Fascinanta călătorie a autenticității
A fi autentic este una dintre cele mai mari provocări pe care le poți avea în viață. Să fii TU cu adevărat presupune un demers conștient, asumat, plin de curaj și determinare pentru a depăși toate impedimentele inerente pe care le întâlnești atunci când vrei să te exprimi în lume.
Autenticitatea presupune un parcurs interior inițial, pentru ca, mai apoi, să poți să exprimi în exterior adevărul ființei tale. Iar această exprimare se manifestă în cadrul și prin intermediul relațiilor tale – fie ele relații de familie, iubire, prietenie, profesionale etc…
Relațiile te formează și tot relațiile te ajută să crești.
Dar să o luăm cu începutul…
Mare parte din percepția ta despre tine și despre lume s-a format în primii ani de viață. Iar aici influența majoră pe care au exercitat-o mai întâi părinții, apoi ceilalți adulți din viața ta (rude, profesori, cunoștințe etc), apoi mediul social este atât de adânc asimilată în ființa ta, încât este foarte probabil să ți-o fi însușit-o ca reprezentând Cine ești TU de fapt. Pentru că imaginea despre sine se creează în cadrul relațiilor. Iar exprimarea de sine se manifestă, de asemenea, în cadrul relațiilor.
Autenticitatea se învață în relații.
Astfel, în funcție de ce ai perceput în anii copilăriei – din partea adulților din jurul tău, atât la nivelul comportamentelor, cât și la nivelul exprimării afecțiunii – odată devenit adult, relațiile îți pot aduce fie „binecuvântări”, fie „blesteme” sau „traume”.
Pentru o persoană care a crescut într-un mediu plin de iubire, unde afecțiunea era exprimată firesc, cu empatie, înțelegere, susținere și spirit colaborativ, va fi mult mai ușor ca la vârsta adultă să se poată exprima liber, să aibă încredere în sine și curaj în a-și exprima autenticitatea, adevărul lăuntric.
Însă pentru cineva care de-a lungul anilor copilăriei s-a simțit constrâns(ă) să se încadreze într-o normă, într-un șablon – și care a învățat că aprecierea sau afecțiunea este condiționată de cât de bine se conforma unui anume tipar impus – a se exprima autentic este considerat de multe ori ca fiind ceva periculos, iar chiar mai des, este ceva complet necunoscut.
Este periculos, pentru că poți simți că riști să fii exclus dintr-un context social dacă exprimi în exterior ceea ce simți în interiorul ființei tale. Astfel, mintea îți poate fi inundată cu discursuri precum „așa ceva nu se face”, „dacă zici/faci asta vei rămâne singur(ă)”, „trebuie să fii/să acționezi doar așa pentru avea succes” etc.
Pentru cei care și-au luat repere exclusiv din exterior, fără a parcurge călătoria interioară a descoperirii de sine, întrebări precum „ce îți place cel mai mult să faci?”, „ce ai vrea să faci cu adevărat în viață?” sau „ce ar însemna pentru tine o viață împlinită?” pot fi întrebări încuietoare.
Și cu atât mai mult întrebările „Cine ești TU?” și „Ce e important pentru tine în viață?”.
Așadar, de-a lungul vieții noastre parcurgem o fascinantă călătorie a autenticității personale, în care relațiile pe care le avem cu ceilalți ne oferă atât repere, cât și contexte în care să ne formăm și să ne exprimăm ca persoane unice.
Iar punctul central – autenticitatea personală – este imposibil de a fi conturat în afara relațiilor.
Pentru că ne putem exprima pe noi înșine doar în relație – cu cineva sau cu ceva.
Este un joc al interacțiunii permanente. Inclusiv la nivel interior, putem percepe diferitele aspecte interioare ale noastre ca relaționând și conturându-ne personalitatea.
Astfel, putem spune că avem în interior mai multe „părți” ale personalității noastre – iar felul în care noi reușim să acceptăm și să ne conectăm la fiecare dintre aceste părți ne face nu doar unici, ci ne influențează semnificativ calitatea vieții.
Virginia Satir, supranumită „mama terapiei de familie” a consacrat o sintagmă care, dacă ar fi adoptată ca practică, ar avea puterea de a schimba lumea în care trăim: „Pace în oameni, pace între oameni”. (Peace within, peace between, peace among.)
Cu alte cuvinte, pentru a avea armonie în relațiile interumane, avem nevoie mai întâi să facem pace și să creăm armonia interioară.
Iar armonia interioară și pacea lăuntrică presupune o relaționare plină de iubire, acceptare și compasiune cu toate „părțile” noastre interioare.
