Dilema prizonierului

Ironic, dar adevărat, în cadrul unui studiu (Cohen, 2003), un grup de cercetători a administrat virusul răcelii unor voluntari sănătoși cu obiectivul de a verifica legătura dintre fericirea individuală și rezistența sistemului imunitar. După 5 zile de carantină, voluntarii cei mai fericiți au demonstrat o rezistență mai mare la răceală.

Acest studiu mi se pare extrem de revelator în situația actuală. La toate nivelurile, de la individ până la națiuni, cu toții dorim să fim bine, să fim fericiți. Acesta este scopul pe care oamenii l-au urmărit de-a lungul timpului (I). Modalitățile adoptate însă pentru a ajunge la această stare de bine ne-au adus la limita modelului (II), iar alegerile pe care le facem în prezent vor impacta radical viitorul (III).

(I) Scopul omenirii. O scurtă istorie a fericirii.

Despre arta de a trăi bine se vorbește de 2 500 de ani. Grecii antici vorbeau de eudaimonia, un bun daimon, un înger păzitor sau să fii născut sub o stea norocoasă. Apariția creștinismului a schimbat dezbaterea întrucât, pentru acesta, adevărata fericire nu se poate găsi decât în viața de apoi. Abia în secolul Luminilor, Saint Just a scris: „fericirea este o idee nouă în Europa”. Este epoca în care „căutarea fericirii” a fost înscrisă în Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii (1776) ca drept inalienabil.

Secolul XIX însă, în timp ce aspirația la progresul social lua amploare, a dat naștere unui curent critic la adresa acestei căutări. Nefericirea părea mult mai autentică. Căutarea fericirii, percepută ca o grijă a burghezilor de a accede la confort este în consecință disprețuită. Flaubert dă o definiție plină de ironie: „Să fii prost, egoist și sănătos: iată cele trei condiții pentru a fi fericit. Dar, dacă prima lipsește, totul e pierdut.” Apoi s-a adăugat o critică și mai radicală: în definitiv, căutarea fericirii nu duce nicăieri. Fie pentru că fericirea nu ține decât de sensibilitatea individului (Schopenhauer) sau de condițiile sociale și economice (Marx), fie pentru că fericirea este o stare fugitivă, un „fenomen episodic” (Freud).

Dramele secolului XX i-au făcut pe intelectualii europeni și mai pesimiști, chestiunea angoasei devenind centrală în lucrările lor (Heidegger și Sartre), iar căutarea fericirii a căzut în desuetudine ca o utopie. Dar, după ce marile ideologii politice și-au arătat inaptitudinea de a face lumea mai bună și, prin prăbușirea lor, au subminat încrederea în progres – mit fondator al modernității – chestiunea fericirii a ieșit din nou la suprafață.

(II) Modalitățile de atingere a scopului. La limita modelului.

Lumea a ajuns la limita modelului nu astăzi, din cauza pandemiei. Eram deja de ani buni în pragul schimbării de paradigmă. Progresul a adus, într-adevăr, eliberarea de greutatea muncii fizice și, parțial, de tributul plătit naturii, dar asta nu a împiedicat atrocitățile. Noile ideologii au eșuat în misiunea de a face lumea mai bună, iar contextul economic și social s-a complexificat într-atât încât frumoasa mașină pe care am creat-o a început să ne scape din mână.

Digitalizarea. Uneori avem impresia că suntem în Matrix din cauza suprasolicitării, a supraactivității, a suprainteractivității, că omul se transformă într-o entitate productivă și consumatoare și că, devenind un demiurg, poate rezolva orice problemă. Și totuși, nu este așa.

Iar Yuval Noah Harari aduce un aspect esențial în dezbatere: „pentru prima dată în istoria umană, tehnologia face posibilă monitorizarea tuturor. […] dacă nu suntem atenți, epidemia ar putea să marcheze un important punct de cotitură în istoria supravegherii”, punându-se astfel acut problema vieții private.

Economia și ecologia. Creșterea, din punct de vedere economic, este infinită. Ea practic se produce în continuu de 12 000 de ani, de la revoluția neolitică și, teoretic, nu există niciun motiv pentru care ar trebui să se oprească. Și totuși, ne apropiam deja cu pași mari de limita modelului. Dacă cealaltă jumătate de omenire ajunge la același nivel de trai și consum ca noi, ceea ce le dorim din suflet, planeta riscă să rămână fără resurse într-un timp relativ scurt. Iar soluțiile alternative se lasă așteptate.

