Viata intre scrima, job si familie

Inceputul

Toata povestea cu scrima a inceput prin clasa a doua cand parintii Larisei au fost rugati sa se gandeasca ce tip de sport vor sa aleaga pentru ea. Mama ei a oscilat serios intre scrima si gimnastica artistica. Deznodamantul a venit cateva zile mai tarziu cand reprezentanti ai clubului de scrima din Brasov au venit sa "recruteze" trei copii pentru grupa de juniori. Dupa negocieri intense cu mama ei, din a doua saptamana a inceput sa mearga la antrenament. "Imi amintesc ca nu am dormit in aceea noapte si ca am suferit cumplit pana cand am reusit sa cumparam un echipament complet. Mai apoi, am cochetat si cu gimnastica artistica, dar am simtit ca nu pot sa pun egal intre cele doua. Eram indragostita de echipament. Cu toate ca masca era teribil de grea pentru capul unui copil, cele cateva ore de duel imi pareau floare la ureche".

Printre altele, trebuie mentionat ca Brasovul e un nod important pe harta scrimei romanesti. Fiind "incoltita", atat din scoala, cat si din familie, Larisa n-a mai avut incotro. "Odata ce te apuci de scrima e foarte greu sa nu te indragostesti de ea definitiv".

Practicarea scrimei o face pe Larisa sa se simta tot timpul in forma, atat fizic, cat si mental. Floreta a ajutat-o si sa-si "recruteze" cei mai buni prieteni sau sa invete ca daca nu esti strateg, nu transpiri niciodata suficient. In plus, scrima ii aduce aminte de casa, de Brasov, de dupa-amiezele de sambata dedicate duelului.

"Pentru mine scrima este mai mult decat un sport, e o stare existentiala. Pentru cei mai multi, acest sport este asociat cu strategia, ego-ul satisfacut, placerea de a te duela, obsesia de a nu fi invins, viteza de reactie, dar si inteligenta motrica".

Cat despre arma pe care o stapaneste cel mai bine, Larisa marturiseste ca floreta este cel mai des utilizata de fete, pentru ca este mai usoara si mai simplu de manuit.

Peripetii

Desi a avut accidente la antrenamente, Larisa a perseverat in practicarea sportului. Cel mai mare risc pe care si-l poate asuma o femeie este sa nu poarte aparatoare pentru sani, dar odata invatate regulile, e mult mai simplu. "S-a intamplat ca la un moment dat sa nu mai pot scoate masca de pe cap. Am stat cu ea 24 de ore pana a ajuns armurierul si a taiat-o la ceafa. Evident, am decupat-o ca sa pot respira", isi aminteste Larisa.

Privita de pe margine, practicarea scrimei pare usoara, insa Larisa recunoaste ca primele luni de antrenamente au fost cele mai grele. A fost foarte greu sa se perfectioneze din punct de vedere tactic si sa-si coordoneze mintea si corpul in acelasi timp. Mergea la antrenament de trei ori pe saptamana, iar antrenoarea ei spera sa faca scrima de performanta. Nu s-a intamplat asta, dar faptul ca la antrenament si-a cunoscut cea mai buna prietena o face sa nu regrete ca si-a petrecut timpul liber in acest mod.

Desi are agenda incarcata, timp de doua ore pe saptamana, Larisa bifeaza in agenda practicarea scrimei. De la sala pleaca cu o doza mare de revigorare si de energie, exact cat sa-i ajunga pentru urmatoarea saptamana.

Larisa are locul ei in singurul club privat din Romania care reuneste iubitorii de scrima. Numele clubului este Engarde. A participat la competitii nationale si a obtinut numeroase premii insa insista ca nu sunt atat de importante incat sa fie mentionate.

Influenta

Exista doua persoane care au contribuit major la faptul ca si astazi, intre munca si viata de familie, mai incap, saptamanal, doua ore de scrima. "Mama mea, care nu s-a incapatanat suficient atunci cand a trebuit sa alegem un sport si invatatorul meu care ne-a incurajat sa facem asta", marturiseste nostalgic Larisa Petrini. Ambii i-au spus ca scrima ii va influenta pozitiv viziunea asupra vietii, ca o va ajuta sa isi respecte interlocutorii, pentru ca in acest sport esti depunctat major daca nu executi salutul: cerul, pamantul, adversarul si arbitrul. Isi doreste foarte mult ca baietelul ei sa practice scrima, dar, evident, ca n-o sa-i impuna alegerea acestui sport.