Piese clasice pe taramul tendintelor
Trenciul este prezent an de an in colectiile magazinelor si poate fi considerat o investitie pe termen lung in orice garderoba. Modelul la un rand de nasturi, eventual purtat parte peste parte si legat cu cordon in talie, sau cu o curea lata, va fi intotdeauna o buna alegere pentru silueta de tip clepsidra. Doamnele cu silueta de tip para pot opta pentru modelul clasic la doua randuri de nasturi, cu revere ample si epoleti pe umeri, care vor crea un punct de focalizare a privirilor in partea superioara a corpului. In schimb, pentru cele care au silueta invers triunghiulara sau atletica (cu umerii mai lati decat soldurile) modelul recomandat este cel simplu, purtat eventual descheiat, fara epoleti, revere ample si platca la spate.
Cordonul purtat la talia joasa va da senzatia vizuala ca trunchiul este mai lung decat in realitate, ceea ce ajuta de multe ori la echilibrarea aspectului general al siluetei atletice. Fie ca alegeti sa purtati varianta clasica propusa de casa Burberry, sau orice alta reinterpretare sic a acestei forme, aproape ca nu mai conteaza cum arata hainele pe care le purtati pe dedesubt. Este important insa sa alegeti un model care sa va avantajeze silueta si pe care sa-l purtati cu un pantof cu toc jos, intre 3-5 cm. Ochelarii de soare vor intregi efectul misterios pe care il are o astfel de tinuta. Pentru a-si pastra si rolul functional, pe langa cel estetic pe care l-a capatat in ultimii ani, lungimea trenciului nu trebuie sa depaseasca scobitura de sub genunchi.
Trenciul, in varianta lui originala, a fost gandit ca o piesa vestimentara pentru soldatii britanici in timpul Primului Razboi Mondial. Era realizat dintr-o tesatura numita gabardina cu desimea firelor suficient de mare pentru a fi impermeabila la apa si rezistenta la vant. In timp, trenciul a devenit o piesa vestimentara purtata si de femei, suferind, de-a lungul timpului, diverse transformari. El reprezinta cea mai buna alegere cand vine vorba de haina de exterior pentru sezonul ploios, iar gabardina a ramas tesatura preferata de designeri pentru realizarea sa.
Pentru foarte multe dintre femeile care lucreaza in mediul business, dar mai putin conservator, conceptul de costum a evoluat catre combinatii de piese separate. Treptat, rolul taiorului cu linii clare si din materiale rafinate a fost preluat de cardiganul din lana sau din casmir in amestec cu matase naturala, daca vorbim despre tinuta pentru sezonul cald. Intr-o astfel de haina, siluetele sunt mult mai lejere. Tricoturile cu structura „un ochi pe fata si unul pe dos“, modelele crosetate uniform sau cele cu ochiuri mari de tip plasa sunt alegeri sigure indiferent de silueta pe care o aveti.
Daca faceti parte din categoria celor cu silueta para, puteti alege modelele de tip „twin-set“ sau cardiganul petrecut, cu lungimea pana cel mult la partea superioara a soldului (luati ca punct de reper oasele bazinului; lungimea cardiganului nu trebuie sa treaca de aceasta zona). In cazul siluetei de tip clepsidra, alegeti modelele care urmaresc linia corpului, cu textura minima, cu lungimea pana imediat sub sold sau pana la genunchi, si purtati-le eventual cu o curea in talie. Daca va regasiti in descrierea siluetei invers triunghiulare, puteti opta pentru cardiganul cu croiala dreapta de tip „boyfriend“, cu lungimea pana imediat sub sold sau pana la genunchi si cu buzunare aplicate la nivelul soldurilor. Este foarte bun si modelul fara guler, cu maneca „raglan“, care va crea senzatia de echilibru intre latimea umerilor si cea a soldurilor.
Cardiganul in varianta originala a aparut in anul 1854, cand a fost purtat pe sub uniforma militara de un comandant din armata britanica, in timpul razboiului din Crimeea. Cardiganul cu lungimea pana la mijlocul gambei poate fi purtat ca in imaginea alaturata pentru un aspect feminin si sofisticat, peste un top si prins in talie cu o curea (in cazul siluetei clepsidra) sau la o rochie feminina din voaluri suprapuse de matase naturala.
Rochia petrecuta din jerseu mat cu greutate medie, cu imprimeu sau fara, este rochia despre care se spune ca avantajeaza formele oricarei femei. Pentru cele care au silueta de tip para, sunt ideale rochiile uni (rochia neagra este, cu siguranta, cea mai buna alegere, in special daca negrul face parte din paleta coloristica care v-a fost recomandata) sau cu imprimeu marunt, in nuante apropiate, dintr-un jerseu cu greutate medie, care sa invaluie intr-un mod placut zona soldurilor si a posteriorului, fara a adauga volum.
Daca aveti o silueta de tip clepsidra, decolteul in „V“ si drapajul asimetric vor accentua talia bine definita, iar daca va regasiti intre cele care au o silueta invers triunghiulara, acelasi model cu decolteu in „V“, dar cu un volan aplicat pe cusatura laterala, va forma o linie diagonala sub bust, peste abdomen, care va sugera o lungime mai mare a trunchiului si va crea iluzia unei talii mai bine definite. Sezonul urmator se remarca prin rochii cu imprimeu botanic, cu frunze sau fructe, pe care le puteti purta cu sandale in timpul zilelor de vacanta sau accesorizate cu bijuterii speciale pentru tinutele de cocktail.
Primul model al unei rochii petrecute a fost realizat de Diane Von Furstenberg la inceputul anilor '70. De atunci, acest model isi pastreaza statutul de cea mai potrivita rochie pentru femeile de toate formele si marimile. Imbratiseaza intr-un mod cat se poate de placut tot ceea ce trebuie scos in evidenta si ascunde intr-o maniera eleganta defectele. Materialul original din care a fost realizata rochia este jerseul negru, mat si cu greutate medie, care s-a dovedit a fi materialul care invaluie cel mai placut formele corpului.
Pentru adeptele stilului nautic, vestea buna este ca si in sezonul urmator vor gasi in magazine combinatia clasica a dungilor alb-bleumarin, desi la fel de prezente si cu acelasi impact vor fi si dungile ivoar-negru. Noutatea este data de faptul ca dungile vor domina intreaga tinuta. Nu trebuie sa purtati neaparat dungi in culori indraznete, dar cele pe care le veti alege trebuie sa reprezinte punctul de atractie din tinuta voastra. Este suficient sa potriviti un tricou cu maneca ¾ si decolteu de tip barcuta la un pantalon de culoare bej (pantalon de tip „khakis“) sau la o pereche de jeansi, pentru a obtine efectul dorit.
Bluzele in dungi marinaresti reprezinta intruchiparea perfecta a eternului stil sic frantuzesc. Modelul original a fost realizat dintr-un tricot foarte fin de bumbac, iar din anul 1858 a fost introdus oficial in uniforma marinei militare franceze. Acum este un obiect vestimentar purtat de oricine si este asociat cu zilele frumoase de vara, la mare. Pentru a atrage privirile in partea superioara a corpului, alegeti un model cu decolteu barcuta la care aplicati pe umeri cativa nasturi decorativi.
Motivul grafic nu s-a oprit doar la nivelul obiectelor de imbracaminte. Pentru sezonul urmator el a fost preluat de designeri si in crearea accesoriilor, fie ca vorbim de genti, palarii sau pantofi. Temele enumerate mai sus se reinventeaza in mod constant, asa incat le putem considera fara sa gresim piese clasice pe taramul tendintelor.
Daniela Caia
Consultant vestimentar