Minunata lume a lui ‘’Particip, dar nu mă implic‘’

E frustrant să cunoști și să lucrezi cu oameni pe care nu îi interesează nimic și nu își doresc nimic. Mi s-a întâmplat a doua oară anul acesta.

Meseria mea: soft skills trainer – în limbaj corporatist, instructor/ antrenor pentru relații interpersonale – în limba română. Un curs obișnuit, de o zi, cu 12 participanți români, manageri într-o companie internațională cu operațiuni în România. La începutul cursului adresez o întrebare de calibrare: Ce vrei să înveți la cursul acesta? Fiecare participant răspunde, mai putin Tudor (nume fictiv, ce îl înlocuiește pe cel real), care spune sec, uitându-se în ochii mei: ‘’Nimic’’. Chiar nimic? Nu ai nici o curiozitate, chiar și fără legătură cu subiectul cursului? ’’Nu, nimic’’.

Ok, depășesc momentul și încep lupta. Lupta cu mine: să înțeleg de ce, să abordez altfel, să îl atrag și să îl convertesc de la ‘’nimic’’ la ceva, la orice este relevant pentru el, la orice îl poate face mai bun pe el și pe oamenii pe care îi coordonează.

Răspunsuri la întrebări individuale: nimic.

Contribuție la discuțiile în echipă: nimic.

Participare la jocurile de rol: nimic.

Întrebări personale legate de orice: nimic.

Opinii legat de subiectele discutate: nimic.

Comentarii sau sugestii în calitate de observator la activitățile colegilor: nimic.

Exprimarea celor învățate în cuvinte proprii: nimic.

Acord sau dezacord, alte perspective: nimic.

Completare Jurnal de Învățare: nimic.

Dorință să aplice în practică din cele învățate: nimic.

Tema cursului: dezvoltarea competențelor de influență a comportamentelor periculoase (Safety Leadership). E genul acela de subiect în care succesul cursului nu depinde doar de dobândirea unor noi cunoștinte. Din experiență, învățarea apare doar dacă reușesc să construiesc încredere, implicare și emoții, momente de disonanță cognitivă urmate de descoperire personală.

Mă gândesc că poate nu avem chimie; nu poți să ai chimie chiar cu toți oamenii pe care îi întâlnești. Ajung în punctul în care îi spun că dacă nu vrea să fie la acest curs este liber să plece, fără nici o consecință neplăcută. Bineînțeles, răspunsul primit este tot unul negativ.

Știi vorba aia: Participă dar nu se implică? Tudor întruchipează din plin această atitudine.

Două zile de curs pe banii companiei în care singurele lui replici au fost ‘’nu’’ și ‘’nimic’’. Cafeaua, apa și prânzul au fost bune, participantul ‘’nimic’’ s-a bucurat de ele, în pauză am glumit împreună cu el și cu colegii lui de muncă și la final am primit și evaluări foarte bune. Oare cum e să trăiești așa?

Deși sper ca totuși măcar o parte din ce colegii lui au găsit util să lucreze în timp și în mintea lui, mă simt super frustat!

Să fie adevărat: chiar nu poți să îi ajuți pe oamenii care nu vor sa fie ajutați? Sunt blocat și mă întreb cât e din cauza mea și ce pot face mai bine. Cu toată experiența mea de trainer și cu toată teoria învățării din lume, cu participantul ‘nimic’’ am reușit ‘’nimic’’.

În cartea „1984”, George Orwell și-a imaginat o lume în care oamenii nu mai găsesc plăcere și alinare în nimic. Închid aici, spunându-mi ca e doar un accident și că nu așa sunt oamenii din „Minunata lume nouă” descrisă de Aldous Huxley. Sunt oare mulți așa, în jurul nostru?