Leadership Integral Conștient (I)
Spiritul masculin, dominant, agresiv, competitiv – și-a luat în toate epocile rolul de a conduce; în politică, afaceri, cultură și societate. Dintre cele două condiții de mai sus, libertate și constrângeri, în mod sigur o asigură din belșug pe a doua. Leadership-ul conștient este cel care înțelege diferențele de natură interioară a lucrurilor; feminin, masculin. Nu există leadership feminin sau masculin, există leadership bun (conștient la natura lucrurilor) și prost (inconștient).
În al doilea rând, leadership-ul conștient mai înseamnă și o înțelegere a felului în care dezvoltarea psihologică și nivelul de conștiință pe care se găsesc angajații la un moment dat influențează desfășurarea proceselor din interiorul unei organizații (iar acest gen de căutare interioră, apropo, este o preocupare eminamente de natură feminină).
În acest articol voi prezenta o versiune mai bună de leadership conștient din perspectiva echilibrului feminin-masculin, urmând ca în următorul să arăt care este legătura între nivelul de conștiință organizațional și leadership.
Polaritate
"Te-ai întrebat vreodată de ce viața pare că vine în perechi? Toate lucrurile pe care pui preț nu sunt decât părți ale unei perechi? Deciziile se iau între două alternative? Dorințele se bazează pe opoziții?" (Ken Wilber, Fără Granițe, Editura Elena Francisc, pag 488). Înăuntrul tău există două naturi interioare, permanent aflate în conflict, dar și îmbrățișându-se una pe cealaltă și negociind una cu cealaltă în fiecare zi: natura ta feminină și cea masculină. Ambele îți aparțin, pe niciuna nu o poți renega.
Cuvinte care exprimă natura feminină: pasivitate, luna, noapte, intuiție, rece, plăcut, moale, întunecat, "a fi", relație, cooperare, informație, întrebare și ascultare, structură, pământ, încet, umiditate, fluid, moarte, calm, nemișcare, slab, submisivitate, civilizație estică, multi-tasking, grijă, responsabilitate, comuniune, conectare.
Cuvinte care exprimă partea masculină: activitate, agresivitate, soare, zi, logic, fierbinte, tare, luminos, "a face", "a avea", gălăgios, direcție, a spune, autonomie, funcție, cer, repede, uscăciune, energie, materie, naștere, expresivitate, mișcare, puternic, dominant, mare, civilizația vestică, single-tasking, justiție, drepturi, reguli.
Foarte puțini oameni sunt gata să-și îmbrățișeze în mod natural și firesc ambele lor naturi interioare. Felul masculin în care suntem crescuți (cu preț pe imaginea de sine și separație între sexe) ne obligă la retragerea din fața acestor teorii – mai ales pe noi, bărbații. Iar femeile suferă de pe urma sindromului "femeii puternice" – nimic altceva decât o masculinizare forțată. Femeia puternică este cea care, la fel ca un bărbat puternic, are încredere și se folosește de ambele sale naturi interioare.
În mod evident, natura funcționează bine prin îmbrățișarea ambelor sale laturi. Natura vine unită, noi setăm granițele. Noi împărțim binele de rău, frumosul de urât și adevărul de minciună, femininul de masculin – ca să le putem înțelege. Dar apoi tindem să uităm că noi suntem cei care am separat astfel lucrurile și pentru ce am făcut-o. Noi suntem cei care, până la urmă ajungem să ne iubim atât de mult conceptele încât uităm că nu sunt naturale.
Educația formală de astăzi și din ultima sută de ani este una care ne învață să punem granițe.
Ce este masculin și ce este feminin în organizații la ora actuală?
Procesele, procedurile, evaluarea performanței, ierarhia, simbolistica statutului sunt masculine: de la felul în care sunt gândite până la felul în care sunt comunicate, implementate, urmărite. La fel și organizarea spațiului de lucru, ținuta implicit sobră, arhitectura clădirilor de birouri. La fel și felul în care sunt organizate și se desfășoară ședințele: liniar, ierarhic, cu scopuri clare.
Comunicarea organizațională ar trebui să fie feminină și nu este nici pe de parte astfel. Și cele menționate mai sus ar putea fi transformate astfel încât să reprezinte mai bine natura feminină a lucrurilor (și, prin urmare, să devină integrale). Dar dacă ar fi să modificăm ceva astfel încât această modificare să fie generativă, transformatoare pentru restul proceselor, acest lucru ar fi comunicarea. De lipsa de comunicare se plânge toată lumea din organizații. În toate poll-urile apare acest deficit.
Iar comunicarea înseamnă ascultare + vorbire. Feminin + masculin. Ceea ce lipsește cu adevărat este ascultarea. Da, este un atribut pur feminin, înrudit cu toleranța, relaționarea, pasivitatea, permeabilitatea, emoțiile, înțelegerea, observarea. Toate acestea sunt în multe companii interzise de facto sau tacit. În altele nu au loc.
Ascultarea și comunicarea directivă nu se exclud și nu trebuie efectuate de persoane de sex opus. Fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, suntem capabili s1i de una și de cealaltă. Atunci când devenim conștienți de naturile noastre interioare.
