Preț de câteva minute zilnic, să ne acordăm atenție nouă înșine

Întrucât „a fi în echilibru” reprezintă o stare, criteriile nu pot fi decât subiective şi, de aceea Mihai Popa-Radu – Executive Coach & facilitator de transformare organizațională – nu crede că există atribute universal valabile. El se simte în echilibru când:

• – face ceea ce face cu plăcere, pentru că vrea şi nu (doar) pentru că trebuie;
• – nu simte că investește/dă/oferă mai mult decât se simte OK să o facă;
• – simte o stare generală de împăcare şi recunoştinţă cu ceea ce este prezent în viaţa sa şi se raportează la ceea ce „lipseşte” fără nemulţumire sau frustrare;
• – se raportează la evenimente şi acţiuni cu o combinaţie de calm, încredere şi relativă detaşare (a nu se confunda cu nepăsare/indiferenţă/apatie).

Bunăstarea psihologică

O condiție necesară pentru a ne asigura bunăstarea psihologică este stima de sine, dar care să fie factorii care o inhibă, și care cei care o stimulează? Pentru Mihai Popa-Radu, stima de sine include o serie de factori precum: încrederea în capacitatea de a mă „descurca” în viaţă, gradul de acceptare a cine şi cum sunt, gradul de dependenţă față de aprecierile/criticile celorlalţi. „Altfel spus, în ce măsură am încredere şi îmi place de mine.”

Factorii care influenţează, negativ sau pozitiv stima de sine se întrepătrund, spune el, şi printre ei se numără:

• – încrederea în sine, respectiv în capacitatea proprie de a face faţă provocărilor/situaţiilor dificile/eşecurilor ‒ ceea ce Carol Dweck numeşte „mentalitatea învingătorului”;
• – imaginea de sine, care poate fi pozitivă sau negativă, şi care este influenţată atât de modul în care suntem plăcuţi de către cei din jur, cât şi de diferite condiţionări şi traume cu care venim din copilărie, şi care pot influenţa profund capacitatea noastră de a primi aprecieri;
• – sistemul de valori după care ne ghidăm, care este profund marcat de diferitele credinţe, norme, prejudecăţi şi modele la care am fost expuşi din copilărie, şi în funcţie de care, unii oameni pornesc în viaţă cu un nivel al stimei de sine scăzut, iar alţii trăiesc ghidaţi de sloganul «pentru că merit».

Inteligența emoțională, cheia către succes și fericire

Studiile bazate pe cercetarea creierului și a comportamentului dovedesc că persoanele care au reușit cu adevărat în viața lor personală și profesională, care au dezvoltat o carieră înfloritoare, relații durabile și semnificative aveau o inteligență emoțională ridicată.

„Rolul inteligenței emoționale este important, întrucât ea influenţează atât relaţia individului cu sine, cât şi cu ceilalţi.”, explică specialistul. „Un rol determinant îl joacă, conform modelului lui Daniel Goleman, «conştientizarea de sine» (self-awareness), aceasta fiind o altă zonă importantă în care cultivarea stării de mindfulness are un rol determinant, respectiv «capacitatea de a fi conştient/ă, în fiecare moment, de ceea ce şi cum simt, fără judecată şi fără să îi fac pe ceilalţi responsabili pentru propriile trăiri».”

„Cu cât reuşim să ne creştem acest nivel de conştientizare, cu atât vom fi mai prezenţi în fiecare interacţiune şi ne va creşte capacitatea de a ne bucura de ceea ce este, independent de ce/cum ne-am dori să fie.”

Inteligenţa spirituală și gradul de fericire

Deși, aşa cum spune Howard Gardner, este dificil să identificăm nişte parametri cât de cât obiectivi pentru a măsura inteligența spirituală, Mihai Popa-Radu are convingerea că nu putem fi cu adevărat fericiţi fără o componentă spirituală în viaţa noastră. Spiritualitatea, înseamnă pentru Mihai, „conştientizarea la nivel identitar, nu doar declarativ sau superficial a faptului că existenţa mea este dependentă şi în strânsă relaţie cu a celorlalte fiinţe (nu doar oameni), că există ceva dincolo de mine și de ego, şi că eu reprezint mai mult decât ceea ce Alan Watts numea «acest sac de piele, organe şi oase».”

Componenta ludică

Nu întâmplător, spune Mihai, dacă e să citim, să ascultăm și să descifrăm cu atenţie poveţele oamenilor înţelepţi şi de succes, una dintre cheile succesului presupune să facem lucrurile cu relaxare şi fără a ne luăm prea tare în serios. „Una este să fac ceea ce fac cât pot de bine, alta e să o fac cu înverşunare, crispare, strângând din dinţi.”

Printre activităţile recomandate pentru a ne păstra şi creşte starea de bine, independent de condiţiile externe, se numără: mişcarea conştientă pe muzică, şofatul şi mersul pe bicicletă „fără scop”, în care contează doar plăcerea activităţii, jocul cu copiii, practica „meditaţiei râsului” şi a altor meditaţii active create de Osho.

Fericirea la locul de muncă

Deși de multe ori dăm vina pentru nefericirea noastră pe atmosfera proastă de la serviciu sau pe relația tensionată cu șeful ierarhic, Mihai Popa-Radu atenționează că suntem integral responsabili de ceea ce simţim şi de felul în care acţionăm ca urmare a acestor sentimente şi emoţii, iar ceea ce face diferenţa ţine de modul în care interpretăm şi „filtrăm” realitatea.

Un alt element important îl reprezintă conştientizarea şi asumarea faptului că, de fiecare dată, noi ne confruntăm cu rezultatele unor acţiuni ale celorlalţi, acţiuni care nu sunt făcute în mod specific în favoarea/împotriva noastră. „Aşa cum frumos spune Dalai Lama, tot ceea ce facem fiecare dintre noi are una din două motivaţii: să ne sporească nouă starea de bine sau să ne reducă nouă suferinţa.”

„Când cineva face ceva ce pe mine mă face să mă simt «nefericit»”, spune Mihai, „eu mă confrunt de fapt cu rezultatul nedorit (pentru mine) al unor acţiuni pe care cealaltă persoană le face ca să îi fie ei mai bine. În aceeaşi măsură, atunci când cineva face ceva care este benefic şi pentru mine, mecanismul este acelaşi, doar că acum ne «potrivim». Şi această conştientizare ne ajută să nu mai luăm lucrurile personal şi să ne raportăm la ceea ce se întâmplă cu un plus de detaşare.”

Mihai adaugă că liderii organizaţiilor sunt responsabili de cultivarea unor valori care „să îi încurajeze pe angajaţi să relaţioneze între ei «ecologic», prin workshopuri, întâlniri de reflecţie şi includerea, printre Key Performance Indicators, a unor calităţi, precum: comunicarea non-violentă, empatia, întrajutorarea, spiritul de echipă.”

În plus, dacă un lider nu se poate «despărţi» de un om care nu vrea să se integreze în echipă, înseamnă că are de lucru cu el însuși pentru a-și recâştiga capacitatea de a decide şi de a acţiona, fără a fi «captiv» şi dependent de oameni sau situaţii.

Articol preluat din numărul 239/august 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici