Muncesc ca să trăiesc. Și vreau să trăiesc și când muncesc
Vă scriu acum din Bali! Sunt într- o călătorie de 1 an de #workfromeverywhere pe care o visez de mult timp și care deja mă provoacă, mă crește, mă uimește și pe care sper să o documentez cât mai curând într- o carte. Încă nu i- am dat un nume, pentru că vreau să sintetizez învățăturile principale, dar din ceea ce mi se întâmplă, pare să fie despre Self Leadership. Pentru mine, cel puțin, la asta se rezumă tot ceea ce experimentez aici. După ce mi- am petrecut 2 ani de zile în pandemie lucrând cu lideri și repetând de mii de ori că nu ne întoarcem la niciun normal, ci că trăim deja o nouă realitate, un nou normal, am zis să nu- l mai predic, ci să- l trăiesc și să- l documentez. De 6 luni, de când am plecat, provoc tot ceea ce știam despre muncă și viață.
Ce a contribuit la schimbările mele de paradigmă? Acum foarte mulți ani am văzut un TEDx cu un designer care spunea că a decis să- și ia pensia anticipat. Astfel, împreună cu familia, o dată la 5 ani pleca undeva pentru 6 luni, 1 an. Și asta a rămas cu mine. M-am gândit, eu de ce nu aș face la fel? Până la urmă, am discuții dese cu prieteni și, dacă dăm conținutul la o parte, ceea ce aud sunt amânări și imposibilități. Nu, nu vreau să trăiesc pentru lucrurile pe care le- aș putea face la pensie și nici nu mai vreau să îmi pun obiective fictive, care, odată atinse, îmi vor aduce împlinirea și fericirea. În calitate de coach care ghidează cariere atât pentru corporate cât și pentru antreprenori, a trebuit să- mi pun câteva întrebări grele. Cred că pentru a ține un spațiu cât mai sigur și cuprinzător pentru clienții mei, trebuie să cresc și să învăț continuu. Am trecut eu însumi prin mai multe transformări de carieră și tranziții antreprenoriale. Sunt la bază inginer, am activat în Sales, Marketing și HR, am lucrat în companii mici, corporații cu până la 300.000 de angajați, cât și la guvern. Am avut în viață o serie de încercări medicale menite să genereze introspecții despre sensul vieții, am făcut un burnout, am avut crize de identitate, am divorțat, am ratat promovări și start- up- uri, dar am și câștigat câteva și am reușit să cresc unele cu sens. Ce am observat la clienții mei corporate este că, cei mai mulți dintre ei au o dorință de a deveni antreprenori. Acest lucru pare să vină cu o anume libertate, echilibru și îndeplinirea visurilor. Dacă dorința asta nu este acolo, ceea ce își doresc este să fie văzuți, să aibă joburi cu mai mult sens și să aibă impact pozitiv în societate. Ce observ la clienții mei antreprenori este că rareori acest lucru se întâmplă. Dimpotrivă! Antreprenoriatul vine cu o serie de provocări care, la început, vin cu mai multă muncă, mai multă presiune și un dezechilibru generalizat.
Am spus- o și o să o mai spun: călătoria antreprenorială este una dintre cele mai dure provocări pentru dezvoltarea personală. Ceea ce vine mână în mână cu dezvoltarea modelului de business este realizarea că poți să fii, pentru tine, cel mai rău șef pe care l- ai avut. Asta înseamnă că noile responsabilități vin cu o presiune foarte mare și trebuie să începi să lucrezi cu propriile convingeri, nevoi de certitudine și control, paradigme mentale, dorințe și năzuințe. La ce aspiră antreprenorii cu care lucrez este să aibă modele de business în creștere, dar să și trăiască tot acest parcurs conștient. Să aibă, de fapt, mulțumirea, împlinirea și starea pe care și- o doreau dincolo de obiectivele la care vor ajunge.
De ce am făcut această paranteză, poate va întrebați… Pentru că am ajuns la aceleași realizări în tranziția mea de carieră antreprenorială. Am avut șansa, poate, să observ aceste lucruri devreme și să pot să- mi fac un WORK & LIFE Design dincolo de cutume și norme. Dar acest lucru este, în fapt, posibil oricând. El vine odată cu realizarea că ceea ce îți dorești în legătură cu cariera și viața nu este un răspuns din exterior.
