Maratoanele te pregătesc pentru EUL care vrei să fii
I-am admirat mereu pe oamenii care reușesc să facă din alergat o activitate de rutină. Poate și pentru că eu nu am reușit până acum acest lucru. Am intuit că te transformă ca individ, fiindcă îți depășești limitele fizicele și psihice. Așa că am stat de vorbă cu câțiva români care participă la maratoane pentru a afla cum au trăit și trăiesc ei această experiență. Am descoperit povești de viață, dar și trăirile lăuntrice prin care treci atunci când ești tu cu tine, simțind pământul sub picioare și văzându-i pe alții făcând același lucru. A fost mai revelator decât mă așteptam. În prima parte din această serie vă prezentăm istorisirea Elizei Nițescu, consultant pentru afaceri și comunicare.
Mintea noastră poate fi contrazisă când spune „nu pot” cu fiecare linie de sosire
Eliza Niţescu spune că nu aleargă în mod constant. Ea îşi îndreaptă cam toate tipurile de resurse (energie, atenţie, bani, pregătire fizică şi mentală) către pasiunea sa, anume expediţiile montane. Chiar şi aşa, aleargă lunar, în medie, cam 50 km, la care se adaugă aproximativ 60-70 km de trekking montan.
Ea spune că se trezeşte dis-de-dimineaţă şi că îi place cel mai mult să alerge în intervalul 5.00-7.00 a.m., „când oraşul este încă adormit şi îţi poţi auzi propriile gânduri”.
„Alergarea este, pentru mine, încă un prilej de a petrece timp în compania propriei prezențe și prefer să alerg în tăcere, în lipsa zgomotului urban. Am alergat mereu fără ceas sau alte instrumente de măsurare a timpului, iar masa mea înainte de alergare constă în fructe. Mă bag la somn în jurul orei 22.00 și de obicei îmi las echipamentul deja pregătit pentru a doua zi. Sunt rutine pe care le-am avut de la început și pe care nu le-am modificat cu timpul. Nu sunt un consumator de energizante în timpul curselor, dar asta poate și pentru că nu alerg curse de ultra sau nu urmăresc să obțin timpi foarte buni – reușesc să mă descurc cu rezervele proprii, administrate foarte moderat”, precizează Eliza Niţescu.
Mărturiseşte că a început să alerge fiind inspirată de un prieten supraponderal, pe care l-a văzut alergând o cursă de semimaraton montan, în Braşov, în aprilie 2013. Cât timp l-a așteptat la linia de sosire (acesta a ajuns printre ultimii), a avut ocazia să observe că multe persoane ajungeau la final de cursă cu o determinare pe care nu o văzuse niciodată „pe viu” până în acel moment. Atunci a avut un moment de „aha!”, în sensul că a conştientizat că există un declic: era un spectator în propria viață, nu doar legat de alergare, ci legat de multe visuri pe care le avea, dar pe care nu le urma.
Inspirată de această experienţă, o lună mai târziu a decis să participe la o cursă mai lungă în Capitală.
„Am primit recomandarea să mă înscriu la Semimaratonul Internațional București. Cei 21 km ai cursei respective au fost pentru mine un chin, pentru că am avut foarte puțin timp să mă antrenez și nu reușeam să depășesc distanța de 3-4 km la antrenamente. Nu am avut nici echipament adecvat, iar în noaptea dinaintea cursei am ținut neapărat să particip la Noaptea Muzeelor. Așa că, având 2-3 ore de somn, m-am prezentat la linia de start, iar lucrurile au arătat prost pentru mine de la bun început. Pe la km 4 simțeam deja că am făcut cel mai greu lucru (fizic) din viața mea. Și astăzi mă întreb cum am reușit cei 21 km. Unul dintre răspunsuri este că am fost sprijinită și susținută pe mai bine de jumătate de cursă de o altă alergătoare (Ileana), care practic a renunțat la propria cursă pentru a fi cu mine. M-am gândit mult la solidaritate și la faptul că cele mai mari câștiguri sau victorii sunt acelea legate de umanitatea manifestată în cea mai pură formă. Și după ce am epuizat toate ideile de automotivare, am alergat ultimii kilometri imaginându-mi că o voi reîntâlni, în sfârșit, pe mama mea la linia de finish (mama mea a murit din cauza cancerului în septembrie 2010, după un diagnostic dat în august 2010). Am terminat cursa în 2 ore 59 de minute și câteva secunde, termenul-limită fiind de 3 ore”, rememorează Eliza Niţescu.
Acum are la activ peste 40 de semimaratoane şi cinci maratoane, cel mai recent fiind Maratonul Internaţional Bucureşti din 2018. Am vrut să aflu ce rol au jucat aceste experienţe pentru sufletul, mintea şi corpul său. Ea spune că i-au oferit nenumărate momente de bucurie, mobilizare şi claritate în ceea ce priveşte aspectele pe care vrea să le schimbe sau să le îmbunătăţească în viaţa sa.
„În fiecare an alerg 7 semimaratoane în 7 zile consecutive și acela este momentul de tip «rezoluție de an nou» pentru mine, fiindcă am în jur de 20 de ore în care să mă gândesc ce îmi propun pe termen lung. Alergarea m-a ajutat să mă eliberez mental și sufletește de multe episoade dificile din trecut și mi-a dat șansa să analizez cu detașare episoadele din viața mea care nu au fost cele mai fericite. Din punct de vedere fizic, cele mai energice zile ale mele sunt cele care încep cu o alergare – le întrec chiar și pe cele în care primesc o veste foarte bună încă de la prima oră. Am scăpat și de durerile de spate, care pentru mine deveniseră o problemă ce nu mă mai lăsa să dorm noaptea și am căpătat o mai bună rezistență fizică pentru expedițiile mele pe munții înalți”, spune Eliza Niţescu.
Am fost curios să aflu cum a modelat-o această pasiune. Ea spune că alergarea i-a adus două victorii importante: promovarea cauzei sociale legată de copiii cu afecţiuni medicale şi realizarea unei conexiuni cu oameni extraordinari.
„Provocările fizice pe care le-am ales în ultimii 4 ani (iar în cazul meu transformările radicale s-au produs în special în ascensiunile de munți cu înălțimi de până la 7.000 de metri) mi-au detoxifiat viața. Am încetat să mai fiu persoana compusă din convingerile, cunoștințele și așteptările celorlalți și mi-am dat voie să trăiesc liber”, arată aceasta.
V-am stârnit curiozitatea? În următoarele zile veți mai putea citi povești ale altor maratoniști pe www.revistacariere.ro!
Articol preluat din nr. 252/octombrie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!