CARIERE 282: Onest, fără teamă ori prejudecăți, despre leadershipul feminin în era schimbării
În noua eră a muncii, performanța a căpătat o nouă dimensiune, iar leadershipul a atins, probabil, cel mai dificil nivel. Astăzi, suntem convinși că liderii au un rol esențial în crearea experienței de muncă, dar și că stilul de conducere ”câștigător” este cel care privește atent și adânc spre oameni. Pentru că oamenii sunt, de fapt, firul roșu care leagă businessul și stabilitatea organizațională de rezultate. Iar acum, cu atâtea frământări pe piața muncii, poate mai mult ca niciodată, avem nevoie ca aceste legături să fie cât mai trainice. O trăinicie ce poate fi consolidată, susțin experții, prin adoptarea unui nou model de leadership care să cuprindă cât mai multe trăsături feminine. Adică valori ori comportamente care, trecute prin sita de gen, să evidențieze calități intrinsece precum: empatie, perseverență, compasiune, flexibilitate, încredere în ceilalți etc, toate corelate, confirmă studiile, cu creșterea retenției de personal și crearea unui mediu de lucru mai bun.
Studiile au reliefat însă și o serie de obstacole ce trebuie depășite, iar dintre ele, cel mai important se referă la o mai largă disponibilitate, deopotrivă din partea femeilor și bărbaților, de a ridica onest, fără teamă ori prejudecăți, toate acele barierele interne sau externe ce direcționează cariera profesională în funcție de vârstă, gen, stare civilă, etnie etc.
Care este realitatea din companiile românești? Care sunt, de fapt, obstacolele cu care se confruntă organizațiile în crearea unui mediu echitabil, performant prin competențe? Asta ne-am propus să aflăm în cea mai recentă ediție a Revistei CARIERE, direct de la sursă, adică de la femei lideri care, prin toate deciziile luate în toți acești ani ai schimbării, au demonstrat că vor să ofere echipelor lor un loc de muncă mai bun, mai sigur, mai stabil.
”Scrisoare către șefa. Urma mea de ruj” este titlul editorialului acestei ediții, o întoarcere în timp, în anii în care prezența femeilor în funcții cheie era excepția, nu regula.
Rubrica Work Life Choices, interviuri speciale cu oameni speciali, un proiect susținut de ASCENDIS și Revista CARIERE aduce de această dată în fața dumneavoastră un om cu totul special: Carmen Gheorghe, una dintre cele mai curajoase 12 femei din întreaga lume, și povestea ei în alb și negru.
Leadershipul și sita de gen
În noua realitate, incertă și fragilă, tot mai multe femei excepționale își asumă roluri din ce în ce mai complexe, devenind repere de stabilitate și vectori ai unui loc de muncă mai sigur, mai bun. Cu titlul Leadershipul și sita de gen, articolul de fond al ediției cu numărul 282, Cover Story, cerne cariera și viața privată a două femei puternice și păstrează la suprafață cele mai sincere sfaturi despre cum poți împleti armonios cele două ipostaze: femeie (soție, mamă, fiică) și profesionist desăvârșit. Despre viață și muncă am vorbit cu Alina Mărgineanu, Coach NLP & Generativ, Autor & Facilitator pentru Evoluție și Succes, fondatoarea proiectelor Joy4Success, #followyourbliss & AVVA Performance și Daniela Șerban, Președintele ARIR – Asociația Română pentru Relația cu Investitorii, fondator al Grupului VERTIK, o femeie puternic ancorată în piața de capital și industria de consultanță financiară, deci, o lume preponderent a bărbaților.
Povestea lor este confirmată și extinsă de alte femei excepționale, lideri autentici, inspiraționali. Onest și fără prejudecăți, au răspuns întrebărilor noastre despre leadership, profesie și carieră, dar și despre bariere și puterea de a le depăși: Adela Guédon, Chief Financial Officer Orange România; Florentina Ciontea, HR & CSR Director at Sodexo Benefits and Rewards Services, Romania & Bulgaria; Ioana Boghenco, Director General, Interbrands Orbico; Gina Cruceru, Group Human Resources Director, Rompetrol – KMG International, Manuela Furdui, Managing Partner Crowe Romania; Raluca Radu, Country Manager ANSWEAR.ro; Manuela Gute, HR Sr. Vice-President Ipsos Interactive Services; Emma Zeicescu, Director of Communications al Philip Morris România; Andreea Moldovan, General Manager Avon Cosmetics România; Simona Panait, Marketing & Online Director Samsung Electronics Romania and Bulgaria, Diana Nastase, HR Director, EMEA HR BP – Health Solutions, FLEX.
Leadershipul și sita de gen, tema umbrelă a ediției, este întregită ca stil de abordare de unii dintre cei mai valoroși contribuitori ai Revistei CARIERE: Madi Rădulescu, Georgeta Dendrino, Mihaela Feodorof , Viorel Panaite și Nicoleta Meslec.
Dosare speciale
Schimbăm sita și în următoarele pagini ale ediției cernem afaceri.
Cum să îți dezvolți echipa și cât de important este să fii permanent conectat la nevoile și așteptările clienților ne explică Viorica Păcurar, Director Vânzări Retail și Corporate NN Asigurări de Viață. Iar cum să dezvolți o cultură a încrederii, răspunderii și curiozității aflăm de la Adriana Stara, Director General AbbVie România și Calvin Johnson, Head of International PV Strategy.
Încheiem zona dosarelor speciale cu două trei business-uri care promovează eleganța, frumusețea și sănătatea și trei profesioniști care, mai presus de cifre și profit, așază starea de bine. Îi cunoașteți în această ediție pe: Alice Botnarenco, fondatoarea comunității Femei în afaceri, dar și cea care în 2014 a dat naștere brandului ALISIA ENCO, Adina Filculescu, artist floral, fondatoarea enRose, și Lucian Adochiței, director de vânzări la World Class.
Încheiem ediția cu un articol ce va avea, sunt convinsă, impactul unui foc de artificii. În stilul caracteristic și inconfundabil, Adrian Stanciu scrie despre neputința învățată, un fenomen psihologic pe care îl descrie ca fiind foarte pervers, șipe care îl explică și corelează cu performanța.
Aceasta este ediția cu numărul 282 a Revistei CARIERE.
Dacă ți-am stârnit interesul, cere un exemplar și noi ți-l trimitem acasă!
La bună citire!