Alina Genes, GREENTECH: Creșterea personală și profesională vine atunci când îți accepți limitele și ai curajul să îți înfrunți vulnerabilitățile
Alina Genes, CEO – GREENTECH S.A., este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
”Nu am avut ca obiectiv de la început să devin CEO sau lider de orice fel. Am evoluat în mod natural ca profesionist și ca om, iar parcursul meu m-a condus în această direcție. Am realizat, treptat, că sunt capabilă de mai mult și, deși uneori am simțit disconfortul specific unui rol de top management, am reușit să depășesc aceste momente prin evaluarea atentă a abilităților mele, dar mai ales a punctelor slabe, încercând să le temperez sau să le depășesc”, a spus Alina Genes, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Ce ne-a povestit Alina Genes:
▶ Iubesc compania în care lucrez, industria în care activează ea, și asta iese în evidență de la primele interacțiuni cu mine. Aș putea să vorbesc zile în șir despre jobul meu, despre ceea ce facem noi și cum schimbăm lumea din jurul nostru. Pe lângă acest entuziasm pe care îl transmit, sunt o persoană directă, transparentă și, în anumite ocazii, chiar vulnerabilă. Prefer să lucrez cu oameni cărora să le acord încredere deplină în abilitățile lor și cărora să le ofer libertate de decizie, împreună cu responsabilitatea aferentă. La rândul meu, mă străduiesc să inspir încredere și stabilitate, iar rolul meu este să mă asigur că echipa mea știe că sunt acolo pentru a-i susține și provoca, atunci când este nevoie.
▶ Lucrez în acest grup de firme de la începutul carierei mele, de mai bine de 20 de ani, timp în care au fost multe experiențe, fiecare cu contribuția lor în evoluția mea. O bună perioadă de timp am lucrat în proiecte diverse, având șansa să lucrez într-o companie în plină expansiune, care s-a dezvoltat atât pe orizontală, cât și pe verticală. În acest mediu dinamic, acumulând multe informații legate de diverse piețe și zone strategice ale unui business, nu am simțit că m-am plafonat în niciun moment. Astfel, mi-am antrenat o dorință de învățare continuă, pe care o am și astăzi.
▶ Am avut șansa de a avea un mentor excepțional, un lider care mi-a insuflat nu doar devotamentul față de companie, ci și responsabilitatea față de mediu și societate. Așa am înțeles foarte devreme în cariera mea conceptul de „job with a purpose” și am realizat cât de important este să găsești sens în ceea ce faci.
▶ Ulterior, în poziția de top management, am avut diverse experiențe în cadrul consiliilor de administrație sau directorate care fie setau obiective nerealist de exigente, fie aveau o abordare și un feedback mult mai constructiv. Aceste interacțiuni au avut un rol crucial în formarea mea, pentru că mi-au oferit o înțelegere profundă a diferitelor stiluri de management și m-au învățat valoarea unei presiuni pozitive, precum și importanța sprijinului și a independenței în luarea deciziilor.
▶ O experiență definitorie, care mi-a modelat stilul de lider, a avut loc acum aproximativ 10 ani. Eram în middle management, iar echipa noastră era evaluată de directorat pe baza unor audituri desfășurate timp de doi ani. Rapoartele arătau că implementarea măsurilor propuse de auditori era într-un procent foarte mic, iar perspectiva era una nefavorabilă pentru noi, cu probabilitatea ca mulți membri ai echipei să fie concediați.
▶ În acel moment, am avut curajul să-mi fac vocea auzită și să ofer o altă perspectivă, atrăgând atenția directorilor asupra faptului că măsurile nu erau realiste și, prin urmare, nu puteau fi aplicate cu succes. Faptul că am fost sinceră, directă și am transmis emoția situației a schimbat cursul discuției și, implicit, decizia finală.
▶ Această experiență mi-a confirmat că, atunci când ai încredere că acțiunile tale sunt corecte, găsești curajul de a-ți susține cu fermitate punctul de vedere.
Cine este Alina Genes:
• Alina Genes este CEO al Greentech SA, divizia de reciclare a plasticului din cadrul GreenGroup, cel mai mare reciclator de PET din Europa Centrală și de Est și un producător de top de fibre sintetice din poliester din PET reciclat, cu peste 1200 de angajați în subordine. Având mai bine de 20 de ani de experiență în industria reciclării PET și un background financiar, Alina este pasionată de activitatea pe care o desfășoară și dedicată misiunii companiei de a oferi soluții sustenabile care contribuie la reducerea emisiilor de CO2 prin producția de noi produse din 100% PET reciclat.
• Sub conducerea sa, GreenTech se remarcă prin angajamentul față de responsabilitatea socială și de mediu.
• În afaceri, Alina își dedică întreaga energie dezvoltării companiei și promovării valorilor de sustenabilitate și responsabilitate, dar este la fel de dedicată și familiei sale.
COMPANIE: GREENTECH
• GreenTech este lider european în reciclarea PET‑ului şi producția de fulgi PET, având experiență de peste 20 de ani în domeniu şi fabrici de reciclare în România, Lituania şi Slovacia, cu o capacitate totală de reciclare de 150.000 de tone/an.
• Prin procesarea fulgilor PET, GreenTech produce granule rPET, bandă PET şi fibre sintetice din poliester, utilizate în diverse industrii precum auto, construcții, industria textilă, la fabricarea de îmbrăcăminte şi articole sportive.
• GreenTech face parte din GreenGroup, lider european în economia circulară, care oferă un spectru complet de servicii, de la colectarea deşeurilor până la reciclarea şi transformarea acestora în materiale noi şi valoroase pentru noi industrii.
• Din 2016, acționariatul majoritar este deținut de Abris Capital Partners, investitorul de private equity specialist în transformarea ESG.
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră 2024, realizat de Revista CARIERE.
Conținutul editorial este susținut de BCR