Toți suntem normali până ajungem să ne cunoaștem mai bine – Georgeta Dendrino

În activitatea mea de coaching, foarte des se întâmplă să începem cu obiective profesionale și, pe parcurs, să ajungem și la aspecte personale. Situațiile când ajungem mai greu acolo sunt cele în care oamenii au o rezistență mai mare. Se spune că „toți suntem normali până ajungem să ne cunoaștem mai bine”. Când mergem dincolo de suprafață, când dăm jos niște măști, descoperim alte aspecte ale noastre. Sau, ca să fac o comparație mai terre-a-terre, dacă dăm la o parte, puțin câte puțin, foile unei cepe, ajungem la miez.

Miezul fiecărui individ poate fi unul foarte sensibil, rănit, temător – acolo se ascunde copilul interior cu toate „rănile” lui, acele răni de care adultul nu s-a mai ocupat. Ele sunt acoperite însă de toate straturile de diverse culori – unele mai vesele, altele mai triste, unele pasive, altele agresive, unele mai colorate, altele mai în alb și negru.

Când un om ne atacă verbal la orice pas, când e agresiv fără motiv aparent, când râde tot timpul, chiar dacă nu e nimic de râs sau se întristează fără motiv aparent, el ascunde niște răni neînchise. E ca și cum aceste răni au fost puse în niște sertare, închise cu cheie, lăsate acolo pentru totdeauna. În astfel de situații, pare că mergem pe un câmp plin de grenade; nu știm niciodată când călcăm pe una și dacă va exploda.

Un individ nu lasă la ușa firmei cine este el cu adevărat; își mai pune pe el niște scuturi (niște foițe de ceapă), astfel încât să funcționeze, și gata. Când însă apar situații stresante, ies la suprafață exact acele aspecte ascunse în sertarele secrete.

Citește și: Stresul e o realitate cu multe feţe – nu e întodeauna rău și de evitat

Am fost recent la un concert al lui David Garrett. Din când în când, pe ecran se vedea câte unul dintre ceilalți membri ai trupei – erau trei chitariști, un pianist și un toboșar. Atât ei, cât și solistul păreau fascinați de ceea ce făceau, erau în acel „flow” despre care vorbește Mihaly Csikszentmihalyi în cartea lui Flow: The Secret of Happiness.

Eram cu o prietenă și am întrebat-o cum am putea oare să aducem starea aceea de flow și în organizații, cum am putea face ca și cei cu care lucrăm să aibă momente de bucurie, de strălucire la serviciu (fără să folosim stimulente sau energizante). Sigur, actul artistic este unul special, cere niște minți speciale, o generozitate a individului dincolo de medie față de ceea ce face și de cei cu care este pe scenă. O gândire, o poziționare de tipul celei a artiștilor, atunci când lucrează, poate că ne-ar ajuta în viața noastră cotidiană.

Cultural vorbind, suntem orientați către fața negativă a vieții, către a vedea paiul din ochiul altora. O gândire critică e bună, ne ajută să progresăm. În același timp, o disciplină în a vedea și lucrurile bune din jur ne poate folosi în a vedea și partea plină a paharului, în a ne poziționa ca antreprenor al propriei vieți, în a ne asuma mai mult ce facem, ce ni se întâmplă, și ne protejează de mentalitatea de a ne simți victime ale celor din jur (fie ei colegi, șefi, familie, prieteni).

Această poziționare ne poate ajuta să ne gestionăm mai bine stresul, oboseala, perioadele mai aglomerate, dar și pe oamenii mai nervoși ori agresivi pe care îi întâlnim, atât la serviciu, cât și în alte contexte. Până la urmă, dacă avem grijă de ființa noastră, atunci ea va ști să facă față situațiilor delicate. Dacă înțelegem ce ne bucură, ce ne stresează, ce ne enervează, ce ne mânie, ce ne sperie, dar și ce ne dă speranță și ne împlinește, ce ne dă și ce ne ia energie, atunci vom trece mai ușor prin momente stresante, situații de criză, ne vom bucura mai des, vom fi mai mulțumiți.

Citește și: Nu există suferințe fizice izolate de reacțiile emoționale – Ioana Mîndruță

Nu cred în această memă a zilelor noastre – echilibrul între viața personală și cea profesională. Viața mea e una singură, e ca o pictură cu diverse culori, cu umbre și tonuri mai aprinse; ca o muzică ce are mai multe note, diferit intonate, în diverse registre. Separarea notelor mi se pare forțată. Poate că uneori e necesar să ne concentrăm pe carieră mai mult; alteori, dacă facem un copil, acesta ne cere mai multă atenție; apoi, poate, vrem să studiem mai mult sau să călătorim. Toate acestea sunt alegeri ale noastre – nu vine nimeni să ne amenințe cu pistolul. Alegem mereu. Nu ne asumăm mereu propriile alegeri până la capăt, iar atunci dăm vina pe alții pentru nefericirea noastră sau ne tot gândim cum ar fi fost dacă alegeam altfel ori ni se pare că alții au fost mai norocoși, iar toate astea ne aduc nemulțumire, invidie, suferință.

Foto: Georgeta Dendrino, Managing Director al companiei de consultanţă şi formare profesională Interact, coach, mentor, antreprenor.

Sunt atentă la oameni pe stradă dimineața; foarte mulți dintre ei sunt triști, încrâncenați, supărați, încovoiați – de parcă toate grijile din lume sunt pe umerii lor; îmi vine în minte imaginea lui Atlas cu pământul pe umeri. Și mă gândesc cum ajungem seara acasă, dacă începutul zilei e atât de gri. Sigur, toți avem perioade grele în viață, zile când nu ne simțim bine. Zile când mergem cu norul deasupra capului parcă. Important este însă ca acest nor să nu ne definească.

Începând cu această toamnă, Revista CARIERE adaugă la seria evenimentelor sale prima conferință dedicată sănătății angajaților. Vom discuta despre managementul stresului și depresiei din dublă perspectivă: angajat – angajator. Evenimentul va reuni peste 100 de participanți – top și middle manageri, factori de decizie din diverse companii, lideri de opinie, antreprenori, dar și oameni interesați de starea lor de bine și a echipelor în care lucrează.

Pentru detalii și înscriere click aici.

Acest material a fost preluat din numărul 251 al Revistei CARIERE,

ediția din octombrie 2018.

Mai multe detalii despre abonare și punctele de difuzare găsiți aici.