Zece companii cu un marketing genial
Totuşi, ce face diferenţa dintre o companie care este lider de piaţă pe un segment şi competitori? O politică de marketing care să lase companiile aflate în urma liderului într-un nor de fum. Steve Tobak, managing partner la Invisor Consulting, companie ce oferă consultanţă şi training pentru executivi, a realizat o listă care cuprinde 10 companii pe care le consideră ca având un marketing genial.
Apple este una dintre companiile care înteleg cu adevârat ce înseamnă marketingul. Inovaţia continuă, produse lansate care revoluţionează piaţa şi campanii de promovare de succes. Apple nu foloseşte focus grupuri sau cercetare, ci este un focus grup în sine. Îşi controleaza canalele şi mesajele mai bine decât orice alta companie din lume, afirmă Tobak.
Nike este un alt model de succes din punct de vedere al marketingului, compania folosind de-a lungul timpului modalităţile de promovare avute la îndemâna mai bine decât oricine altcineva. Lansat ca un mic producător de încăltăminte pentru sport, a ajuns cel mai mare producător mondial de articole sportive. Cum? Cu un marketing orientat către clienţi şi bazat pe prezentarea de diverşi mari sportivi ai momentului echipaţi în produsele companiei.
Geico a pornit ca un asigurator de nişă, se adresa angajaţilor americani care lucrau în sectorul public, ajungând acum să aibă să deţină active in valoare de 28 miliarde dolari şi să fie una din cele mai cunoscute companii de asigurare din lume. Concepte foarte bune de marketing şi puterea financiara a lui Warren Buffet au fost atuurile acestei companii.
Budweiser reprezintă pentru Tobak apogeul marketingului. Acesta afirmă că doar un marketing genial ar fi putut să transforme un produs “atât de prost”, într-una din cele mai cunoscute mărci de băuturi alcoolice din lume.
Folosirea prescurtării "FedEx" a ajutat companie de curierat Federal Express să îşi valorifice poziţia de lider pe piaţa de curierat rapid şi a călcat în picioare concurenţa. De asemenea, modelul de publicitate adoptat a fost revoluţionar.
Focalizarea atenţiei pe clienţi a ajutat Southwest Airlines să spargă tiparele traditionale ale transportatorilor aerieni şi să le permitea angajaţilor să aibă parte de distractie la locul de muncă, pe parcursul curselor scurte către aeroporturile regionale. Totodata, compania a făcut ca industria aeriană low-cost să devină profitabilă.
IBM se află în acest top datorită faptului că a evitat falimentul şi după combinarea diviziilor de hardware, software şi consultanţă de business, a reuşit practic să îşi creeze o piaţă uriasă din nimic.
Adobe este una din puţinele companii relativ mici care a reuşit sa facă faţă gigantului Microsoft, aflat într-o continuă căutare de noi oportunităţi de achiziţie. Faptul că produsele companiei se adresează nevoilor de bază ale fiecărei persoane care lucrează pe un calculator vorbeşte de la sine despre marketingul genial al celor de la Adobe.
Lansarea brandului Lexus, faptul că a bătut companii precum Mercedes şi BMW pe sectorul de lux şi comercializarea hibridului Prius, care a luat lumea total pe nepregătite, fac din Toyota, una din companiile cu un marketing foarte bun.
Compania Coreeană Samsung este prezentă în acest top datorită creşterii continue şi a faptului că a devenit un brand de electronice de top. Produsele lansate de companie încearcă să satisfacă cât mai bine cerintele pieţei, concomitent cu obiectivul de a devenii unul din liderii pieţei pe toate sectoarele pe care activează.