Cum a schimbat GDPR-ul modul de funcționare al companiilor
Intrarea în vigoare a Regulamentului General privind Protecția Datelor, în luna mai a anului 2018, a influențat radical atât modul de funcționare al companiilor, cât și perspectiva celor mai mulți dintre noi în ceea ce privește datele confidențiale.
Încă de la implementarea primelor măsuri, a fost evident că toată lumea trebuie să respecte prevederile GDPR, ignorarea acestora ducând la consecințe deosebit de grave. În Europa, sunt prevăzute amenzi maxime de 20 de milioane de euro sau 4% din cifra globală. Oricare dintre aceste sancțiuni e foarte mare și niciun manager de companie nu-și permite să o suporte prea ușor. Dar sunt respectate măsurile de protecție a datelor chiar peste tot?
Ce spun statisticile?
Potrivit unui sondaj realizat în perioada iunie-iulie 2018 de Markteffect B.V., la comanda Fellowes Brands, din 7.218 de intervievați în Marea Britanie, Franța, Germania, Spania, Olanda, Italia și Polonia, 87% dintre persoanele chestionate cred că firmele ar trebui să respecte GDPR.
De asemenea, angajații companiilor sunt avizați că toate documentele pe care le listează și care sunt confidențiale sau care conțin date cu caracter personal constituie un risc pentru încălcarea securității datelor. Cu toate acestea, peste 52% dintre angajați văd documentele personale care sunt lăsate la vedere într-un birou. În același timp, peste 30% dintre angajați recunosc că uită hârtii în imprimantă, iar aproape 20% dintre persoane uită documente confidențiale într-un loc public.
De asemenea, 56% dintre persoane cred că persoana care se ocupă cu protecția datelor, conducerea sau consiliul de conducere sunt responsabile cu GDPR.
Cine ar trebui să își asume responsabilitatea GDPR?
Respectarea acestora e responsabilitatea tuturor persoanelor care au de-a face, în vreun fel sau altul, cu date confidențiale. Un astfel de obiectiv este ușor de realizat cu ajutorul distrugerii de documente, care e modalitatea cea mai bună de a scăpa de documente care conțin date personale în format de hârtie.
De remarcat e faptul că aruncarea de documente confidențiale, o soluție la care au recurs 33% dintre persoanele care au răspuns la sondaj, nu reprezintă o alternativă. Din acest motiv, pentru a vă proteja compania de noile reglementări, distrugătoarele de documente se dovedesc încă o dată a fi cea mai bună soluție pentru securizarea informațiilor confidențiale.
Cum stă situația în România
În România, s-au înregistrat 398 de notificări de încălcări de securitate a datelor cu caracter personal, în perioada 25 mai 2018 – 24 mai 2019, conform site-ului Autorității Naționale de Supraveghere. Potrivit unei analize Deloitte România, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a amendat anul acesta o instituţie bancară din România cu 130.000 euro pentru încălcarea regulamentului UE de protecţie a datelor. Țara noastră a ocupat astfel locul 2 în Europa Centrală şi de Est, după Polonia, pentru cea mai mare amendă de încălcare a GDPR.
În concluzie, chiar dacă încă mai există scăpări în ceea ce privește prevederile GDPR, sancțiunile vor deveni tot mai dure în perioada următoare. Iar companiile trebuie să fie tot mai atente la protecția datelor personale, pentru a evita eventualele crize.
Foto: Shutterstock.com