Aliz Kosza îşi ascultă intuiția şi lansează în premieră Şcoala de mentorat
Aliz Kosza este una dintre cele mai experimentate femei de business din România care a condus companii de top precum Orkla Foods Romania, MOL România sau Fabryo Corporation, contribuind la modelarea și inovarea altor companii din industrii diferite. Din 2012 este business mentor și strateg, transferând experiențe și principii de business antreprenorilor și managerilor care doresc să își reinventeze afacerea prin: leadership, transformare organizațională, abordare pragmatică și eficientă a afacerii bazate pe definirea și implementarea corectă a strategiilor integrate și pe construirea de modele de business sustenabile pe termen lung.
„Anul acesta se împlinesc trei ani de la lansarea conferinţelor «Sufletul în Business» şi lansez «Şcoala de mentorat» fix la patru ani de la decizia mea de a renunţa la postul de CEO şi de a trece în branşa mentorilor, pentru a împărtăşi din experienţa mea liderilor, managerilor şi oamenilor din companii. Un concept bazat pe realităţile businessului românesc, bazat pe practică şi nu pe teorie. Adică îi vom ajuta pe antreprenori, lideri şi manageri nu spunându-le ce să facă, ci cum să facă”. Aliz Kosza spune că s-a pregătit pentru acest pas în ultimii patru ani. „Nu încetez să spun că organizaţiile au suflet. Nu încetez să strig pentru că managerii încă privesc de sus când spun asta. Organizaţiile le-am privit în toată viaţa mea ca pe nişte fiinţe. O organizaţie este suma sufletelor angajaţilor” a declarat Aliz Kosza.
Fostul CEO a adăugat că „tocmai pentru că organizaţiile au suflet, deciziile mari, strategice nu pot veni din exterior şi nici soluţiile la provocări nu pot veni din exterior. Pentru că ele se află întotdeauna în interiorul organizaţiilor. Se vorbeşte mult despre «change management». Facem change management dar ascultăm vocea interioară a organizaţiilor ?”, lansează provocarea Aliz Kosza.
Kosza afirmă că soluţiile impuse din exterior angajaţilor din companii vor crea conflict iar când conflictul apare în organizaţii, managementul nu va face altceva decât să gestioneze situaţia concentrându-se mai puţin pe dezvoltarea afacerii. „Dacă organizaţiile au suflet şi le privim ca pe o fiinţă, atunci au voce interioară. Există şi metode ştiinţifice de a ajunge la această voce interioară.”
Ori de câte ori a preluat o companie sau a intrat într-un proces de mentorat, primul lucru pe care l-a făcut este diagnoza de business. „În câte companii s-au făcut diagnoze de business în ultimii cinci ani? Fără acest element nu poţi să dai soluţii. E ca şi cum, în loc să te duci la medic, ai tensiune şi începi să iei pastile după ureche” afirmă Aliz Kosza.
O organizaţie funcţionează ca omul, interconectat
Aliz Kosza consideră că mandatul său la Fabryo a fost cea mai dură experienţă de CEO, întrucât l-a preluat în plină recesiune. Ea a povestit invitaţilor prezenţi în sală despre modul în care a reuşit să armonizeze raţiunea cu intuiţia în luarea unor decizii care i-au adus succesul ca manager.
Kosza le-a povestit invitaţilor că primul lucru pe care l-a făcut la preluarea mandatului a fost diagnoza. „În 2008 când am preluat mandatul era o presiune uriaşă în companie. (n.r. Fabryo).Tocmai fusese achiziţionată de un fond de investiţii. Şi în trei luni trebuia să punem pe masa investitorilor o strategie. Aş spune că erau cam exigenţi. O strategie, de regulă, îţi ia cam şase luni să o realizezi şi implementarea se face între 8 si 10 luni”. Aliz Kosza spune că diagnoza i-a arătat care erau discrepanţele din companie. „Calitatea umană era superbă la Fabryo, nişte oameni minunaţi, creativi, deschişi doar că nu-i asculta nimeni.”
„Intuitiv, oamenii din organizaţie marşau în zona culorii, pentru că niciun producător nu revendicase acea zonă şi erau siguri că va fi un megasucces. […] Nu aveam niciun fel de date, nu aveam poveşti de succes, nu aveam studii de piaţă şi nici din industrie, nu aveam nimic palpabil.” Cheia succesului la Fabryo, consideră ea, a fost lansarea unui produs bazându-se pe oamenii care credeau în asta. „După 2-3 săptămâni de presiuni, am decis; nu aveam niciun dubiu că teritoriul culorii va fi cartea câştigătoare şi aşa a fost. Decizia de a lansa culoarea sub brandul Savana a fost 60% intuiţie şi vocea interioară a organizaţiei, vreo 8% research, restul profitabilitate, sisteme, tabele, etc. Intuiţia nu ne-a înşelat. Am marşat pe emoţie. Culoarea este emoţie. Şi a funcţionat. Au crescut şi veniturile, profitabilitatea pe culoare este dublă şi azi la Fabryo. Şi am avut şi recunoaşterea publică pentru că intuiția poate construi superstaruri.” a povestit Aliz Kosza.
Aliz Kosza spune că la 52 de ani, în 2012, s-a încheiat un ciclu în viaţa sa o dată cu predarea mandatului la Fabryo. „Iubesc această meserie de mentor pentru că iubesc antreprenoriatele. Au o frumuseţe aparte. Antreprenorul este intuiţia întruchipată, de aceea are şi succes. Antreprenorii au fler, fac lucrurile cu pasiune, nu trec totul prin filtrul minţii”.
Aliz Kosza este ferm convinsă că fiecare fiinţă umană îşi proiectează propria viaţă. „Încă din copilărie ne atribuim roluri pe care le trăim toată viaţa. Scenariul propriei vieţi se naşte inconştient încă din primii ani de viaţă când decidem cum vom trăi. Acest scenariu induce o manieră proprie de a lua deciziile importante în viaţă. La mine aşa s-a întâmplat. Am devenit liderul propriei vieţi la vârsta de 4 ani când am urcat prima oară pe scenă la teatrul din Braşov. Atunci m-am întrebat pentru prima dată dacă scena aceea era suficient de mare pentru mine. Sincronicitatea acelui moment este că prin această manifestare am ales să fac carieră şi să rămân liberă. Asta am conştientizat-o abia în 2013 când am lansat Conferinţele Sufletul în Business şi am urcat pe scena TNB.”
Evenimentul despre “VOCEA INTERIOARĂ. SECRETUL REUȘITEI ÎN BUSINESS ȘI ÎN VIAȚĂ” organizat de Revista CARIERE și Conferințele Sufletul în Business a fost organizat cu sprijinul Terapia, Nespresso, Sempre Sano, Zarea şi Bucovina.