5 joburi de mare risc pentru cei care au dureri de spate
Mai mult, dacă adăugăm și stresul de la locul de muncă, riscul ca aceste dureri să se intensifice este cu atât mai mare. Un raport publicat de Biroul de Statistică a Muncii din SUA arată că, anual, sunt înregistrate peste 4,4 milioane de cazuri ale unor pacienți cu accidente de muncă în zona spatelui sau afecțiuni declanșate de activitatea zilnică de la locul de muncă. Iar pentru aceste categorii de angajați, riscul este mult mai mare:
Angajații cu muncă de birou
Persoanele care lucrează la birou sunt printre cele mai afectate de durerile de spate, fie ele cervicale sau lombare. Acest lucru se întâmplă deoarece sedentarismul, alături de poziția la birou și scaunele inconfortabile, care nu au un design ergonomic, mențin coloana vertebrală într-o poziție incorectă, ore în șir. Una dintre cele mai frecvente afecțiuni care apare astfel este spondiloza, care, după cum vezi, poate fi agravată de mai mulți factori de risc, dar poate fi ameliorată prin câteva metode simple.
Muncitorii din construcții
Muncitorii din domeniul construcțiilor își petrec aproape toată ziua ridicând și cărând greutăți, stau foarte mult timp aplecați sau în poziții nefirești pentru coloana lor vertebrală. Iar mișcările repetitive pe care le execută zilnic nu fac decât să crească riscul apariției unor afecțiuni la nivelul coloanei vertebrale. Statisticile arată că peste 30% dintre muncitorii în construcții se confruntă cu întinderi musculare, dureri de spate sau de ceafă, iar în cazuri rare, accidente la nivelul coloanei, care pot cauza inclusiv apariția unei dizabilități.
Dentiștii și chirurgii
Oamenii care activează în aceste profesii stau foarte mult timp în picioare sau aplecați deasupra pacientului. Iar faptul că trebuie să fie mereu concentrați asupra a ceea ce au de făcut le distrage atenția de la durere sau de la poziția anormală a corpului, dar ajung să resimtă durerile când și-au încheiat ziua.
Arhitecții și grădinarii
Asociația Americană a Chiropracticienilor include arhitecții în topul angajaților care se confruntă adeseori cu dureri de spate, în timp ce grădinarii au un risc mai mare de a suferi traume la nivelul spatelui, din cauza mișcărilor repetate de aplecare, ridicare și de întindere. De asemenea, unele unelte pot provoca afecțiuni ale articulațiilor, precum sindromul de tunel carpian, sau compresia vaselor de sânge dintre umăr și gât.
Vânzătorii și angajații din aprovizionare
Vânzătorii petrec foarte mult timp în picioare, așa că peste 50% dintre ei se plâng adeseori de dureri lombare. Ei pot suferi inclusiv de dureri musculare, din cauza faptului că mușchii spatelui stau constant încordați. Cu aceleași probleme se pot confrunta și angajații care lucrează în aprovizionare. Ridicarea și căratul mărfurilor pune presiune pe coloana vertebrală și pe mușchi, așa că problemele cu spatele sunt frecvent întâlnite în rândul acestei categorii de muncitori.
Alte profesii riscante au și:
-
Piloții de avion și însoțitorii de zbor
-
Muncitorii din fabrici
-
Brutarii
-
Șoferii de autobuze
-
Electricienii
-
Fermierii
-
Pompierii
-
Mecanicii
-
Atleții profesioniști
-
Muncitorii din telecomunicații
Sursă foto: Shutterstock/Copyright: gpointstudio