Lecția despre autenticitate de la Oprah Winfrey
În februarie 2017, postul de televiziune american CBS anunța că Oprah Winfrey devine colaborator al emisiunii. La acea vreme, s-a arătat încântată de această colaborare: ”Într-o vreme în care lumea e divizată, intenția mea este să aduc telespectatorilor o perspectivă utilă asupra lucrurilor care ne separă și să facilitez conversații autentice între oameni cu diverse background-uri”. Dar iată că ea s-a retras din acest proiect, motivul reprezentând o lecție despre cum să-ți alegi jobul potrivit pentru tine.
În interviul acordat de curând publicației The Hollywood Reporter, Oprah a spus că experiența a fost interesantă, însă formatul nu era potrivit pentru ea. Motivul? Se pare că transmitea o emoție prea intensă, iar acest lucru era în dezacord cu felul său de a fi.
A fost nevoită să tragă nu mai puțin de șapte duble cu secvența în care se prezenta pentru că, potrivit producătorilor, numele său transmitea prea multă emoție: ”Mi-au spus că trebuie să îmi nivelez tonul vocii, pentru că transmit o emoție prea intensă. Așa că am fost nevoită să îmi suprim felul în care vorbeam și personalitatea – iar aceste lucruri nu au fost prea OK pentru mine”.
Prin urmare, Oprah a renunțat la ”60 Minutes”, în contextul în care exista un declic important între felul său de a fi și formatul emisiunii.
Lecția pe care o învățam de la ea este că vei avea succes și te vei simți împlinit/ă la job doar dacă ești autentic.
A fi neautentic te costă energie care ar fi mult mai bine investită în adevăr
„A trăi în minciună de sine este ruinător sufletește”, spune scriitorul și psihiatrul Ion Vianu.
Iar cercetările confirmă acest lucru. Un studiu Deloitte relevă faptul că 61% dintre americanii intervievați nu își dezvăluie adevărata personalitate și își suprimă anumite acțiuni la locul de muncă, de teamă să nu fie ”luați la ochi” de șefi sau de colegi ori să nu îi pună pe alții în situații incomode. De exemplu, părinții nu vor vorbi foarte mult despre copiii lor la job, o persoană gay va prefera să nu își pună pe birou o fotografie cu partenerul/a de viață, iar problemele legate de sănătatea mintală vor fi ascunse sub preș. Autorii studiului susțin că o cultură organizațională care încurajează oamenii să fie ei înșiși duce la creșterea productivității.
A fi autentic înseamnă a fi realist
Oamenii autentici se cunosc pe sine și au încredere să fie ei înșiși. Astfel, nu au nevoie de iluzii nici pentru a se defini pe sine, nici pentru a-i convinge pe alții.
Când ești autentic:
- Ești de încredere. Respectându-ți propriul adevăr, îl vei respecta și pe al altora, prin urmare te vei manifesta sincer și vei onora și autenticitatea celorlalți.
- Ești stăpân pe tine. Pentru că te cunoști și te respecți pe tine însuți, nu te vei simți ușor atacat și nu vei reacționa defensiv. Vei ști să evaluezi obiectiv feedback-ul pozitiv și negativ și vei alege ce este util din fiecare situație.
- Mergi pe propria cale. Pentru că nu depinzi de opiniile și așteptările celorlalți, vei fi liber să te conduci după propria busolă interioară și vei urma direcția valorilor și principiilor proprii.
- Ești smerit. Respectul de sine te învață să-i respecți și pe ceilalți și îți arată că nu ești mai bun decât ei.
- Ești generos. Realismul, respectul și smerenia te ajută să înțelegi că nu poate fi bine dacă e bine numai pentru tine.
- Ești deschis la minte. Când ești autentic și ai stimă de sine, nu ești concentrat pe apărare, așadar ești liber pentru explorare. Înțelegi rostul diversității și te interesează să-i înțelegi pe ceilalți, nu să-i judeci.
- Știi să asculți. Când trăiești autentic ai nevoie să înțelegi realitatea așa cum este, prin urmare vei dori să-i înțelegi pe ceilalți și îi vei asculta activ și cu atenție.
- Știi să fii vulnerabil, pentru că vulnerabilitatea înseamnă adevăr.
Citește AICI cum putem funcționa în acord cu noi înșine.
Brené Brown – poate cea mai cunoscută cercetătoare în domenii precum vulnerabilitate, curaj, stimă de sine și rușine – spune în cartea ”The Gifts of Imperfections” că ”autenticitatea este o colecție de alegeri pe care le facem zi de zi; este despre a alege să fii sincer și să îți lași EUL adevărat să fie văzut“.
Află ce lecții despre autenticitate și curaj mai poți învăța de la Brené Brown.
Dacă nu ai un statut financiar prea bun, atunci nu vei putea să-ți dai demisia imediat de la un loc de muncă care nu este în acord cu personalitatea ta. Însă e recomandat să ai în vedere acest aspect atunci când îți cauți un nou job. Asta pentru că, așa cum am observat la Oprah și în studiul citat, ai succes în viața profesională doar atunci când îți descătușezi EUL autentic.
*Foto articol: Facebook/Oprah Winfrey