De ce diferențele de cultură și mentalitate sunt un obstacol în calea construcției de brand personal
Mai țineți minte pățania lui Mircea Geoană când, convins că a fost ales președinte, a făcut prematur declarații care au fost subiect de glume pe seama sa multă vreme? Ei bine, dincolo de gafa de a se fi autoproclamat câștigătorul alegerilor prezidențiale înainte de aflarea rezultatelor, cea mai amendată de opinia publică a fost replica „Mihaela, dragostea mea”.
Mult timp m-am amuzat ca toți ceilalți pe marginea subiectului. După ce am început să mă ocup intens de construcția de brand personal, am avut însă un fel de revelație pornind de la cazul acesta. Spre deosebire de americanul „Michelle, my love”, care a generat valuri de simpatie în rândul națiunii de peste ocean, pentru electoratul român, „Mihaela, dragostea mea” suna găunos și nefiresc pentru că, pur și simplu, acest mod de etalare a relației de cuplu și familie nu este agreat de societatea noastră, nu este perceput ca firesc și miroase de departe a import, a pattern străin, a fals.
Ce legătură are Geoană cu brandul personal? În afara faptului că el însuși are propriul brand, politicianul servește drept exemplu ușor de înțeles când vine vorba despre diferența de mentalități. Cât am stat în New York, am observat că, pentru mine, partea cea mai grea era să ies în față, să mă autopromovez. Nu aveau deloc această problemă colegii mei din Statele Unite. Pentru ei totul era natural și de la sine înțeles. Reticența mea nu era generată de faptul că nu aș fi avut încredere în propriile forțe, ci mai degrabă de mentalitatea în care am fost crescută și educată. Să treci de la o lume care crede că lauda de sine nu miroase a bine și care promovează modestia pe toate canalele, cum este societatea românească, la o lume în care să vorbești despre tine, să îți etalezi calitățile și să îți expui abilitățile este ceva nu doar firesc, ci și necesar ca să te afirmi în societate, nu este ușor deloc.
Având în cap aceste diferențe, am dus mai departe analiza mea empirică pe subiect și am primit confirmarea că aceste diferențe există. La un moment dat, ele devin evidente și chiar se pot contura ca un obstacol în calea celor care vor să iasă în față prin brand personal. Cei mai mulți cursanți ai mei au vorbit despre disconfortul pe care îl au mai ales față de gândul de a se autopromova în materiale video – ceea ce nu ar trebui să ne mai mire dacă privim lucrurile și din perspectiva diferențelor culturale și de mentalitate. Unii nu se simt confortabil nici măcar cu ideea de a posta zilnic poze sau mesaje și sunt mereu frământați de gândul că ar putea fi judecați. Pentru că – nu-i așa? – toți am avut un părinte care ne-a învățat să ne întrebăm inutil „Ce zice lumea?”.
De aceea, pentru români – și cred că în general pentru est-europeni – este mai întâi nevoie de implementarea unui mindset diferit, care să permită deschiderea către ideea de construcție de brand personal, de o renunțare la prejudecăți și o deschidere spre nou, spre asumare a propriei persoane și o trecere în secund a nevoii de validare din partea opiniei publice.
Însă până acolo e un drum lung. În mod cert, românilor le va mai trebui un timp să înțeleagă ceva ce americanii știu de mult, anume că brandul personal nu este doar pentru vedete și că autopromovarea este un fel de „must have” în dezvoltarea profesională. Până atunci, brandul personal va fi construit numai de cei care aleg să iasă din tipare și să se înscrie în rândul lumii globale a mileniului III.
Photo by Erik Eastman on Unsplash
