Alexandra Dariescu, pianistă: “În social media apar doar momentele de succes, dar în spatele lor sunt foarte multe uși închise”
“Am concertat în America, în Seattle, apoi am făcut un turneu în Australia – Sidney, Melbourne, Perth și Cambra, apoi am venit în Marea Britanie, apoi am plecat în China – Macao, apoi a început turneul Spărgătorul de Nuci, cu care am fost în Londra, Paris, Dortmund, Potsdam, Dijon, Ljubljana, New Castle, Atena și Stockholm.”
Așa arată ultimele cinci luni din viața Alexandrei Dariescu, cea mai apreciată pianistă română la nivel internațional, invitată frecvent să cânte cu marile orchestre lumii.
Până să ajungă aici, traseul Alexandrei a fost plin de sacrificii și muncă, toate acestea ghidate de un mare vis.
Alexandra s-a născut la Iași și a debutat alături de orchestră pe când avea doar 9 ani.
“Când am pășit pe acea scenă eu eram un copil, dar am ieșit de la concert și am spus: eu asta vreau să fac, să devin pianistă concertistă.
Nu am provenit dintr-un mediu în care să fi știut pașii. A fost vorba de o muncă imensă, de o perseverență extraordinară, de a nu mă lăsa niciodată. E foarte ușor să renunți, greu este să mergi în continuare.
În social media și în public apar doar momentele de succes, dar în spatele lor, ca la fiecare atlet și la fiecare om care face performanță, sunt foarte multe uși închise, pe care trebuie să le iei cu curaj, să nu te lași bătut, pur și simplu să găsești o altă soluție”, povestește acum Alexandra.
Deși are un program extrem de încărcat, a acceptat cu bucurie să acorde un interviu pentru Revista CARIERE, sperând că mărturiile sale ar putea să inspire generațiile mai tinere.
De altfel, este implicată în numeroase proiecte educaționale și, deși are doar 39 de ani, predă deja în mediul universitar din Marea Britanie, acolo unde este stabilită de 23 de ani.
“E al treilea an în care sunt profesor la Conservator. Primii doi ani am fost în Manchester, unde am și studiat, iar din septembrie am început la Londra, la Guildhall School of Music, ca să îmi fie mai ușor cu călătoritul.
Predatul e o altfel de responsabilitate, învăț foarte mult și de la studenții mei, cum să facem time management, cum să mă pliez pe fiecare caracter, pe fiecare abilitate pe care o are studentul. Dar cel mai probabil sunt ca un mentor pentru ei, pentru că sunt toți la post-universitar sau la doctorat, sunt adulți în toată regula, care deja știu ceea ce vor să facă în viață.
Responsabilitatea mea este să-i îndrum pe drumul pe care vor ei, dar și pe drumul pe care au ei abilitățile de a ajunge.”
Provenită dintr-o familie cu posibilități modeste, Alexandra a plecat din România la 16 ani, cu o bursă de studiu în Marea Britanie. Acolo a fost apreciată și a primit alte burse. Este prima pianistă română care a concertat vreodată la Royal Albert Hall, în 2013. 8 ani mai târziu a fost invitată să cânte chiar la aniversarea de 150 de ani a celebrei săli de concerte.
Acum are dublă cetățenie, britanică și română, și este o artistă integrată perfect în cultura britanică.
„Am avut o experiență foarte frumoasă în Marea Britanie, de aceea am decis să mă stabilesc aici. Am locuit 6 luni la Berlin, dar am venit înapoi fiindcă am simțit că aici e acasă. Am o relație foarte frumoasă cu toate orchestrele de aici, am cântat cu toate orchestrele regale și cu toate orchestrele BBC, iar asta nu e un lucru ușor pentru un non-britanic.”
Deși se urcă pe cele mai mari scene ale lumii, fiecare revenire în România îi aduce bucurie și mari emoții.
“Peste tot unde merg, numele meu spune de la distanță mare că sunt româncă – Dariescu. Pentru mine e o bucurie să spun că sunt din România, iar lumea pianistică românească e atât de valoroasă!
