Cu mască sau fără mască?
Până acum, bănuiesc, ați făcut deja cunoștință cu o persoană care avea masca pe față. Cât de mare a fost diferența între felul în care v-ați imaginat că arată persoana respectivă fără mască și chipul ei real? În cazul meu, a fost aproape tot timpul o diferență mare.
Fascinant este că mintea noastră “vede” un chip complet chiar dacă el e acoperit de o mască. Zone mari din creierul nostru se ocupă de milioane de ani cu gestionarea, interpretarea și categorisirea fețelor semenilor noștri.
Felul în care ne-am organizat în grupuri ne-a ajutat să folosim inteligența noastră rațională mai bine și mai eficient, iar inteligența noastră rațională ne-a ajutat să ne organizăm mai bine în grup. Organizându-ne excelent în grup am cucerit lumea și, de aceea, creierul nostru a învățat că raportul nostru cu grupul este esențial pentru supraviețuire. Nu e de mirare de ce suntem atât de afectați de ceea ce spun și fac semenii noștri. Organizarea în grupuri, comunicarea au fost cele mai importante instrumente de supraviețuire de-a lungul evoluției noastre. Acesta este motivul pentru care relațiile cu cei din jur sunt sursă sigură de suferință și bucurie. E simplu să înțelegem de ce a vedea chipul celuilalt este la fel de important cu a avea un adăpost sau a te simți în siguranță.
În distanțarea socială, creierul se confruntă cu numeroase schimbări apărute în scurt timp. Principiul e simplu: cu cât schimbarea se adresează unei funcții mai vechi, mai de bază a creierului nostru, cu atât starea de frică și pericol pe care îl resimțim va fi mai mare.
Dacă nu reușesc să văd chipul complet al celor din jur acesta este un semnal pentru creierul meu că e ceva profund în neregulă, care pune în pericol existența mea în grupul respectiv. Asta înseamnă că astăzi, purtarea măștii este, în sine, un motiv de stres permanent pentru creierul meu. Acum probabil înțelegeți de ce avem dezbateri nesfârșite și de, de cele mai multe ori, lipsite de logică vis a vis de purtarea măștii.
De ce ar ieși cineva în stradă pentru un subiect atât de banal ca purtarea măștii, când este demonstrat cu acte în regulă că ea ne protejează foarte mult de infectarea cu COVID?
Mintea noastră se luptă în fiecare secundă pe pilot automat să gestioneze impulsurile de la nivelele inferioare din creier, care îi spun că este în pericol, pentru că nu vede chipurile celorlalți. Cu alte cuvinte, acest lucru banal, care se numește purtarea unei măști, ne generează un disconfort foarte mare, pentru care creierul nostru trebuie să depună efortul de a-l gestiona pentru a putea merge mai departe în viața noastră de zi cu zi.
Sunt multe aspecte pe care creierul nostru le vede ca fiind potențial periculoase, amenințătoare de viață. Faptul că există acești stimuli nu e o problemă în sine, problema e legată de numărul lor și intensitatea lor, precum și de faptul că mintea noastră ajunge să fie înecată în probleme care nu există fizic în acest moment, dar care au doar o formă virtuală în capul nostru. Faptul că eu port o mască nu înseamnă că sunt în pericol de moarte ci, dimpotrivă, înseamnă că sunt în siguranță, dar nivelele inferioare ale creierului meu au nevoie să audă de foarte multe ori acest lucru până să se convingă că e adevărat și să înceteze să mai descarce emoții negative de tip frustrare, furie, enervare pentru că suntem nevoiți să purtăm mască.
Creierul nostru depune un efort foarte mare ca să gestioneze acest gen de stări emoționale. Imaginați-vă că în mintea noastră se desfășoară în subconștient un dialog obositor, în fiecare zi, de zeci de ori, care are loc între nivelele inferioare ale creierului nostru, care spun: “Suntem în pericol, o să murim, fii atent! De ce nu văd complet chipurile celor din jur?!” și nivele superioare ale creierului care spun: “Stai liniștit, e totul ok, e doar o formă de protecție care ne ține în siguranță!”. Dacă am avea lângă noi o persoană cu care să avem acest gen de dialog la nivel conștient, probabil că nu am rezista mai mult de o zi.
Pe lângă acest lucru, e bine să luăm în considerare că sunt nenumărate impulsuri din exterior care astăzi vin și spun creierului nostru că suntem în pericol. Numărul mare de oameni care rămân fără joburi, afaceri care se închid, burse care cad, rata noastră la bancă, copiii care nu se mai duc la școală și multe alte exemple. Pentru fiecare dintre aceste situații există un dialog similar cu cel descris mai sus în mintea noastră. Probabil că acum e mai clar de ce se spune că stresul este, în primul rând, în mintea noastră și că depinde numai de noi să gestionăm felul în care decodificăm realitatea.
