Angajat sau liber profesionist? GIG Economy, între agonie și extaz
Așa cum generațiile anterioare munceau pentru stabilitate, noi muncim pentru autenticitate. Iar dacă înainte oamenii își doreau recunoaștere, acum caută calitate.
Mai des decât înainte ne întrebăm la ce suntem buni, ce știm să facem cel mai bine și care este sensul muncii noastre. Pe vremuri, oamenii își puneau aceste întrebări mai ales la greu, noi ne punem aceste întrebări mai ales la bine. Fiecare reușită ne deschide o gamă întreagă de alte oportunități, iar noi suntem în continuă căutare a ceea ce ne întreține pasiunea, ne permite să fim autentici și servește unui scop mai înalt.
Munca are un rol central în viața noastră și are un caracter din ce în ce mai personal. Așadar, căutăm ca munca pe care o desfășurăm să ne reprezinte, să fie în acord cu identitatea noastră. Munca a devenit principalul mijloc de a ne descoperi, de a ne exprima și de a ne dezvolta pe noi înșine.
Astfel, indiferent dacă suntem angajați sau liber profesioniști, suntem profesioniști independenți. Munca noastră are, în mare măsură, caracter autonom și portabil.
Când găsim și ajungem să practicăm activitatea care îndeplinește toate aceste funcții, suntem entuziasmați, ne simțim autentici și ne simțim stăpâni pe cariera noastră.
Conceptul care definește colaborarea pe bază de proiect este GIG Economy și nu este abordat suficient în literatura de specialitate, deși numărul profesioniștilor independenți a ajuns la 150 de milioane numai în SUA și în vestul Europei.
În consecință, Gianpiero Petriglieri, Susan G. Ashford, Amy Wrzesniewski au realizat o cercetare cu privire la profesioniștii independenți – au studiat care sunt provocările cu care aceștia se confruntă, ce înseamnă succesul pentru ei, ce este extaz și ce este agonie în activitatea și în viața lor.
CUM NE SCHIMBĂ GIG ECONOMY CARIERA
Atunci când munca are un puternic caracter personal, aceasta generează nu numai pasiune, ci și îndoieli. Dacă sunt ceea ce fac, atunci ce se întâmplă dacă oamenilor nu le place munca mea sau nu o cumpără? Și ce fac atunci când nu-mi mai pot desfășura activitatea? În aceste situații, feedbackul negativ și nereușitele pot fi dificil de gestionat.
Astfel, munca noastră este mai puțin o sursă de directive și de constrângeri și mai mult o sursă de oportunități și de neliniște – seamănă cu un câmp deschis în care ne putem deschide propria cale, dar unde ne este și teamă că am putea alege direcția greșită sau că ne-am putea rătăci de tot.
Pe scurt, a fi profesionist independent îți dă fiori – și reci, și calzi. Ești tu însuți, ai foarte multă libertate de alegere, dar ești și foarte expus: când munca ta are succes, tu ai succes; când munca ta eșuează, tu eșuezi.
MUNCA ÎN ORGANIZAȚIE VS. MUNCA INDEPENDENTĂ
SUCCESUL
În organizație succesul se definește prin securitate și statut social.
Când lucrezi ca profesionist independent, succesul se definește prin viabilitatea identității și prin vitalitatea sinelui.
Viabilitatea identității presupune o oarecare stabilitate – nu totală, dar atât cât să ai capacitatea și oportunitatea de a continua să faci ceea ce te definește și te crește.
Vitalitatea sinelui înseamnă a fi cât de deschis se poate, pentru a-ți trăi viața așa cum este și cu tot ce-ți aduce ea, învățând și crescând mereu, prin experiențele pe care ți le prilejuiește.
„O anumită doză de structură și de predictibilitate este necesară în viață, dar nu atât de multă încât inima ta să nu se mai deschidă la surpriză”, este una din concluziile cercetării.
ANXIETATEA
În organizație te confrunți cu anxietate socială – te întrebi: Îmi va fi recunoscută performanța? Voi fi acceptat? Voi fi inclus? Voi avea un statut social? Voi fi auzit, voi fi ascultat?Voi fi un bun lider?
Când lucrezi ca profesionist independent, te confrunți cu anxietate existențială – te întrebi: Știu cine sunt? Pot deveni omul care aspir să fiu? Ce se va întâmpla când nu voi mai putea face ceea ce doresc să fac, ceea ce mă exprimă și mă reprezintă cel mai bine?
DE CE AI NEVOIE CÂND EȘTI PROFESIONIST INDEPENDENT?
