Într-o lume a tehnologiei, oamenii fac diferența
Experiența generală a gestionării unei afaceri și a responsabilității față de oamenii din jurul tău, este cu siguranță cea mai importantă. Industria financiară este într-o continuă schimbare. Ne trebuie oameni foarte adaptabili și care să vrea să o ia de la capăt în momentele de schimbare. Pentru noi, schimbarea este foarte importantă atunci când aceasta vine să onoreze promisiunile asumate în fața clienților. Latura umană este, de altfel, foarte importantă și ea.
Când am lansat Provident în România, am căutat să aducem în echipă oameni cu un spirit antreprenorial dezvoltat. Oameni care pot gestiona proiecte multiple, din zone diferite și care să ia decizii rapid. În continuare specificul acestei companii este natura sa antreprenorială, mai ales când ne referim la echipa de vânzări, unde nu ne uităm doar la volumul de vânzări generat de un agent, ci mai ales la cât de sănătos este, pe termen lung, business-ul generat de el.
Anul acesta am împlinit 10 ani de la intrarea pe piața din România și am încercat să contabilizăm tot ce am făcut bine aici, inclusiv din punct de vedere management. Rezultatul a fost că mare parte din echipa cu care am pornit la drum în 2006 se află încă în companie. Remarc însă din ce în ce mai mulți oameni care nu mai sunt atrași în a-și construi o carieră într-o singură companie. Acest lucru îngreunează procesul de management al unei companii, problema turn-over-ului, mai ales în unele departamente, fiind una extrem de reală și de dureroasă, mai ales din punct de vedere costuri.
Deși a fost un început de an «exploziv», în care am crescut foarte puternic echipa, am angajat în mai puțin de o lună peste 3.500 de agenți de vânzări. În continuare căutăm să ne extindem și să angajăm colegi noi, atât în zona operațională și de vânzări, cât și în zona de back-office, din sediul central, din București. Este provocarea cea mai mare momentan, să găsim și să atragem oameni cu experiență și determinați. Piața instituțiilor financiare nebancare este o piață foarte dezvoltată, însă atrage mai puțini candidați decât piața bancară.
Din perspectiva celor 15 ani petrecuți în cadrul Provident pot oferi câteva sfaturi celor care încă nu știu ce drum vor să apuce în carieră: să caute o companie cu succes pe piață – acest lucru înseamnă că învață de la cine trebuie. Apoi să aibă răbdare – 100 de lei în plus pe lună nu este un câștig strategic care să îi facă să plece după câteva luni. Abia la trei ani după angajare un tânăr poate spune dacă s-a plafonat sau nu la un anumit job. Și, în final, să aleagă o companie care îi poate oferi mai multe variante de carieră. Mulți tineri veniți pe o anumită poziție se îndreptă către alt domeniu, care li e pare mai interseant, pentru care ”sunt făcuți”.
Şi-a început cariera imediat după absolvirea studiilor universitare la College of Dunaújváros, Technical Management, în Ungaria, şi are un MBA la Universitatea Corvinus din Budapesta. S-a alăturat echipei Provident Ungaria, în poziţia de development manager şi de atunci a evoluat constant în cadrul companiei, ocupând diferite funcţii de management în departamentele de vânzări, operaţiuni sau business development, din cadrul filialei din Ungaria a Grupului. Din august 2014, Viktor Boczan a preluat conducerea Provident Financial Romania şi conduce acum o echipă de 4.500 de oameni.