Am avut recent concert cu Filarmonica Regală din Stockholm și în culise erau poze cu artiști care au concertat acolo și l-am găsit pe Radu Lupu. Mi-au dat lacrimile, fiindcă am realizat că am ajuns și eu pe acel drum.
Și, fără exagerez, în lumea pianistică dacă întrebi pe cineva care sunt pianiștii preferați, mulți zic: Radu Lupu, Clara Haskil, Dinu Lipatti. Faptul că sunt din aceeași țară cu acești muzicieni extraordinari care au spart orice bariere, e un motiv de mândrie.
Apoi, fără profesorii mei de la Iași nu aș fi unde sunt acum. Fiecare a investit atât de mult în mine, ei nu doar mi-au predat, au făcut o investiție spirituală.”
Plecată din țară în 2002, a fost invitată să cânte la Festivalul Enescu abia în 2013. De atunci, participă la fiecare ediție.
„Eu cred foarte mult că lucrurile se întâmplă la momentul potrivit. Trebuie să ai răbdare. Probabil a fost nevoie de atâția ani ca să fiu eu pregătită. Iar când am venit, nu a fost oricum, am venit cu Royal Philharmonic Orchestra din Londra și am cântat la Sala Palatului. A fost unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei mele.”
Dincolo de studiul zilnic la pian, munca Alexandrei presupune și o grijă permanentă de sine. Fiecare apariție pe scenă înseamnă o gestionare constructivă a emoțiilor, la care a ajuns doar cu experiență și cu atenție față de sănătatea sa mintală.
“Lumea vede concertul perfect, dar în spate e ca antrenamentul unui sportiv. Trebuie să am grijă de mâini, de corp, de sănătatea mintală.
Cum ai grijă de mâinile tale?
„Fac în fiecare zi yoga sau pilates, foarte mult stretching, băi fierbinți. După unele concerte, când sunt în turneu, îmi pun mâinile în gheață. Nu sunt genul care se teme să taie un cartof, de frică să nu se accidenteze, dimpotrivă. Dar sunt lucruri esențiale pe care trebuie să le fac pentru corp.
Am și un fizioterapeut cu care lucrez. Când ai grijă de corpul tău, corpul te ajută și îți dă înapoi.”
Întrebată deseori ce sfaturi are pentru tinerii care vor să devină pianiști, Alexandra îi încurajează pe cei care au visul acesta arzător, dar este și onestă cu cei care nu au neapărat abilitățile necesare.
“E important să ai vocea ta interioară, personală, să nu copiezi pe nimeni, să nu aspiri la cariera altcuiva. Fiecare trebuie să își găsească identitatea muzicală. E o călătorie pe care o poți face toată viața și să nu găsești un răspuns anume sau răspunsul se poate modela pe parcurs.
Cariera în muzică e o chemare, o vocație. A fi muzician nu înseamnă a avea un job. Niciodată nu ieși de la ora 17.00 de la muncă. Trăiești cu muzica în sufletul tău, indiferent unde mergi, ce vezi, muzica e în tine. Dacă simți chemarea asta și nu vezi altă cale, trebuie să te lupți până în pânzele albe pentru acea chemare.
În același timp, nu îi mint pe cei tineri, le spun că este o călătorie foarte grea. La noi e o zicală, că ești la fel de bun ca ultimul tău concert. Asta este o presiune enormă pe fiecare dintre noi. Publicul nu știe dacă ești foarte obosit sau bolnav.
Am avut și febră de 41 și am mers pe scenă. The show must go on, nu ai scuze, trebuie să dai ce e mai bun din tine.
Sunt foarte mulți artiști care au frică de scenă, iar acele emoții pot fi constructive, dar pot fi și absolut distructive. Trebuie lucrat foarte mult la psihic. Poți cânta în sala de studiu perfect, iar în sala de concert să îngheți. Totul vine dintr-o pregătire psihologică foarte bună și din multe încercări de a fi pe scenă.”
Din preocuparea sa continuă pentru tineri, a gândit și produs un spectacol inedit, dedicat atât adulților, cât și copiilor, în care muzica de pian se îmbină cu baletul și cu tehnologia.