Este, mai degrabă, la intersecția interiorului cu exteriorul. Carierele, activitățile, sarcinile nu au un sens intrinsec! Tu dai acel sens. Și pe acest raționament tu îți poți lua și responsabilitatea și libertatea pe care ți le dorești. Poți alege! Întrebarea simplă pe mi- am pus- o eu și pe care vă invit și pe voi sa v-o puneți este următoarea: Eu trăiesc ca să muncesc sau muncesc ca să trăiesc?
Având în vedere că petrecem aproximativ două treimi din viața activă muncind, răspunsul pare că este deja dat. Este „by design” că am trăit pentru muncă până acum. Dar ceea ce ne- a arătat pandemia este că nu trebuie să fie neapărat așa. Eu nu cred în „work/ life balance”. Există doar viață. Și ceea ce ne- a adus în conștiință perioada asta este că, de fapt, ele se împletesc mult mai mult decât credem. Și că se poate și altfel. Ceva ce era considerat „normal” poate fi provocat și putem să- l negociem și să- l alegem. Acest lucru deschide arena unor noi paradigme, dar și o serie de avantaje competitive pentru angajatorii care au înțeles noile nevoi și desenează deja, conștient, moduri de lucru adaptate. Răspunsul meu este că muncesc ca să trăiesc.
Și, ca să provoc și mai tare paradigmele de gândire, adaug că vreau să trăiesc și când muncesc. Și asta este deja o nouă dimensiune. Asta, pentru mine presupune următoarele: 1. Că aleg cum arată programul meu de muncă 2. Că aleg la ce vreau să contribui și cum 3. Că aleg felul de muncă principal 4. Că gestionez conștient starea din care lucrez.
Cum am ajuns aici? Am plecat de peste 6 luni, pe 14 februarie 2022, cu câteva zile înaintea războiului din Ucraina. Nu a fost deloc o decizie spontană, ci una planificată atent. După cum spuneam mai sus, am văzut acel TED acum aproximativ 7 ani de zile și mi- am dorit asta. Tranziția mea antreprenorială a fost și o călătorie de eliberare și construirea mea din interior spre exterior. Astfel, pentru că am avut „șansa” să ard etape și să urc trepte ierarhice în corporate relativ devreme, asta a venit și cu un anume sindrom al impostorului. Deși conduceam echipe, nu am simțit întotdeauna că știu să fac asta sau că merit ceea ce mi se întâmplă. Când am trecut în antreprenoriat, năzuința mea a fost să pot monetiza singur: eu, mintea mea și un laptop.
Ca atare, primul lucru pe care l-am provocat în 2016 a fost să nu am un birou. Sunt cunoscut în social media ca tipul cu #officetoday pentru că lucram din cele mai neobișnuite locuri. Am lucrat din cele mai bune cafenele, din trenuri, din coworkinguri, de pe plajă, din cele mai frumoase locuri din lume. Am observat că această mișcare a mea atrage multă admirație, cât și invidie. Mulți oameni își doreau să poată face la fel și ne întâlneam în locurile alese de mine. Era deja o pasiune să descopăr cele mai frumoase și speciale locuri. Mă vedeam și mă văd încă cu clienții mei așa.
