Intimitatea fragmentată în mediul online
Una dintre cele mai mari dorințe ale noastre este să aparținem. Unui grup, unei comunități, unei echipe. Este nevoia de a fi legat de cineva, de a fi un element constitutiv într-un ansamblu. Sentimentul de apartenență este cel ce a facilitat dezvoltarea, progresul și înțelegerea între membrii unei organizații.
Nevoia noastră este să fim plăcuți de cei care sunt importanți pentru noi, să ne simțim doriți, să contăm în interacțiunile cu ceilalți.
Cât de profundă este această conectare?
La reuniunile față în față, manifestăm bucurie față de persoana pe care o întâlnim printr-o strângere de mâna, prin zâmbet și căldura din voce.
Este mai greu să ne exprimăm bucuria și admirația față de o persoană prin mesaje. Mesajele scurte, rapide și impersonale diminuează profunzimea și calitatea conexiunilor noastre cu ceilalți.
Oxitocina, numită și hormonul atașamentului stă la baza sentimentului empatiei și a conectării sociale. Creierul nostru secretă mai multă oxitocină atunci când interacționăm cu persoanele din grupul de apartenență. Oxitocina favorizează protejarea intereselor de grup de către membri, în defavoarea intereselor individuale sau ale altui grup cu caracteristici diferite.
Al doilea liant pentru susținerea conectării este sistemul neuronilor oglindă. Simpla interacțiune cu cineva care zâmbește activează o parte din aceiași neuroni care ne declanșează și nouă zâmbetul. Simțim cum celălalt aproape că zâmbește în creierul nostru, ceea ce ne face zâmbitori și capabili de a întoarce zâmbetul.
Însă, nu o facem natural, în mod implicit – oglindim și empatizăm mai ales cu persoane care se conformează cu propriile noastre valori, principii morale și interese.
Intimitatea incompletă în mediul digital
Din ce în ce mai mult, în orice mediu, ne dorim eficiență – vrem să ajungem la cât mai multe persoane prezentând aceleași informații. Dansul atașamentului în mediul digital devine mai lent, pentru că invitația de a exista în prezența altei persoane nu s-a instalat pe deplin. Nevoia de a ne simți special nu este îndeplinită. Nu există nici o încălzire înainte de a intra pe terenul pentru socializare și astfel, nici o certitudine că este un mediu sigur și nu vom fi răniți.
Lipsa conexiunilor profunde poate contribui la sentimentul de neîmplinire, stimulând căutarea obsesivă. Cu cât căutăm mai mult, parcă găsim mai puțin. Nevoia de apropiere nu este niciodată satisfăcută, de aceea suntem într-un labirint în care credem că avansăm sigur dar de fapt rămânem fix în același loc, în care se instalează detașarea emoțională.
Nu mai suntem disponibili, accesibili si nu mai este suficient să ne aflăm în prezența cuiva pentru a crea o conexiune. Avem nevoie de mai multe resurse pentru a asculta cu toată ființa persoana de lângă noi și să îi înțelegem nevoile. Dezvoltarea unei atitudini de interes sincer față de cel care vorbește, atât în mediul online, cât și offline se poate dezvolta pe baza unor experiențe multiple, antrenând ascultarea activă.
Foto: freepik.com
