Cât de important este profilul de LinkedIn pentru recrutori
Moderatorii emisiunii, Mirabela Stoica şi Marius Dobre, jurnalişti ai Revistei Cariere, o vor avea ca invitată pe Floriana Enescu, psiholog cu o experienţă de 12 ani în recrutare şi executive search, membru fondator şi Managing Director al companiei de executive search Qualia. Vom afla de la Floriana cum ar trebui să ne facem un CV video şi cât de important este acest nou model de prezentare pentru recrutorii din România, vom descoperi care sunt cele mai importante aspecte în pregătirea pentru un interviu telefonic, practică care începe să fie din ce în ce mai utilizată, în special în cazul multinaţionalelor. De asemenea, vom afla cât de important este profilul de LinkedIn pentru recrutori şi la ce se uită aceştia când analizează un candidat, precum şi multe alte aspect importante din recrutare, care să vă ajute să vă creşteţi şansele obţinerii jobului mult visat.
Emisiunea poate fi vizionată live, începând cu ora 19:00, pe cariereonline.ro și radiolynx.ro.