Diminuează intensitatea vocii tale interioare
Fiecare dintre noi, în anumite etape din carieră, putem deveni un temut sabotor pentru noi înșine, pentru proiectele noastre de viitor. Parcă o energie antiperformanță și antireușită se amplifică de fiecare dată când vrem să ducem la bun sfârșit un proiect sau să începem unul și ne împiedică să fim mai aproape de rezultatul dorit.
Originea mesajelor care ne sabotează poate fi din copilărie, când am decis să devenim altcineva, pentru a corespunde cerințelor din exterior, pentru a ne adapta. Și uite așa, “Nu ești bun de nimic” a devenit “Nu sunt capabil, nu voi reuși niciodată”. Decât să ni se spună că nu suntem buni, mai bine ne spunem noi înșine, integrând mai ușor critica. Sabotorii pot veni și ca urmare a anumitor limite, cenzuri, ordini pe care ni le-am dat nouă înșine: “pentru că nu am reușit acum, nu voi mai lucra niciodată în astfel de companii”.
Cu cât am reprimat mai multe nevoi, cu atât aceste mesaje devin mai puternice și pot lua diverse forme psihosomatice, sabotarea reușitei, amenințări, cinism. Obiectivul sabotorului este să ne țină sinele vulnerabil, să ne determine să nu renunțăm la credințele interiorizate.
Care este discursul interior?
Cum ar fi să notăm gândurile negative pe care le avem în privința noastră, mesajele pe care le rulăm cel mai des? Să ne gândim la acele mesaje care hrănesc lipsa noastră de reușită, încredere și iubire față de acțiunile și comportamentele noastre.
Să vedem exact cui aparțin aceste voci – părinților, profesorilor? La ce eveniment sau experiență din trecut ne duc cu gândul? Când a fost nevoie să corespundem? Notându-le, putem apoi să le analizăm și să decidem care sunt cele care se aplică și se potrivesc acestui moment.
Ce simțim?
Când apare vocea critică, care este fantezia care ne invită să o credem și sub ce formă? Ce senzații și emoții ne cuprind? Să le recunoaștem prezența, să le numim și să le oferim spațiu. Când ne lovim, pentru a nu ne infecta, avem grijă de rana noastră, nu putem grăbi cicatrizarea. Tot așa, și gândurilor care s-au depus în timp, e nevoie să le oferim un loc, la distanță, pentru a putea deveni disponibili în prezent.
Același discurs dintr-o poveste din trecut va genera un viitor predictibil cu gânduri similare, pentru că mintea noastră colectează amintirile precedente. În prezent, putem schimba percepția unor stimuli externi și implicit putem schimba povestea pe care ne-o spunem. Putem reinterpreta informațiile pe care le percepem în legătură cu noi, dându-ne seama cum să ne simțim mai confortabili.
Dăm sonorul mai încet
Cum arată prezentul nostru, acum, că aceste mesaje au ieșit la iveală? Conștientizându-le, putem să le primim în vizită însă micșorându-le volumul, tonul, sunetul și vibrația.
Detașarea de mesajele inconștiente, imaginare vine din conștientizarea lor, a emoțiilor cu care vin însoțite și ancorarea lor în realitatea curentă. Dacă suntem capabili să contruim o poveste nouă odată, atunci vom reuși să o mai recreăm odată și încă o dată, până când va prinde rădăcini.
