Maria Tătaru, Beko. O cultură organizațională care promovează inovația și performanța, integrând valorile de sustenabilitate, respect și grijă față de ceilalți
Maria Tătaru, HR Director al companiei Beko, este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
“Deși am atins multe dintre obiectivele pe care mi le-am propus, cred că evoluția continuă este o parte esențială a vieții mele profesionale și personale. Nu consider că există un punct final în această călătorie, deoarece mereu există loc de creștere, noi provocări și oportunități de a învăța și de a mă dezvolta. Când am pornit la drum, visurile și obiectivele mele erau legate de crearea unui impact pozitiv și de a deveni un lider care inspiră. Astăzi, comparând visurile cu realizările, pot spune că sunt mândră de ceea ce am reușit. Și povestea continua”, a spus Maria Tătaru, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Ce ne-a povestit Maria Tătaru
▶ Ca lider, consider că mă definesc prin capacitatea de a construi relații autentice și durabile, bazate pe încredere și dialog deschis. Mă concentrez pe crearea unui mediu de colaborare activă, unde fiecare membru al echipei este încurajat să contribuie cu idei și soluții inovatoare. În viziunea mea, leadershipul nu se limitează la gestionarea echipelor, ci este mai degrabă capacitatea de a inspira și de a modela dezvoltarea oamenilor cu care lucrez.
▶ Principalele mele atuuri sunt empatia, dorința de a crea contexte de învățare și abilitatea de a rămâne conectată la nevoile reale ale colegilor mei. În mod constant, încerc să ofer suport nu doar profesional, ci și personal, astfel încât fiecare membru al echipei să simtă că mediul de lucru îi oferă siguranță și apreciere.
▶ Experiența mea de până acum, inclusiv cea din cadrul Beko România, o companie cu peste 4500 de angajați, m-a ajutat să înțeleg importanța unui leadership centrat pe oameni, mai ales într-un mediu operațional complex, cum sunt unitățile de producţie. M-am concentrat pe dezvoltarea unor programe de instruire și calificare care să ofere fiecărui angajat oportunități de creștere profesională. Prin inițiative precum integrarea programelor de învățare continuă și crearea unor trasee de carieră personalizate, am reușit să creștem rata de retenție și să oferim un mediu în care angajații să se simtă valorizați și motivați să contribuie la succesul companiei. Este o experiență care m-a format nu doar ca lider, ci și ca persoană care înțelege profund importanța dezvoltării continue și a sprijinului reciproc. Fiecare etapă de creștere mi-a adus lecții valoroase care m-au ajutat să mă conectez mai bine cu echipele mele și să înțeleg nevoile lor, atât pe plan profesional, cât și personal. În acest sens, m-am implicat activ în dezvoltarea și implementarea la nivel local a programelor emblematice dezvoltate de Beko România, programe ca Women Community, WellCare Journey, TechPro Academy sau HR Talks.
▶ În viitorul apropiat, îmi doresc să continui să dezvolt echipele din cadrul East Europe Cluster, consolidând cultura Feels Like Home și promovând inovația și sustenabilitatea în tot ceea ce facem. În ansamblu, obiectivul meu pe termen lung este să las o moștenire durabilă în cadrul companiei – o cultură organizațională care nu doar că sprijină inovația și performanța, dar care și reflectă valorile de sustenabilitate, respect și grija pentru cei din jur
Cine este Maria Tătaru
• Maria Tătaru, East Europe Cluster HR Director în cadrul Beko Europe, s-a alăturat echipei Beko România ca Director HR în urmă cu 5 ani, aducând cu sine o experiență remarcabilă de peste 20 de ani în industriile automotive și FMCG.
• Având multiple certificări precum CIPD și DDI, Maria se remarcă prin dedicarea pentru perfecționarea proceselor de resurse umane și pentru crearea unui mediu propice dezvoltării angajaților Beko Europe și a noilor generații.
• Adepta unei culturi organizaționale definită de grija pentru mediu și comunitate, respect reciproc, mândrie în a fi primii și pasiune pentru creștere comună, doamna Tătaru este promotoare a unei culturi incluzive și a egalității de gen, aducându-și contribuția la modelarea unui mediu de lucru bazat pe încredere, colaborare și apartenență.
• Maria Tătaru, alături de întreaga echipă pe care o coordonează, prin strategia integrată care plasează binele comun în centrul atenției, au reușit să își aducă contribuția la atragerea de talente de top și la creșterea ratei de retenție într-un mod sustenabil și responsabil.
Compania: Beko România
• Beko România, liderul pieței de electrocasnice din țara noastră, este parte a grupului Beko B.V. și reprezintă un pilon al inovației și sustenabilității în domeniu.
• În fabrica de la Găești, care are o istorie de peste jumătate de secol, s-au produs până în acest moment peste 44 de milioane de aparate frigorifice.
• Din 2002, compania a beneficiat de investiții de peste 391 milioane de euro în unitățile de producție din România, crescând semnificativ capacitatea de producție și integrând sustenabilitatea ca parte centrală a modelului său de afaceri.
• Compania exportă, în prezent, 84% din producția totală în peste 80 de țări.
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră 2024, realizat de Revista CARIERE.
Conținutul editorial este susținut de BCR.