Abilitățile liderului post-Covid
Iată-ne la sfârșitul încă unui an. Unul greu, în care a trebuit să facem față multor provocări, cu emoții și trăiri intense. Suntem însă mai încrezători în forțele noastre, în puterea echipelor și mult mai conștienți de adevărul din spatele celebrului citat ”ce nu te distruge, te face mai puternic”.
Am trăit zi de zi schimbarea, am experimentat, am învățat pas cu pas, am înțeles cum trebuie construită și consolidată reziliența. Am scanat permanent viitorul și ne-am convins clar că munca a intrat într-o nouă eră, că viața noastră va fi definită de un nou normal.
Care vor fi provocările acestui nou normal, ce ne rezervă viitorul muncii și cum vom gestiona toate acestea? Răspunsul vom încerca să îl aflăm de la invitații celei mai recente ediții a Revistei CARIERE, realizată sub tema umbrelă: Abilitățile liderului post-Covid. Călătoria spre o versiune mai bună.
CARIERE 275
Turnul de fildeș s-a dărâmat este titlul editorialului, o radiografie a relației angajat-angajator în care substanța de contrast a fost aplicată mult înainte de anii 90. O descriere scematică a evoluției și revoluției acestei relații, cu punct terminus perioada martie 2020 – decembrie 2021, când pandemia a desferecat și cele mai rezistente uși, a rupt bariere, a șters granițe și distanțe și a obligat, deopotrivă, oameni și lideri să-și deschidă inclusiv ușile propriilor case.
Despre revoluția leadershipului vorbește și prima invitată a acestei ediții, Madi Rădulescu. Opinia ei, în articolul cu titlul: Epoca VUCA: Leadership bazat pe scop, aspirație și valori comune, nu pe proximitate, control și prezență.
Sub titlul Avocata Durerii, vă propunem încă un interviu special cu om special, ultima poveste din acest an din seria Work Life Choices. De această dată, o veți cunoaște pe Alexandra Cârstea și, implicit, misiunea ei (im)posibilă de a legaliza canabisul în scop medical.
Ce noi abilități ne vor fi necesare pentru a atinge performanța, echilibrul, succesul în lumea post-Covid? Cum ni s-a schimbat lista de priorități? Ce vrem, de fapt, de la noi și de liderii noștri, în această nouă călătorie spre necunoscut? Radu Manolescu, co-fondator& Managing Partner K.M.Trust & Partners și Key to Succes (K2S), unul dintre cei mai experimentați specialiști în executive leadership, Cosmin Alexandru, Leadership Teams Development – ExecutiveTeams.ro, decan și co-fondator al Entrepreneurship Academy, lector în cadrul programului de Executive MBA al BISM, și Mădălina Bălan, Managing Partner Hart Consulting, Hogan authorized partner, Organizational Psychologist, răspund la toate aceste întrebări și la multe altele în articolul de fond al ediției, COVER STORY.
Elogiu rezilienței
Următoarele pagini ale revistei sunt dedicate organizațiilor. Despre ce înseamnă să fii lider în aceste vremuri tulburi, ce abilități te ajută să-ți menții ”nava” în siguranță și să navighezi drept, urmărind întotdeauna ”nordul”, despre reziliența liderilor și nevoia de recunoștință am vorbit de această dată cu: Roxana Ghioca, director general Austrotherm România; Adrian Blidăruș, cofondator și CEO Softelligence; Daniel Adumitrăchioaiei, Director Resurse Umane TeraPlast; Paul Chipriean, Head of Window Solutions REHAU România; Călin Pașcalău, Director General Legrand România; Luminița Florea, Director People & Culture, Philip Morris România; Octavian Fanea, CEO KADRA; Ana Krasovschi, People, Culture & Organization Director Sameday; Mirela Lazăr, General Manager FEV ECE Automotive (FEV) România; Diana Mișa, HR Executive Director OTP Bank România; Cosmin Dodoc, People & Organisation Director, Commercial & Operations eMAG & Fashion Days; și Alina Mihaela Gamauf, Executive Committee Board Member for HR, CSR and Corporate Affairs Carrefour România.
O pledoarie științifică pentru recunoștință
Liderul sub lupă – așa ar putea fi condensată ultima parte a acestei ediții, în care unii dintre cei mai valoroși contribuitori ai revistei noastre au scanat la rându-le trecutul și prezentul, evidențiind tipologii și comportamente de lideri, dar și partea luminoasă ori întunecată a leadershipului. Excelente puncte de vedere ne-au oferit: Lavinia Rașcă în Agonia șefilor, Adrian Stanciu în Liderul de pace și liderul de război, Mihaela Feodorof în Să crezi, să faci, să fii și Andrei Ion în Când liderii dau sens schimbării și înțeleg nevoia de a vorbi.
Și, pentru că se apropie sărbătorile, nu puteam încheia fără a vă vorbi despre Bunătate, acceptare, iubire – a scris Goșa Carmen Dolores, psihoterapeut integrativ, în rubrica Kids Management și despre recunoștință – a scris Andrei C. Miu, profesor de neuroștiințe cognitive la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în rubrica BRAIN STORY, în articolul O pledoarie științifică pentru recunoștință .
Și tot de sărbătoare, dacă vă doriți cumva să oferiți un dar aparte, vă propunem un reportaj dintr-un magazin aparte, singurul din București și printre foarte puținele din țară. Magazinul se numește Zero Waste. Fără risipă! De la concept la stil de viață este titlul ultimului articol al ediției și, citindu-l, o veți cunoaște pe Ana Maria Răducanu, o tânără care și-a propus să trăiască sustenabil și, pe cât posibil, să determine și pe alții să-i urmeze principiile.
Aceasta este ediția cu numărul 275 a Revistei CARIERE.
Dacă ți-am stârnit interesul, cere un exemplar și noi ți-l trimitem acasă!
La bună citire!
Și, cu recunoștință că ne-ați fost alături și în acest an atât de dificil,
La mulți, frumoși și prosperi ani!!!