De ce este important să oferi echipei tale feedback-ul pozitiv?
Un studiu recent arată că doar 22% dintre angajați simt că primesc feedback frecvent și semnificativ de la managerii lor. Într-o notă mai îngrijorătoare, 37% dintre manageri se simt incomod atunci când trebuie să ofere orice fel de feedback colegilor lor de echipă.
Îmbunătățirea feedbackului pozitiv este o abilitate de leadership simplă, dar puternică, care poate stimula cel mai bun potențial al angajaților tăi. Feedbackul în mediul de lucru este un dialog, un proces continuu încorporat în inima culturii organizaționale, nu doar o evaluare a performanței într-o singură direcție.
Managerii diferă în stilurile lor de a oferi feedback, unii folosind mai mult feedbackul negativ în timp ce alții speră la rezultate mai bune atunci când pun acces pe feedbackul pozitiv.
Feedbackul negativ încearcă să reducă anumite comportamente sau rezultate, adesea prin măsuri punitive cum ar fi admonestările verbale. Această abordare poate declanșa reacții emoționale negative și poate duce la o performanță mai slabă, rezistență crescută, agresiune și retragere. Feedbackul pozitiv, pe de altă parte, poate fi transformator. Feedbackul pozitiv își propune să crească comportamentele și rezultatele dorite prin recompense pozitive, cum ar fi laudele și încurajările. Acest lucru împuternicește angajații și crește în mod semnificativ performanța.
În afară de performanța în sine, feedbackul pozitiv poate îmbunătăți implicarea angajaților, poate genera siguranță psihologică, poate îmbunătăți retenția angajaților și poate stimula recunoașterea.
Îmbunătățirea implicării angajaților
Cum își mențin managerii echipa implicată și entuziasmată? Prin aprecierea muncii bune pe care o fac. Aprecierea și recompensarea declanșează o cascadă de emoții, care pot avea un efect pozitiv asupra motivației și implicării angajaților. Statisticile vorbesc de la sine; angajații care primesc frecvent feedback pozitiv au de patru ori mai multe șanse să fie implicați decât cei care nu primesc feedback continuu.
Siguranța psihologică
O trăsătură de bază a siguranței psihologice este o cultură a feedbackului în care liderii au dialoguri continue de feedback, între ei și membrii echipei lor. Aceasta înseamnă că managerii trebuie să asculte, să arate apreciere, să ofere laude și să caute feedback cu privire la propria lor abordare de leadership de la echipa lor.
Retenția angajaților
O reacție logică a angajaților care se simt implicați și motivați este că aceștia sunt mai predispuși să rămână în locurile lor de muncă. Având în vedere cercetările care arată că feedbackul îmbunătățește implicarea, iar implicarea îmbunătățește ratele de retenție a angajaților, managerii pot fi siguri că oferirea de feedback pozitiv va avea implicații pozitive de durată pentru forța lor de muncă.
Recunoașterea angajaților
Multe tactici de feedback pozitiv implică recunoașterea eforturilor angajaților. În acest sens, cu cât un manager oferă mai mult feedback pozitiv, cu atât mai puternică poate fi construită o cultură a recunoașterii, iar angajații se vor simți valorizați și apreciați pentru eforturile lor.
În acest moment se consideră că recunoașterea angajaților este cea mai puternică abordare nouă pentru performanța la locul de muncă, satisfacție și retenție.
Așadar, feedbackul pozitiv este benefic pentru angajați și echipe, dar ce trebuie să facă un manager pentru a oferi feedback pozitiv eficient?
Reafirmarea principiilor pozitive
Cum creează un manager bun un mediu de lucru pozitiv și își motivează echipa? Una dintre căile cheie este reafirmarea aspectele pozitive ale echipelor prin co-crearea și menținerea valorilor comune și creșterea emoțiilor pozitive prin laude directe. De asemenea, concentrarea pe punctele forte ale angajaților prin implicarea în dezvoltarea și conversațiile de feedback pozitiv.
Comunicare eficientă
Managerii nu pot reuși în livrarea feedbackului dacă nu sunt dotați cu abilități eficiente de comunicare. Aceasta înseamnă să știe să asculte activ, să răspundă apreciativ și să pună întrebări bune. În plus față de asta, managerii pot adopta o abordare centrată pe persoană, o etică propusă de psihoterapeutul Carl Rogers (1995).
Această abordare cuprinde trei componente de bază (Rogers, 1995):
- Empatie
Liderul ar trebui să arate empatie, să arate că îi pasă și să găsească valoare în ceea ce îi transmit membrii echipei sale.
- Congruență
Liderul ar trebui să fie autentic, deschis, transparent și să încerce să ofere feedback într-un mod congruent.
- Respect
Liderul ar trebui să arate considerație pozitivă necondiționată față de angajații săi oferind un spațiu sigur în care aceștia să își exprime opiniile.
Orice manager care va reuși să dezvolte aceste abilități fundamentale, va fi mai bine pregătit să comunice eficient cu echipa sa. Feeedbackul pozitiv este o componentă esențială a unei culturi organizaționale sănătoase și a unui leadership eficient. Prin aprecierea și recunoașterea eforturilor angajaților, managerii pot stimula implicarea, inovația și performanța acestora.