Începe cu paşi mici! Demolarea şi reconstrucţia obiceiurilor tale
Într-o altă ordine de idei, de curând am discutat cu un prieten care îşi tot propune să-şi schimbe obiceiurile alimentare. Începuse un anume regim acum câţiva ani însă l-a abandonat, la fel cum clădirea despre care-ţi vorbeam mai devreme a rămas abandonată în bătaia vântului, a ploii, a zapeziii sau a caniculei, fără să fie finalizată.
Şi atunci m-am gândit la modul în care ne setăm şi vrem să avem obiceiuri productive.
Modul de setare al obiceiurilor a reprezentat şi reprezintă un interes din partea cercetătorilor. Dovadă sunt articolele şi cărţile dedicate acestui subiect. Nu vreau să-ţi vorbesc de modul în care să-ţi setezi noi obiceiuri. Ci mai degrabă de conştientizarea nevoii de analizare a obiceiurilor actuale.
Ţi-ai format obiceiurile de-alungul timpului şi tot ceea ce te reprezintă astăzi este o suma a obiceiurilor zilnice. De fapt, acum obiceiurile adânc întipărite reprezintă povestea pe care ţi-o spui zilnic. "Nu pot", "Eu sunt aşa", "Eu sunt genul care seară adoarme târziu", "Eu nu iau micul dejun" şi multe alte lucruri pe care ţi le spui zilnic. Acestea reprezintă nivelele unei construcţii la care trebuie să lucrezi în continuare astfel încât să le completezi cu noi obiceiuri productive.
Însă, dacă adăugarea de niveluri sau continuarea construcţiei nu este posibilă, poate ar trebui să regândeşti cu totul construcţia actuală. Poate că ai nevoie nu de adăugarea unor obiceiuri ci de un nou stil de viaţă, ce necesită demolarea vechilor obiceiuri şi reconstrucţia pas cu pas. Însă, la fel cum demolarea rapidă nu este eficientă fiindcă poate să afecteze alte construcţii din jur, la fel şi schimbările bruşte pot afecta alte arii din viaţă ta.
Începe cu paşi mici şi iartă-te pentru greşelile de pe parcurs. De fapt, nici măcar nu sunt greşeli, sunt experienţe care te ajută să fii mai conştient de ceea ce eşti dar mai mult, să decizi ce fel de persoană vrei să devii.
Îţi urez succes în construirea obiceiurilor tale productive!
Costin Ciora este Consultant în Productivitate și lector universitar doctor la ASE București. Este autorul cărții „Analiza performanței prin creare de valoare” și co-autor la numeroase articole de profil academic pe subiectul analizei economico-financiare. După mai bine de 7 ani de cercetare în mediul academic și 6 ani de antreprenoriat, Costin se concentrează în prezent pe studierea productivității individuale, intrucât după spusele sale, nivelul de productivitate al angajaților determină performanța organizațională. Este Digital Certified Coach și prin intermediul programelor sale de productivitate, contribuie la identificarea tiparelor care conduc la scăderea productivității, precum și la soluții pentru transformare. Află mai multe despre Costin Ciora pe site, pe pagina de Facebook sau pe Profilul de LinkedIn.