Anne Pleșuvescu.

Menirea sau plăcerea de a-i ajuta pe alții?

Dar, până la urmă, ce este menirea? Se pare că mulți dintre noi simt că își găsesc menirea în momentul în care îi ajută pe cei din jur. Pentru că, susține Anne Pleșuvescu, “dacă cineva înțelege că într-un anumit domeniu îi poate ajuta pe cei din jur, acolo va excela. Dacă știe că prin ceea ce face va excela și îi va ajuta pe cei din jur, acolo se va opri, acolo va învăța multe despre el. Pentru că atunci când știi cum să îi ajuți pe ceilalți, capacitatea de a-ți depăși propriile limite merge din ce în ce mai mult spre extrem, nu mai obosești”.

Photo by Jonathan Borba on Unsplash