În 2019, țările Uniunii Europene și-au epuizat cota de resurse naturale anuale pe 10 mai. Concret, de pe 10 mai, noi am trăit pe credit. Un câștigător al premiului Blue Prize spunea lucid că „abilitatea omului de a acționa a depășit de departe capacitatea sa de a înțelege. Rezultatul este că civilizația se confruntă cu o furtună de probleme cauzate de suprapopulare, supraconsum, folosirea de tehnologii dăunătoare și inegalități majore.” Iar pandemia nu face decât să accelereze o situație deja critică.

Inamicul invizibil. Bill Gates a tras semnalul de alarmă din 2015 spunând că „dacă ceva poate omorî peste 10 milioane de oameni, cel mai probabil va fi un virus […] Am investit bugete enorme pentru a opri înarmarea nucleară, dar am investit foarte puțîn într-un sistem ce ar putea opri o epidemie”.

(III) Alegerile pe care le facem în prezent vor impacta radical viitorul.

Cooperarea. Așa cum spunea Yuval Noah Harari, „omenirea se confruntă acum cu o criză globală. […] Deciziile pe care oamenii și guvernele le vor lua în următoarele săptămâni vor contura […] nu doar sistemele noastre de sănătate, ci și economia, politica și cultura. […] Atât epidemia în sine, cât și criza economică ce rezultă sunt probleme globale. Ele pot fi rezolvate eficient doar prin cooperare globală”. Dar este această cooperare globală posibilă?

Timp de prea mulți ani omenirea a luat-o pe căi greșite. Credințe precum oamenii sunt egoiști, lăcomia e bună, altruismul este o iluzie, cooperarea este pentru fraieri, competiția este naturală nu sunt decât idei învechite așa cum o demonstrează știința.

Empatia. Biologistul evoluționist Frans de Waal arată că oamenii sunt animale sociale care au evoluat natural cu capacitatea de a avea grijă unii de alții. Psihologii au revelat că suntem echipați cu empatie, iar cercetătorii din neuroștiințe au identificat a 10-a secțiune a „circuitului empatiei” în creier care, în cazul în care este afectată, ne împiedică să înțelegem ceea ce simt ceilalți.

Compasiunea. Cercetătorii Greene și Cohen au descoperit că, atunci când subiecții văd imagini cu oameni cărora cineva le face rău, zonele din creier care se activează sunt aceleași cu cele activate în creierul mamelor care privesc fotografiile copiilor lor (Jack Nitschke). Mai mult, când participanților li s-a dat posibilitatea să ajute pe cineva (Rilling & Berns, 2002), porțiunile din creier care s-au activat au fost aceleași ca în cazul în care au primit o recompensă sau aveau o experiență plăcută.

O multitudine de studii sugerează că suntem natural înzestrați cu empatie, compasiune, încredere, bunătate, iertare, altruism și conectare socială și că acestea ne aduc beneficii enorme, fiind practic răspunsul la problemele cu care se confruntă omenirea în momentul de față.

Dilema prizonierului. Dacă ne întoarcem la punctul de plecare, acela că toți oamenii, individual și împreună, caută starea de bine, cred că momentul a sosit să revenim la valorile de bază. Fericirea obținută pe această cale este singura sustenabilă pe termen lung cu beneficii enorme ce merg de la sănătate la prosperitate.

Omenirea se găsește astăzi în plină dilemă a prizonierului: cooperăm sau jucăm fiecare pe cont propriu, cu riscurile de rigoare?

Eu cred în capacitatea omenirii de a face alegerea corectă, aceea de a construi fericirea împreună.

Alina PERRIN – Founder & CEO, SERMAN INSIGHT – are o expertiză internațională de peste 20 de ani, construită în multinaționale lider de piață, pe poziții de Director de Resurse Umane.

Completându-și experiența cu multiple cursuri și certificări în știința fericirii, Alina a creat în 2019 compania pe care o conduce astăzi și care are ca obiectiv construirea fericirii la nivel individual și organizațional, prin strategie, consultanță și programe de dezvoltare.

***

Articolul face parte din ediția nr. 266, mai-iunie 2020 a Revistei CARIERE.

Realizată sub tema umbrelă ”Noua dimensiune economică și socială – Testul Covid 19”, ediția cu numărul 266 va cuprinde subiecte și abordări ce vor avea în centrul atenției discuțiile fierbinți ale momentului: ce lasă în urmă pandemia și sub ce perspective economice, financiare, sociale ori emoționale ne creionăm viitorul.