În general, oamenilor nu le plac schimbările. Un mediu necunoscut poate aduce pericole, iar această lecție este știută de creierul nostru de milioane de ani. Trebuie să ai foarte multă stăpânire de sine ca să faci față unui mediu aflat într-o continuă schimbare. Atunci când conotațiile schimbării sunt din ce în ce mai clar în direcția pericolului de a te îmbolnăvi și a muri, devine foarte dificil să ne menținem mintea într-o stare de echilibru și liniște.
Cum să ne gestionăm mintea în pandemie?
Să presupunem că, printr-o întâmplare fericită, ați intrat în posesia unei mașini absolut superbe, puternice, confortabilă, ceva în genul mașinii lui Batman, cu care să explorați lumea. Dilema voastră vine din faptul că, în plus, ca bonus, ați primit și patru soferi care să va conducă mașina, desigur, pe rând, dar care să stea mereu cu voi în mașină. Nu ai cum să scapi de ei. Tu pe cine ai alege să-ți conducă mașina știind că…?
…primul șofer este mereu preocupat exclusiv de sine, mereu în căutarea celui mai sigur loc. Este mânat de frică și furie, iar locurile în care va fi de acord să vă plimbați vor fi cele care să corespundă criteriilor lui: cât mai în siguranță și protejat.
…al doilea șofer este mereu preocupat de raportul lui cu ceilalți. Este mânat de neîncrederea în oameni, despre cât de mult e acceptat sau nu de grupul din care face parte. Este dominat de sentimente de rușine, vină sau mândrie și este obsedat să se compare cu ceilalți.
…al treilea șofer, e preocupat de sine și de cât este de satisfăcut de tot ce e în jur, oameni sau lucruri. Egocentrismul, iubirea de sine și aroganța îl definesc și îl ghidează.
…al patrulea șofer este foarte preocupat să armonizeze pe toata lumea, pe toți cei trei șoferi între ei și cu tine, pe cei din jurul său, în general. Este curajos, plin de compasiune și iubire necondiționată, curios și plin de bucuria de a trăi, capabil mereu să găsească cele mai neașteptate și ingenioase soluții la toate problemele care pot apărea. Va fi de acord să se plimbe în locuri pe măsura trăirilor sale interioare, dar va ține cont întotdeauna și de părerile celorlalți șoferi.
E simplu… oricine ar vrea să exploreze lumea într-o mașină superbă condusă de al patrulea șofer.
Primul șofer este partea creierului nostru care se numește creier reptilian și este răspunzător doar de supraviețuirea noastră, al doilea șofer este creierul paleolimbic și se ocupă de supraviețuirea în grupurile din care facem parte, al treilea șofer este creierul neolimbic și se ocupă de factorii motivaționali și stabilirea trăsăturilor de personalitate, iar al patrulea șofer este creierul cel mai avansat, care se ocupă cu analiza logică și rațională, echilibrul emoțional și tot ceea ce noi numim valori morale, umanism. Se numește cortex prefrontal.
Este un mit că ne folosim creierul doar 10%, dar este foarte adevărat că în peste 90% din timp pe scaunul șoferului minții noastre stau ceilalți șoferi din cele trei etaje inferioare. În sub 10% din cazuri folosim cortexul prefrontal în poziția coordonatorului minții noastre. De aici vin alegerile greșite și suferința, certurile, furia și depresiile. O mașină spectaculoasă (creierul nostru) este condusă de șoferi nepotriviți, care ne duc în locuri și contexte care ne generează experiențe neplăcute.
Ca să trecem peste momentul dificil al pandemiei, este foarte important să facem efortul de a lăsa cortexul prefrontal să se așeze pe scaunul conducătorului minții noastre, pentru că avem nevoie mai mult ca oricând de o minte creativă, colaborativă și capabilă să găsească soluții ingenioase.
Pentru ca acest lucru să se întâmple e important:
- Să învățam să ne ascultăm mintea, adică să medităm. Astfel, vom învăța să facem repede diferența între gândurile și emoțiile distructive și constructive. Apoi vom învăța să vedem imaginea de ansamblu în loc să ne pierdem în detaliile înspăimântătoare ale minții anxioase și agresive.
- Să învățam să spunem “mulțumesc “, pentru că, făcând acest lucru, vom învăța să fim atenți la ceea ce funcționează în jurul nostru nu doar la lucrurile greșite și periculoase.
- Să ne încărcăm mintea cu informații virtuoase citind și învățând lucruri noi, deoarece cortexul prefrontal va fi preocupat cu analiza informațiilor noi și din ce în ce mai puțin interesat să prelucreze informațiile de tip supraviețuire care generează frică și furie.
- E indicat să ne amintim mereu că suntem în acest punct de cotitură, pentru că ne-am păcălit unii pe ceilalți că a fi uman este despre a fi egocentrist și că a-ți păsa întâi de celălalt și apoi de tine este o utopie.
Sunt sigură că, dacă ne vom concentra mai mult atenția în a-i susține și a-i proteja pe ceilalți, vom învinge această boală. Deoarece coctailul de bunăvoință, compasiune și iubire necondiționată este adevăratul panaceu.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 268
Pentru abonare, click aici