Dacă citești biografiile oamenilor care au schimbat lumea și te întrebi de ce au rămas faimoși atâta timp (milenii, chiar), vei descoperi aceleași ingrediente: o cauză dusă până în pânzele albe (natura masculină), dedicată altora, celor mulți, omenirii (natura feminină): Mahatma Gandhi, Mother Tere-sa, Steve Jobs, Nikola Tesla, Elon Musk, Cleopatra, Ioana D'Arc, Rosa Parks, Eva Peron, Malala Yousafzai, Jesus, Buddha, Martin Luther King Jr., John Lennon și Charles Chaplin. Leadershipul integral nu are legătură cu domeniul (politică, societate, cultură, afaceri): ci cu îmbrățișarea ambelor naturi interioare.
Viitorul Leadershipului
Din ce în ce mai mult, prin forme cum sunt cooperativele și sindicatele agricole, formele de organizare holacratică, crowdfunding, crowd-legislation, lumea își restructurează forma sa piramidală în unități funcționale mai mici care sunt autonome, independente și care se auto-gestionează.
Puterea devine un atribut mult mai ușor de câștigat dar și de pierdut. Facebook, Wikileaks, Google – distribuie informație fără granițe. Toată această mișcare nu este decât întruparea unei nevoie de relaționare și informare (feminin), multă vreme ținută în frâu. Deciziile sunt din ce în ce mai mult luate "în masă" (feminin) nu de către un "reprezentant" (masculin). Este adevărat că sunt tendințe. Poate incipiente, poate deja mature. Dar toate prefigurează o îmbrățișare mai fățișă a ambelor naturi interioare. Există încă leaderi ca Donald Trump sau Vladimir Putin care pun accentul pe atribute eminamente masculine în leadership (afișarea puterii, forței, decizii autoritare) și concepte solide pe care se bazează funcționarea lumii: naționalism, izolaționism. Imigrația, problemele ecologice, transnaționalismul economic – sunt doar câteva procese care au nevoie de o abordare integrală. Și există deja leaderi care par să asculte de alte reguli interioare: Emmanuel Macron, Justin Trudeau.
Viitorul leadershipului economic este cel în care mici unități de producție vor trebui conduse mai degrabă prin forța unor idei complet împărtășite – mai degrabă decât de leaderi puternici. Leadershipul va însemna mai degrabă aranjarea unui cadru de lucru și din ce în ce mai puțină ghidare, control, motivare și direcționare. Astfel, leadershipul va deveni din ce în ce mai puțin masculin și din ce în ce mai mult integral (atât masculin cât și feminin). Sir John Whitmore, părintele coachingului, afirma că ceea ce face coachingul este să genereze un soi de leadership cu o mai mare responsabilitate și înțelegere în egală măsură. Poate că îți dai deja seama că responsabilitatea are o natură masculină în timp ce înțelegerea este prin excelență feminină. Un astfel de leadership va schimba percepția în rândul subordonaților. Jeff Bezos este un astfel de leader: analitic, determinat, enervant (masculin) pe de o parte și intuitiv, atent și jucăuș (feminin).
Cum transformi o cultură organizațională masculină într-una feminină prin ascultare
Procesele și procedurile: lasă-i pe cei afectați de ele să le creeze. Elimină departamentele de metodologie, administrativ, compliance care "fac proceduri". Iată câteva resurse valoroase: https://journal.leadwise.co/7-movements-that-will-help-you-understand-the-future-of-work-a65624c4afd1
Evaluarea performanței: să fie făcută de clienți și furnizori (cei interni și cei externi). Să fie făcută și upwards – șeful să fie evaluat de către subalterni.
Ierarhia: cât mai plată (holacrație).
Promovările: trebuie să fie cerute de către cei interesați și certificate/ aprobate de viitorii subalterni.
Organizarea spațiului de lucru: auto-organizare (spargerea silozurilor s1i departamentelor, aranjarea în funcție de fluxuri).
Ținuta implicit sobră: eliberarea de formalități și coduri vestimentare.
Arhitectura clădirilor de birouri: ecologică, clădiri joase în natură. Integral City este un proiect dedicat acestui scop.
Ședințe: spontane, chiar și fără scop sau eliminarea completă. Odată cu aplatizarea nivelurilor ierarhice va scădea și numărul de ședințe inutile.
George Bragadireanu este consultant și coach certificat internațional pentru dileme de business, leadership și conducerea inovației organizaționale. Este primul autor internațional care propune aplicarea teoriei integrale în inovația de afaceri. Este fost director de bancă, actualmente antreprenor în educație, traducător al câtorva cărți despre leadership și inovație și autor al The Leadership Spark: The New Integral Technique To Ignite Your Creative, Innovative, And Strategic Leadership, educator și promotor al curiozității și leadershipului prin coaching. Are practici extinse în meditație, dans contemporan, improvizație teatrală, participă la concursuri de alergare montană și susține cauze sociale legate de performanțe excepționale ale elevilor români. Se declară fericit alături de cei doi copii și de soția sa implicată în activități de ecologie. Îl poți găsi pe www.georgebragadireanu.org și pe www.theleadershipspark.com.