Când am început asta, nici nu concepeam că nu îmi iau sacoul dimineața și să mă duc la biroul meu obișnuit. În 2019, mi- am pus pe vision board să fac coaching online din Bali. Îmi plăcea Bali, pentru că avea o energie aparte și pentru că am realizat că pentru o chirie bună în București și Cluj, aici poți avea o vilă cu piscină și o priveliște frumoasă. Mi-am dat seama că ies pe profit doar din chiria din București. Mulți colegi au zâmbit la ideea asta. Părea puțin probabilă și percepția generală era că nu prea se poate face coaching online și cu atât mai puțin training. Pandemia nu era la orizont. Eu mă uităm însă la niște MCC (Master Certified Coaches) internaționali care lucrau în principal online încă de atunci. În mai 2021, după o perioadă foarte intensă de muncă mi-am dat seama că fac exact tot ceea ce fac oamenii cu care lucrez. Amân să fac ce îmi doresc, de fapt, până la îndeplinirea unor condiții externe favorabile. Amânările pe care le auzeam în jur sunau cam așa: „când voi avea X sumă de bani, îmi voi permite”, „când vor crește copiii…”, „când se va întâmpla X la muncă…”, „când voi ajunge la ….”. Astfel mi-a luat 6,7 luni să îmi aranjez planurile. Mi-am făcut un buget lunar cu care să fiu confortabil și să pot trăi ok chiar dacă nu mai am niciun client. Mi-am digitalizat actele și operațiunile pe firme, am delegat semnături, am trecut pe cele electronice unde s- a putut, am multiplicat bankingul și conturile, am povestit cu apropiații și familia (nimeni nu mă credea, inițial), am negociat cu partenera mea, am așezat operațiunile cu partenerii de business, am găsit căi pentru a servi clienții în hybrid learning. Am lucrat aproape 6 luni din Thailanda și acum din Bali. Cifra de afaceri a crescut, clienții mei sunt fericiți, am trăit mai conștient și am crescut accelerat. Am făcut mai mult sport, am explorat și am scris mai mult. Am fost mai prezent în Media și în online decât înainte și m- am putut conecta sincer și profund, video, cu toți cei care și-au dorit și au perceput asta ca posibil. Îngrijorările că aș „ieși din piață”, că ar merge mai prost business- urile, că … nu s- au adeverit. Dimpotrivă!
Cum arată programul meu de muncă? Prin design, am ales să lucrez 3 zile pe săptămâna, de oriunde! Astfel, lucrez, în principal, marțea, miercurea și joia. Și spun în principal pentru că nu îmi iese complet încă. Provocarea la mine este că îmi place nespus ceea ce fac. Îmi dă sens, simt că am o contribuție care aduce valoare, câștig cât îmi doresc și trăiesc cum îmi doresc în cea mai mare parte. Am un #jobby = un hobby care este și job. Nu este perfect și sunt aspecte mai puțin plăcute pe alocuri, dar am învățat și încă învăț să nu mai caut asta. Problema atunci când îți place foarte mult ceea ce faci este să te oprești. Să te odihnești. Este problema activiștilor, celor care lucrează în ONG-uri cu mult sens, doctorilor cu zel, psihologilor implicați, antreprenorilor, angajaților pasionați etc. Astfel, mi-am dat seama că și atunci când lucrez în alte zile (de exemplu, scriu acest articol din concediu), contează starea din care o fac. Dacă este din flow, curge fără presiune și atunci până și munca este odihnitoare.
La ce contribui și cum? Felul în care mă uit eu la sens este prin educație. Asta este misiunea mea: EDUCAȚIA! Fac asta la AVE: Asociația pentru Valori în Educație – https:// ave-românia.ro/. Aici este un trib de oameni cu valori din sectorul privat care s- au adunat să schimbe ceva mai mare, cu sens și sistemic. Pentru mine, educația stă la baza tuturor lucrurilor, o sănătate personală și sistemică mai bună, un mediu protejat, creștere economică, wellbeing general, medii de lucru armonioase și leadership înțelept care ia în considerare toți stakeholderii.
Felul de muncă principal? Cum fac asta? Prin coaching, training și consultanță oferită direct sau prin echipele mele! Nu cred în rețete, ci în soluții adaptate nevoilor personale sau colective. Dacă ne referim la alegeri personale de carieră nu cred nici aici în găsirea unei soluții magice, perfecte și remanente în timp. Precum în IKIGAI (google it sau haideți să-l explorăm împreună) cred într-o intersecție temporară între mai multe planuri: ceva ce iubești să faci, ceva la care te pricepi, ceva de care e nevoie în piață, ceva care se și cere/plătește în piață. Această intersecție este dinamică în timp și merită revizuită.
Cum gestionez starea din care lucrez ? Răspunsul pe scurt este: prin conștientizare! Răspunsul pe lung este că oricare ar fi țintele pe care ți le pui, niciuna nu te va împlini decât pentru scurt timp. Cred în a ne scoate din zona de confort într- un fel sustenabil, pentru că așa se întâmplă creșterea și împlinirea de durata. Suntem meniți să evoluăm. Dar cred că merită să fim conștienți și de starea din care ajungem acolo. Asta înseamnă să ne uităm la asta, să ne analizăm și să ne dăm timp ca aceste corelații să se întâmple. Dar despre asta, într- un material separat, pe larg.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 279
Pentru abonare, click aici
Header text