În anii copilăriei, absorbim precum un burete tot ceea ce vine către noi. Nu avem „filtre” pe baza cărora să putem discerne, să facem evaluări sau clasificări. Însă, ca adulți, avem nu doar posibilitatea, ci chiar datoria de a deveni conștienți de cine suntem cu adevărat și de a ne exprima acest adevăr în lume. Și da, toate aceste lucruri se petrec în cadrul relațiilor.
Și totuși, cum se face că există atâta suferință, mai ales în cadrul relațiilor cu ceilalți?
Fie că este vorba de relații personale, de familie, profesionale sau sociale, unul dintre motivele principale pentru care ajungem să vorbim despre relații nefuncționale sau chiar toxice este că de foarte multe ori ajungem să fim copii în corpuri de adulți. Și, din păcate, nu prin prisma manifestării unei viziuni inocente asupra lumii – caracterizată de curiozitate, deschidere, onestitate sau jucăușenie. Ci, dimpotrivă. Prin prisma manifestării unor lipsuri, neîmpliniri sau chiar suferințe afective și care sunt ecouri ale unor nevoi neîmplinite – nevoia de validare, de acceptare, de apreciere, de conectare, de apartenență etc. Iar nivelul de împlinire personală depinde de calitatea relațiilor noastre.
Cum putem cultiva relații de calitate?
Ei bine, un prim pas ar fi să creștem. În sensul de a ne maturiza și a deveni conștienți că la vârsta copilăriei nu aveam capacitățile și resursele pe care le avem ca adulți.
Iar dacă ceva în interiorul nostru (o „parte” din noi) a fost lezat la un moment dat în copilărie, nu mai este nevoie să reacționăm în același fel și în calitate de adulți. De exemplu, dacă la școală ai avut parte de remarci răutăcioase din partea unui coleg atunci când ai făcut o greșeală la o prezentare, nu înseamnă că cel mai bine este să eviți să faci lucruri care te pot expune unor posibile greșeli și să nu ții niciodată o prezentare. Așadar, să păstrăm curiozitatea și să cultivăm acceptarea în toate relațiile noastre.
Copiii sunt expresia vie a curiozității. De câte ori nu ai simțit că rămâi fără răspunsuri atunci când un copil te întreabă parcă la nesfârșit „Dar de ce?…”.
Cum ar fi dacă ai pune un filtru de curiozitate și ai privi prin acest filtru toate interacțiunile tale cu ceilalți?… Cum ar fi dacă te-ai deschide către noi perspective și ți-ai permite ca relațiile tale să crească și dincolo de cadrele fixe cu care te-ai obișnuit?
Cum ar fi dacă ai vedea relațiile tale ca oportunități de a descoperi valențe noi ale personalității tale și care îți oferă posibilitatea să crești și să te cunoști mai bine pe tine, în loc să păstrezi un cadru de referință fix, de genul „eu așa sunt și gata”?
Exprimarea autentică în relații presupune curaj. Nu există garanții pentru relații perfecte. Însă cu siguranță orice relație este încă o ocazie de a (re)descoperi cine ești și de a re(crea) felul în care te raportezi atât la propria persoană – prin imaginea ta de sine – cât și la ceilalți – prin ce și cum transmiți ca mesaj și ca acțiuni.
Iar totul este precum un dans. Măiestria înseamnă nu doar să fii pe ritm și să execuți perfect tehnica mișcărilor. Înseamnă și să simți vibrația, trăirea și bucuria care se naște din conexiunea cu o altă persoană.
Pentru a atinge măiestria, ai nevoie de antrenament. E nevoie să împletești cunoașterea cu înțelegerea și cu practica. Pentru că armonia în relațiile autentice nu se întâmplă de la sine. Dimpotrivă. Dacă prin lucrurile similare reușim să ne apropiem de ceilalți, prin cele care ne diferențiază avem oportunitatea să creștem și să ne îmbogățim experiența de viață.
Și când începi să privești relațiile tale ca având un dublu sens – de la tine către ceilalți și de la ceilalți către tine – asemeni unui flux și reflux în care fiecare are oportunitatea de a (se) schimba și de a deveni mai bun, mai înțelept, mai iubitor, mai generos, mai blând, mai curajos, mai tolerant… și te las pe tine să completezi punctele de suspensie…, te asigur că realitatea ta se va schimba.
Oare dacă ar fi să începi chiar acum să observi și să armonizezi acest „dans”, care ar fi acea relație din viața ta către care ți-ai îndrepta mai întâi atenția?… Cum s-ar schimba viața ta dacă ai cultiva ritmul și conexiunea autentică în această relație?…
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 284
Pentru abonare, click aici
