Cel mai mare risc de sănătate: modul în care stăm la birou
Cel mai întâlnit motiv pentru care angajații din toată lumea își iau concediu medical este postura proastă de la birou. Mobilierul de birou sau mobilierul de școală îi afectează pe oameni pe termen lung.
Un studiu realizat în Marea Britanie arată că 33% dintre zilele libere luate din motive medicale au venit din cauza modului în care stăm așezați în scaune și în fața calculatorului. Astfel, dacă mobilierul de birou sau mobilierul de școală este unul cu ergonomie slabă și nu este adaptat nevoilor oamenilor, angajații pierd zile, productivitate și bunăstare.
De asemenea, medicii arată că principalele efecte asupra sănătății ale mobilierului prost ales sunt durerile de spate, postura cocoșată, durerile de gât și durerile de umeri. În plus, alegerea proastă a biroului și a dimensiunii acestuia poate duce și la dureri de încheieturi la mâini.
Deși lumea a trecut în mare parte de joburile în fabrici și de cele care au nevoie de foarte mult efort fizic, iar „statul” la birou pare că nu e așa dificil, pe termen lung acesta lasă urme dure. Un studiu al Clinicii Mayo din Statele Unite, care a analizat și alte 13 lucrări de specialitate, a arătat că, dacă oamenii stau mai mult de 8 ore la birou fără activitate fizică, riscul pentru sănătate e la fel de mare ca cel adus de obezitate sau fumat.
Din acest motiv, alegerea corectă din partea companiilor a mobilierului de birou e esențială. Acest lucru pornește inclusiv din școală, când mobilierul școlar este esențial pentru învățarea unei posturi corecte.
Efectele statului la birou
Oricât de bun este mobilierul de birou, pe măsură ce angajații se întorc de la munca remote la sediile companiilor, dacă stau foarte mult așezați sănătatea va fi afectată. Conform datelor, 86% din angajați stau toată ziua jos și nu se ridică niciodată. Profesorul de design Alan Hedge, de la Universitatea Cornell, spune că dacă angajații fac acest lucru, trebuie să-și schimbe poziția la fiecare 8 minute și să ia 2 minute de pauză de mișcare măcar o dată pe oră.
Mixul de muncă de la birou și de la distanță poate ajuta
La toamnă, elevii se vor întoarce din nou în bănci. Vor lăsa în urmă camera de acasă de unde făceau școala online și vor descoperi din nou mobilierul de școală. La fel, părinții vor ajunge la birouri din ce în ce mai des. Cu toate acestea, studiile făcute de firmele specializate în resurse umane arată că angajații din România și din alte țări și-ar da demisia dacă ar fi obligați să vină mereu la birou. Așadar, companiile vor trebui să se adapteze, să doteze sediile cu mobilier de birou mai creativ și mai sănătos, dar să permită și munca hibridă. În plus, pentru că acasă angajații iau pauze mai dese și lucrează mai destructurat, e important ca organizațiile să se adapteze și să implementeze pauze de muncă o dată pe oră, pentru ca angajații să facă mișcare. Un studiu a arătat că dacă oamenii înlocuiesc jumătate de oră de stat pe scaun cu mișcare, riscul de boli cardiovasculare scade cu 24%.
Aerul recirculat te afectează
Dacă în timpul pandemiei angajații și-au refăcut apartamentele, și le-au dotat cu mobiler nou și le-au făcut să fie adaptate atât muncii, cât și relaxării, birourile din întreaga lume nu s-au schimbat atât de mult. De asemenea, achizițiile de purificatoare au luat avânt în ultimele 18 luni, deoarece oamenii au înțeles necesitatea de a avea un aer curat în spațiul lor personal.
Aerul recirculat și nepurificat, aerul condiționat și bacteriile din aer pot afecta sănătatea oamenilor pe termen lung, la fel de mult ca și un mobilier de birou care să nu le fie adaptat nevoilor.
Sursa foto: Shutterstock