Cu peste 100 de reprezentații la nivel mondial, povestea multimedia a Spărgătorului de nuci, intitulată The Nutcracker and I, a adus în săli peste 100.000 de spectatori. Pianista a făcut tot posibilul să ajungă cu spectacolul și în România și a reușit asta în decembrie 2023.
„Toți suntem lipiți de telefoane. Dacă folosești tehnologia constructiv la un concert de muzică clasică, atragi mult mai mulți tineri. Special este că vin 3-4 generații din aceeași familie, ceea ce nu vezi la un concert de pian clasic. Mulți sunt copii de 4-5 ani.
Dacă 1% din acei copii vor veni în sala de concerte când vor fi adulți, va fi bine pentru muzica clasică. Eu cred că este important ca artiștii să se implice, să vină cu proiecte care să facă diferența, să își asume niște riscuri.”
Nu crede că muzica clasică ar trebui să impună rigori legate de vestimentație, iar în acest sens, în sălile de concerte din întreaga lume, se vede deja o relaxare.
„La urma urmei, nimănui nu-i pasă ce porți, contează ce ai în suflet.
Eticheta ne-o impunem noi. În timpul lui Mozart se cânta o singură parte dintr-o simfonie și lumea venea cu picnicul, mâncau, aplaudau când voiau.
Noi nu suntem pe un piedestal și publicul e acolo, jos, nu. Suntem în aceeași comuniune spirituală și dacă lumea vrea să aplaude după o anumită parte din concert, eu mă bucur enorm.”
Alexandra locuiește cu soțul său la Londra și încearcă, pe cât posibil, să aibă grijă de mediu. Asta i-a adus și o mare bucurie – adoră să meargă cu bicicleta.
„Plimbările cu bicicleta sunt extraordinare, iar în 10 ani de căsătorie, unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le avem sunt de la plimbările cu bicicleta.
În iunie voi avea două săptămâni de vacanță, pe care nu le-am mai avut de ani de zile, și vom face o rută cu bicicleta, EuroVelo – Spania, Franța și apoi luăm vaporul și venim înapoi în Marea Britanie.
Nu am învățat să conduc și nu cred că o voi face vreodată, cred că fac destul de rău climei cu călătoriile cu avionul. A nu avea mașină e o alegere personală pe care o avem amândoi. În plus, locuim în mijlocul Londrei și nu ar avea sens.
Călătorești cu metroul în Londra?
Nu, tot cu bicicleta. Am o bicicletă olandeză, are și un coșuleț în care îmi pun partiturile și geanta. Iar când am concerte, merg tot cu bicicleta și în coșuleț îmi pun rochia și tot.”
Pentru Alexandra, viața dedicată muzicii este un vis împlinit pe care îl trăiește zi de zi, de când se trezește și până adoarme. Dacă ar lua-o de la capăt, nu ar schimba nimic.
„Cel mai important pentru mine este să reușesc să pătrund în sufletele oamenilor prin toate concertele pe care le fac. Nu este ceva mai frumos decât să știi că ai făcut un lucru bine și prin asta ai adus puțină bucurie și pace în inima oamenilor.
Pentru că trăim într-o lume foarte zbuciumată, plină de neliniște, iar când aduci puțină pace în sufletele celor care te ascultă, e cel mai frumos sentiment.
Cred că atunci când îți trăiești visul, e vorba despre o curiozitate extraordinară care te face să te trezești în fiecare dimineață, să vrei să devii mai bun, să înveți cât mai multe de la persoanele cu care intri în contact. Curiozitatea te menține în viață.
Muzica e pentru mine cea mai frumoasă lume, te face să evadezi din cotidian.”
Alexandra Tănăsescu este jurnalistă cu o experiență de 18 ani. A lucrat 12 ani ca reporter la Știrile Pro TV, apoi a fondat publicația online Cultura la dubă, dedicată jurnalismului cultural și educației, de care se ocupă și în prezent. Din 2025 semnează și rubrica de cultură a Revistei CARIERE.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 294 | Februarie 2025
