Cinci tendințe ale brandului personal în 2022
Pentru cei care deja au înțeles necesitatea construirii și menținerii unui brand personal puternic, ca angajat sau freelancer, este de la sine înțeles că nu se pot opri aici. De aceea, este foarte important să urmărești tendințele la nivel internațional, ca garanție că nu ești depășit de lume și tehnologie. În acest material expun cinci tendințe ale brandului personal în 2022.
Am trecut deja de jumătatea lunii ianuarie, iar liderii lumii vorbesc despre tendințele brandului personal în anul acesta. Firește, ele sunt numeroase, unele dintre ele nefiind foarte diferite față de cele de anul trecut. Am selectat însă dintre acestea cinci tendințe ale brandului personal pe care le consider relevante pentru anul care tocmai a început, dar care sunt, în același timp, valabile pe termen lung.
Iată care sunt acestea:
- Valorificarea conținutului personal
Expunerea mai intensă este una dintre tendințele de anul acesta. Să te folosești de videoclipuri și imagini cu tine în diferite contexte înseamnă să înveți să te diferențiezi de ceilalți și să îți valorifici mai bine conținutul personal pe platformele de social media. La ce contribuie această expunere? Simplu. La credibilitate. Un om care postează un clip video în care vorbește despre avantajele sau rezultatele obținute în urma utilizării unui produs sau serviciu pe care îl are de oferit obține mult mai ușor încrederea celorlalți. Cu cât mai des faci astfel de postări, cu atât vei spori șansele de a avea un brand puternic și credibil.
- Intensificarea strategiei de a umaniza compania
Dintotdeauna oamenii vor să comunice cu alți oameni, vor să știe cu cine vorbesc, să își creeze propria părere despre oamenii cu care interacționează. De aceea, în ultimii ani, companiile au înțeles că cei mai buni ambasadori ai brandului lor sunt oamenii angajați. Investiția în brandul personal al angajaților a început să se facă puternic în afară, dar la noi încă mai e de lucru în această zonă. Liderii din companii se vor concentra pe sprijinirea colegilor lor în a se dezvolta și a-și crea o imagine care să îi inspire pe ceilalți și să îi influențeze în mod realist și responsabil.
Citește și
Este brandul personal un pericol pentru brandul de companie?
- Postarea de material video
Oricât de neplăcută este pentru mulți dintre noi ideea de a se filma și de a posta materiale video cu noi, totuși impactul acestora s-a dovedit foarte mare. Pe platformele de socializare consumul de video a crescut, pentru că se consumă mai ușor. Că este vorba de videoclipuri care prezintă viața de zi cu zi a unei afaceri, că e vorba de bune practici, videoclipurile scot în evidență brandul și sunt un canal de educare.
- Implicarea în diferite cauze
Problemele globale sunt din ce în ce mai discutate și disputate. De la topirea ghețarilor la dispariția diferitelor specii de păsări sau animale ori la eradicarea sărăciei și a foametei din diferite zone ale lumii, liderii companiilor vor demonstra tot mai mult că își aduc contribuția la binele global. Astfel, vom vedea cum companiile își vor direcționa o parte din profit către misiuni și valori comune cu cele ale clienților și partenerilor cu care lucrează.
- Tendința spre minimalism
Less is more – asta știm deja toți, dar nu toți aplicăm. Vom vedea însă că de anul acesta se va intensifica această nevoie de minimalism. Vor fi folosite texte simple, culori puține, o estetică simplistă. Se urmărește crearea unui „context” în care produsele să vorbească de la sine, fără a mai avea nevoie de prezentări cu design sofisticat. Minimalismul va fi modul cel mai simplu de a te face remarcat pe tine, businessul sau produsul tău.
Citește și
Trei pași simpli și rapizi prin care poți să-ți compromiți iremediabil brandul personal
Așa că, dacă vrei ca anul acesta să faci tot ce n-ai făcut anul trecut cu tine și cu brandul tău, încearcă să urmărești direcția în care se îndreaptă lucrurile și caută să ții pasul cu tendințele. S-ar putea să te feliciți pentru asta.
Succes!
Photo by Libby Penner on Unsplash