De la șah pat la șah mat, sau de la supraviețuire la reinventare
Sursa foto: pixabay.com
Mi-a plăcut mult șahul pe vremuri. Jucam des în cartierul în care am copilărit, tata ne învățase și organizam cu el campionate în cartier.
Există două opțiuni pentru finalizarea partidei:
Șah mat – este situația în șah în care regele jucător este atacat (este ‘în șah’) și nu există nicio mutare posibilă pentru a elimina atacul.
Șah pat – este situația în șah când jucătorul care e la mutare nu este în șah, dar nu mai poate face nicio mutare Este un fel de remiză.
Uram situațiile de șah pat; era așa, un fel de situație fără ieșire, nemulțumitoare, în care parcă pierdusem vremea, nu câștiga nimeni nimic.
Un șah pat am uneori senzația că este situația în care suntem acum. Parcă suntem legați de mâini și de picioare, nu putem ieși, nu știm ce se va întâmpla, când încrederea în ceilalți e pusă la încercare, ființa noastră se simte agresată, vulnerabilă, supraviețuirea a devenit cuvântul de ordine, explicit sau implicit. De la ”o zi bună/frumoasă” am trecut la ”sănătate”, #staysafe, #stayhome.
Îmi place însă să cred, să sper, că suntem cu câteva mutări înainte de șah pat sau continuarea partidei, astfel încât să avem un șah mat mai târziu. Aceasta pentru că, deși e vital să avem grijă de noi și de cei dragi, să stăm în izolare, este la fel de vital să ne uităm de sus la tabla noastră de șah și să gândim mutările viitoare. Scopul pe termen scurt este să fim bine, fizic, emoțional și cu o minte rațională; pe termen lung însă, scopul este să creăm, să re-creăm, să contribuim.
Fiecare dintre noi are trei anxietăți existențiale:
Cea de a lăsa ceva în urma noastră – copii, firmă, operă de artă, cărți, fiecare cu ”copiii” săi.
Cea de libertate – vine o vreme în viața noastră când vrem să fim propriii șefi, să fim (sau să avem senzația că suntem) independenți. Mulți oameni vor să își facă propria firmă, să fie coaches (a fost o modă în ultimii ani), se supărau pe firmele unde lucrau și voiau să își urmeze un vis.
Cea de a fi parte dintr-o rețea de oameni – aceasta vine din teama de singurătate sau nevoia de a fi în legătură strânsă cu oamenii despre care ne pasă. Această nevoie este puțin atacată acum. Spun puțin, pentru că avem șansa de a avea internet, atâtea platforme, telefoane inteligente, suntem departe de cei dragi, dar putem fi și aproape. Chiar avem mai mult timp, ne putem vedea și auzi mai des cu cei dragi: virtual, dar totuși e bine.
Cred că e timpul să ne gândim la primele două nevoi: cea de a lăsa ceva în urmă și cea de independență. E timpul să ne punem întrebări despre viitor, despre ce și cum va fi în vară.
Prin urmare:
Ce ne-ar bucura?
Ce ne-ar face să ne trezim dimineața cu energie și să fim nerăbdători să începem ziua?
La ce suntem noi foarte buni?
Ce ne plăcea să facem când eram mici?
Ce ne doream să fim când aveam să fim mari?
Ce-am vrea să spună despre noi copiii noștri (dacă avem copii)?
Dacă cineva ne prezintă unui grup mai mare, ce am vrea să spună despre noi? Ce lucru mare am făcut? Cu ce am contribuit la această lume?
Dacă răspundem măcar la aceste întrebări, sunt sigură că deja am făcut niște pași înainte! Iar tabla noastră de joc poate avea 64 de pătrățele sau 1064 sau câte vrem noi.
