Puterea brandului personal pe timp de criză
De multe ori ne-am întrebat ce au ceilalți (cei care au urmat aceeași școală ca și noi și deci avem aceleași aspirații) de au ajuns să aibă jobul la care toți visăm, iar noi nu.
Răspunsul este simplu, susțin specialiștii: au lucrat ani de zile la un concept ce pentru mulți pare a nu avea importanță și au ajuns să construiască cu fiecare acțiune brandul personal. Iar acum, chiar și în această perioadă de criză, generată de noul coronavirus, au ajuns să poată accesa joburi bine poziționate și bine plătite. Mai mult, unii dintre ei au avut timp pentru a mai pune „cărămizi” în construcția brandului personal prin crearea unei imagini digitale.
Dar, pentru a înțelege de unde trebuie să pornim în crearea brandului personal, mai întâi să înțelegem de ce avem nevoie de această proiecție a valorilor și acțiunilor noastre profesionale și sociale. Despre întreg procesul și despre cum ne ajută brandul personal să avem succes indiferent de vremuri am vorbit cu Crisina Oțel, trainer & life design coach.
Ce înseamnă brand personal
Pentru a ajunge să ai un brand personal este nevoie să știi mai întâi ce înseamnă acesta. Cristina Oțel ne explică: „eu văd brandul personal ca pe o busolă, care dacă e calibrată corect, ne poate ghida spre lucrurile pe care vrem să le realizăm în viață. Deseori brandul personal e asociat cu ideea de imagine. Cred că un cuvânt mai potrivit ar fi proiecție: o proiecție în afară a ceea ce suntem pe dinăuntru”.
Cum construiești un brand personal
Astfel ajungem la concluzia că procesul de personal branding este unul de autocunoaștere, dar până la a ajunge să ne cunoaștem este nevoie de mai multe calități, care trebuie „antrenate” zilnic. Cristina Oțel ne-a vorbit despre toate acestea, dar și despre importanța pe care o are fiecare dintre ele în construirea brandului personal. Așadar, avem nevoie de răbdare, în primul rând, pentru că brandul nu se poate construi peste noapte. Apoi, curiozitatea joacă un rol important, este nevoie să ne punem întrebări despre cine suntem, ce ne place și ce nu, dar și unde ne simțim bine, încât și să fim productivi. E nevoie de curaj, pentru a ne concentra pe ceea ce facem foarte bine și ne diferențiază de restul. Avem nevoie de curaj, pentru a vorbi despre subiectele care ne pasionează și domeniile în care avem expertiză. Autenticitatea este cheia brandului personal, este important să punem în valoare lucrurile care ne fac unici. Dar și vulnerabilitatea joacă un rol în construirea brandului personal. Iată care este cauza: „într-o lume în care există o tendință puternică de a face ca totul să pară perfect e bine să ne amintim că suntem oameni, că nimeni și nimic nu este perfect, că a vorbi și despre eșecuri și lucruri care nu ne ies cum am fi sperat ne face umani și poate amplifica încrederea celorlalți în noi”, este de părere Cristina Oțel.
De ce avem nevoie de branding personal
Prinși în tumultul sarcinilor zilnice uităm să ne luăm timp pentru a ne gândi cum să ne creștem valoarea, ce trebuie să facem pentru a fi ceea ce ne dorim, pe baza abilităților noastre. Cristina Oțel susține că este nevoie să avem un brand personal „pentru a avea claritate asupra identității noastre, pentru a ști ce problemă putem rezolva, cum și pentru cine, cui ne adresăm, în ce fel suntem diferiți de alți profesioniști care activează în nișa noastră”.
Dar pentru a ajunge să ne construim brandul personal, este nevoie să ne cunoaștem mai întâi, să ne înțelegem abilitățile, motivațiile. Iar odată ce înțelegem importanța de a ne ocupa în mod conștient de brandul nostru personal, ajungem să îl integrăm în rutina zilnică.
Brandul personal și piața muncii
Ne-am întrebat deseori dacă brandul personal ne-ar fi putut ajuta să obținem mai ușor un job sau chiar un job mai bun. Se pare că este adevărat. Cristian Oțel, trainer & life design coach susține această afirmație, pentru că ajungem să „știm exact cine suntem, care ne sunt valorile, abilitățile cheie, ce ne face unici, când ne e clar cui ne adresăm, cine ne sunt competitorii și ce facem diferit față de ei ne eliberăm de povara de a ne adresa tuturor în speranța că poate ajunge mesajul nostru și la cine trebuie”.
Știind toate aceste „coordonate” ale propriei noastre personalități ajungem să comunicăm mai ușor și în online și în offline, direct, cu clienții noștri ideali. Această abordare îi va ajuta și pe antreprenori și pe soloprenori sau chiar freelanceri, dar și pe angajații unei organizații, indiferent că își doresc o promovare în firma în care deja lucrează sau sunt în căutarea unui job în altă companie.
Abilitățile digitale, în slujba brandului personal
Pandemia a adus cu ea necesitatea perfecționării abilităților digitale, munca a trecut de la birou la masa din sufragerie, iar telemunca este acum o banalitate. Pentru o mare parte dintre profesioniști trecerea la munca de acasă a însemnat mai mult o nouă organizare, o gestionare diferită a timpului, o regândire a comunicării în echipă, cu managerii, cu colaboratorii. Însă abilitățile cultivate acum pentru o bună desfășurarea a muncii online nu se vor pierde, vor fi transferate proiectelor viitoare.
Și procesul de recrutare a trecut aproape total în online, cu toate că recrutarea și-a păstrat rigurozitatea. Așadar, potrivit Cristinei Oțel, „din punct de vedere al brandului personal al candidaților, pandemia a creat contextul ca aceștia să își curețe și actualizeze profilurile pe rețelele de socializare, să comunice mai mult online, inclusiv pe propriile site-uri sau bloguri. O prezență mai bună online se poate traduce în vizibilitate mai mare și în șanse mai mari de a găsi job-ul și angajatorul potrivit”.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 269
Pentru abonare, click aici