Profesioniștii independenți sunt foarte mândri să-și revendice independența și să-și asume capacitatea de a suporta, și de a se bucura chiar, de suișurile și de coborâșurile (financiare, emoționale, sociale) ale vieții profesionale libere și independente.
În egală măsură, au și ei nevoie de un cadru care să le susțină și să le structureze activitatea (holding environment, cum îl denumește psihanalistul britanic Donald Winnicott). Acest cadru este format din patru elemente: loc, rutină, scop, oameni.
LOC
La rândul lor, profesioniștii independenți au nevoie de un spațiu care să-i protejeze de elementele care le distrag atenția și care să le dea senzația de apartenență. Trebuie să fie un spațiu care să-i reprezinte, să le stimuleze imaginația, inspirația și creativitatea, să fie dotat cu toate cele necesare muncii lor și în care să fie chiar înconjurați de roadele muncii lor (diverse proiecte pe care le-au realizat).
RUTINĂ
Și profesioniștii independenți au nevoie de un flux de lucru – de la program de lucru și to-do list până la somn, meditație, nutriție, mișcare etc. Este nevoie de un pic de ordine, care să compenseze nesiguranța specifică acestui mod de lucru. Și Gustave Flaubert scria: „Fii obișnuit și ordonat în viață, ca să poți fi violent și original în muncă”.
SCOP
Toți profesioniștii independenți, indiferent de activitatea pe care ajung să o desfășoare și de proiectele în care se implică, au nevoie ca munca lor să îndeplinească un scop mai înalt și să fie mai mult decât o sursă de venit. Acest scop este liantul care conectează ceea ce le place, îi inspiră și îi motivează la o nevoie care există în lume.
Scopul este conexiunea care ancorează și eliberează, în același timp, identitatea omului.
OAMENI
Oamenii sunt importanți pentru oameni – atât în viață, cât și în carieră. Avem nevoie de relații, de modele, de mentori, de colegi. Profesioniștii independenți sunt conștienți de pericolul singurătății (care se manifestă intens, inclusiv în organizații) prin urmare au grijă să-și creeze o rețea de oameni care să-i înțeleagă, să-i susțină și de la care să învețe.
ARTA DE A-ȚI CONSTRUI CARIERA
Trebuie să ai expertiză. Trebuie să fii bun la ce faci, să-ți cunoști atât meseria, cât și mediul de activitate, să știi să comunici și să te motivezi (pe tine și pe echipa ta).
Dovedește că munca ta contează. Talentul și abilitățile sunt importante, dar nu sunt suficiente. Munca ta trebuie să îndeplinească un scop mai înalt, să te reprezinte, să vină în întâmpinarea nevoilor și dorințelor oamenilor, să aibă sens.
Fii curajos. Pentru a lucra pe cont propriu și a practica o activitate care te exprimă, pentru a te expune astfel, ai nevoie de curaj.
Găsește-ți tribul. Ai nevoie de un grup de oameni care să te inspire, care să te susțină, de la care să înveți. Tribul tău este un spațiu de forță, nu doar de siguranță. Este format din oameni pentru care este importantă și învățarea, nu numai performanța. Tribul tău este o sursă de întrebări, nu numai de sfaturi.
CE TREBUIE SĂ AI ÎN VEDERE, CA PROFESIONIST INDEPENDENT
Entuziasmul și nesiguranța pe care le simți la început de drum, nu numai că nu vor dispărea, dar se vor amplifica. Pregătește-te să înțelegi că acest lucru este normal. Dacă vei avea succes, aceste emoții se vor intensifica și vor deveni mai frecvente, dar vei învăța să te bucuri de ele, în loc să te sperii de ele.
Nu începe să construiești cadrul mai sus menționat de-abia când devii independent. Formează-ți rețeaua de contacte, găsește-ți locul, scopul și definește-ți rutina de care ai nevoie încă de când ești angajat. De altfel, organizațiile inteligente își atrag talentele promițându-le oamenilor că le vor pune la dispoziție toate cele necesare pentru a-și dezvolta resursele necesare pentru ca munca lor să-i exprime, să-i reprezinte, să aibă impact, să fie relevantă și cu sens. Le mai promit că aceste resurse, și munca aferentă, vor fi portabile.
Astfel, organizațiile cele mai atractive sunt cele care ne asigură, în același timp, atât posibilitatea de a practica activitatea care ne exprimă în mod autentic, cât și posibilitatea de a ne realiza munca la nivelul cel mai înalt de care suntem capabili. Acestea sunt organizațiile cărora le rămânem loiali – dar nu pentru că ne fac să ne simțim în siguranță (nicio organizație nu mai poate face asta în zilele noastre), ci pentru că ne fac să ne simțim mai mult liberi, decât neliniștiți.
Foto: Pexels