De la telefonul fix la LinkedIn Jobs. Cum a evoluat industria recrutării într-un deceniu și jumătate
Au urmat patru interviuri, inclusiv cu managerul regional. Nu pot să spun că eram boboc în domeniu. Terminasem facultatea de management cu specializare în managementul resurselor umane. În plus, aveam experiență la un centru de îndrumare și consilier pentru tineret și aveam la activ și o bursă de specialitate în Helsinki. Dar numai după angajare am realizat cât de mult mai trebuie să înveți în acest domeniu. Sincer să fiu, este un proces continuu. Primul client al meu a fost Elbromplast, o companie franceză, care este încă clientul nostru, după atâția ani. Am învățat mult foarte mult din relația cu ei. Am fost și în Franța să văd cum lucrează acolo Adecco cu ei.
Mai este CV-ul relevant?
Cam așa erau angajările atunci, în 2004, candidații umblau cu CV-ul tipărit la ei. PrincIpalul mod de a intra în legătură cu angajații era să dai anunț la ziar: mare, mic, cu chenar, fără chenar, numai să fie, să citească oamenii despre tine. E drept că erau telefoane mobile, se foloseau în recrutare, mai ales pentru joburi de mangement, dar anunțurile în presa scrisă erau baza.
În 2004 -2005 conceptul de muncă temporară era la început, cadrul legislativ era în formare. Din păcate nici acum nu este finalizat, dar lucrurile sunt mai clare. Acum 17 ani, Timișoara cunostea boom-ul care avea să schimbe vestul și alte regiuni ale țării. Veneau investitori străini, găseau mână de lucru accesibilă și din abundență. Percepţia față de noi era că suntem un fel de agenți de asigurări – le trezeam neîncredere. Era o meserie exotică, pentru că lumea nu înțelegea ce facem. Încet, încet lucrurile s-au schimbat. Clienții au început să înțeleagă că are sens să investească mai mult în procesul de recrutare.
Cererea de muncă a crescut, iar posturile de radio au început să fie tot mai importante, să ia o parte din afacerile presei scrise. Curând, în vest nici ele nu au mai fost suficiente. Așa că am organizat echipe de gherilă, care se duceau în satele de lângă Timișoara și Arad și recrutau oameni pentru centerele logistice care abia se deschideau.
Internetul nu a devenit cel mai important mijloc de atragere a candidaților foarte repede. Cel puțin, nu pentru operatorii din industrie. În cazul lor, de la anunțurile din ziar am mers către site-urile cu anunțuri și licitații, de tipul Olx, lajumate.ro și altele. Folosim în schimb site-urile de joburi pentru poziții middle management sau pentru entry level în zona de servicii. Pentru posturile de top management avem o abordare directă – sunăm și stabilim o întâlnire. Așa a fost de la început și așa procedăm și acum. Deci CV-ul rămâne important, chiar dacă a evoluat de la hârtie, la video CV sau postat direct pe LinkedIn.
Ce urmează?
Ce avem de învățat din aceste evoluții atât de rapide de pe piața muncii? Noi recrutorii, am știut dintotdeauna că resursa umană este cea mai importantă. Acum, mai mult ca niciodată, afirmăm că fără angajați mulțumiți și motivați, nu vom putea păstra angajatorii în România, nu vom putea atrage unii noi și nu vom avea, prin urmare, nici dezvoltare pe termen lung.
Pentru unii angajatori poate părea o situație gravă faptul că nu găsesc angajați, dar trebuie să gândim în permanență că facem parte din piața europeană a forței de muncă. Uitându-mă în urmă la cei 17 ani de experiență în recrutare, pot să spun că nicio tehnologie de recrutare nu poate înlocui experiența pe care salariatul o are la locul de muncă – salariu, condiții de muncă, perspective de dezvoltare personală, recunoașterea contribuției la rezultatele firmei.
Florin Godean, country manager Adecco, liderul pieţei locale de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară (leasing de personal), lucrează de 12 ani în companie. Până la începutul anului 2011, când a preluat funcţia de country manager, a lucrat ca director de vânzări şi marketing în cadrul grupului elveţian. În 2004, a fost angajat pe poziţia de branch manager al sucursalei din Timişoara. Anterior, a lucrat timp de un an în Helsinki, în cadrul unui centru de informare şi consiliere pentru tineri. Născut în Timişoara şi absolvent al Facultăţii de Economie din cadrul Universităţii de Vest, Florin Godean a absolvit în 2010 şi cursurile unui program de management din cadrul şcolii elveţiene de afaceri IMD Business School.